scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Programul “The Duke of Edinburgh’s International Award”, lansat azi la Craiova



Sala Aula Magnda a Facultăţii  de Drept și Științe Sociale, din cadrul Universităţii Craiova a găzduit astăzi lansarea programului “The Duke of Edinburgh’s International Award”. Programul iniţiat de către Prințul Philip al Marii Britanii în 1956 este lider mondial al programelor de dezvoltare personală şi este prezent în peste 140 de țări.

În România, programul este patronat de către Alteța Sa Regală, Principesa Moștenitoare Margareta a României și susținut de Ministerul Educației Naționale.  Acesta se adresează tinerilor cu vârsta între 14 și 24 de ani care, indiferent de mediul de proveniență, sunt încurajați să desfășoare activități de educație non-formală, care să le asigure o tranziție echilibrată de la adolescență la maturitate.

La eveniment au participat Mihaela Stanciu – coordonatorul național, împreună cu reprezentanţii unor instituţii locale şi naţionale, Inspectoratul Scolar Judetean Dolj , tineri din cadrul Consiliului Județean al Elevilor Dolj, studenți ai Universității din Craiova, precum şi alți membrii ai comunității craiovene.



Editor: Delia Pătru


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

21 noiembrie 2017

Alb-albaștrii lui Bon și-au făcut bine treaba

Juniorii sub 17 ani ai Universității Craiova au bifat sâmbătă a treia victorie consecutivă la Liga Elitelor U17 și ocupă locul secund în clasament. Elevii lui Dragoș Bon s-au impus de data asta în fața Centrului Național Mureș, cu scorul

Sumarul ediției de joi, 5 iunie 2014

Actualitate

» Investiţii în infrastructură la Târgu Jiu
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Doctorul notelor muzicale
» Artişti de talie mondială, la Craiova
» Preşcolarii serbează Ziua Mediului
» Opt tone de alimente pentru sinistraţii din Serbia
» Tribunalul Gorj a aprobat înfiinţarea SMER
» Craiova: Start în “Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordarea Primului Ajutor Calificat”
» Olt: ”Natura 2000” – o prioritate la nivel local
» Chuck Hagel: România – un partener de încredere pentru SUA și NATO
» Comisia Europeană a aprobat alocarea a 47 de milioane de euro pentru infrastructura rutieră Craiova-Calafat
» Gorj: Minore dispărute, găsite de poliţişti
» Comisarul european Dacian Cioloş vine mâine în România

Local

» Potârcă a făcut preinfarct în aşteptarea sentinţei
» Cum să îţi protejezi averea după ce te căsătoreşti
» Viaţa unui „killer“ de şobolani
» Ramada Plaza Craiova, gata peste un an
» Cursuri de conducere defensivă la Craiova, 13-15 iunie 2014
» Șofer rănit de încărcătura unei autoutilitare
» Sindicatul Porţile de Fier depune plângere împotriva lui Remus Borza
» Vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu, reţinut într-un dosar de corupţie
» Olt: Mercur la o școală din Găneasa
» Neamţ: Director de bancă și alte şapte persoane, trimise în judecată pentru credite cu adeverinţe false
» Brăila: Poliţist cercetat penal pentru trafic de influenţă

Gorj

» Alte două eleve au dispărut de acasă
» Ion Călinoiu, în război cu vicepreşedintele CJ Gorj
» Gorj: Prins beat la volan

Sport

» Viitorul Ştiinţa Craiova, în primele şase echipe la juniori C
» Andrei Ivan a făcut „legea“ la Arad
» Atmosferă de vacanță la CSU
» FC Olt, victorioasă cu ASA
» Popescu, la Mondialul de baschet 3×3
» România ar putea întâlni Spania la Craiova
» Simona Halep, calificare istorică în careul de aşi la Paris
» Dănuţ Pascu: Caut formulă de echipă pentru viitor
» Tenis – Halep s-a calificat în premieră în finala de la Roland Garros
» Tenis – Maria Şarapova s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros
» Gheorghiță Geolgău, la Repriza de Sud
» Tenis – Gorjeanul Florin Mergea, eliminat în semifinalele de dublu de la Roland Garros
» Fotbal – EXCLUSIV: CSU Craiova negociază cu portarul Straton
» Fotbal – Varga: Știu că pot mai mult

Bani & Afaceri

» Când somaţia n-ajunge acasă, Fiscul joacă pe masă
» Slujbe nemţeşti pentru români
» Euro a coborât sub pragul de 1,36 dolari după ce BCE a redus dobânzile

Educatie

» Studenţii craioveni, pe primul loc pe ţară la olimpiadele de economie
» Programul “The Duke of Edinburgh’s International Award”, lansat azi la Craiova
» Peste 1.000 de elevi pot experimenta viața de student
» Olt: Proiecte pentru un învăţământ de calitate

Magazin

» Horoscop

Top