3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCraiova: Finanţare europeană penru doctoranzi şi postdoctoranzi

Craiova: Finanţare europeană penru doctoranzi şi postdoctoranzi

Proiectul strategic “Cercetători competitivi pe plan european în domeniul ştiintelor umaniste şi socio-economice. Reţea de cercetare multiregională (CCPE)” se va lansa mâine, 8 mai, ora 12.00, la Sala 420 a Universităţii din Craiova.  
Bugetul total eligibil aferent Universităţii din Craiova este de 1,291,931.00 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă aprobată este de 1,266,092.38 lei. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, partenerii instituţionali în cadrul acestuia fiind:
– Universitatea de Vest din Timişoara – solicitant
– Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – partener 1
– Universitatea Babes Bolyai, Cluj – partener 2
– Universitatea din Bucureşti – partener 3
– Universitatea din Craiova – partener 4
Obiectivul general al proiectului constă în creşterea competitivităţii cercetării în domeniul ştiinţelor umaniste şi economico-sociale în vederea obţinerii de rezultate ştiinţifice de vârf prin promovarea carierei în cercetare, crearea unei reţele între universităţi -mediul cultural-socio-economic şi sprijinirea finaciară a grupului ţintă la nivelul parteneriatului pe perioada derulării proiectului.

Proiectul îşi propune următoarele obiective specifice:
1. Promovarea carierei în cercetare prin sprijinirea financiară a grupului ţintă în vederea creşterii rezultatelor cercetării şi a diseminării acestora.
2. Formarea abilităţilor şi competenţelor de cercetare ale grupului ţintă prin intermediul asigurării accesului la cursuri, surse de documentare şi schimburi de experienţă în alte instituţii din statele membre ale UE pe perioada derulării proiectului.
3. Crearea unei reţele de cercetare între partenerii proiectului şi alte centre, institute de cercetare din ţară şi străinătate în vederea schimburilor de bune practici care să determine creşterea rezultatelor cercetării şi diseminării acestora pentru grupul ţintă al proiectului.
4. Corelarea cercetării cu necesităţile mediului exterior cultural şi socio-economic prin crearea unor reţele cu membrii acestor medii în scopul creşterii importanţei şi recunoaşterii rezultatelor cercetării doctoranzilor şi a post-doctoranzilor
Grupul ţintă din cadrul proiectului este format din 150 de doctoranzi (din care 10 doctoranzi ai Universităţii din Craiova) şi 75 de cercetători postdoctorat (din care 10 cercetători postdoctorat ai Universităţii din Craiova) de la nivelul tuturor partenerilor instituţionali pentru domeniul de cercetare socio-economic.
Pe durata proiectului doctoranzii şi postdoctoranzii vor beneficia de sprijin financiar pentru cercetare, concretizat în burse lunare de 1.500 lei (pentru doctoranzi) şi 2.500 lei (pentru postdoctoranzi), precum şi de posibilitatea de a efectua stagii de mobilitate internă şi internaţională în institute de cercetare şi universităţi din Uniunea Europeană. De asemenea, cercetătorii vor beneficia de sprijin financiar pentru participarea la conferinţe, seminarii internaţionale legate de obiectul cercetării, în spaţiul UE sau în România. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS