16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieDoctoranzii de la UMF Craiova fac cercetare în străinătate

Doctoranzii de la UMF Craiova fac cercetare în străinătate

29 de doctoranzi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova au făcut cercetare în diverse centre universitare din străinătate. Rezultatele studiilor au fost publicate în reviste de specialitate, vor fi prezentate în cadrul lucrărilor de doctorat, dar se vor reflecta mai târziu şi în activitatea de diagnosticare şi tratare a pacienţilor.

Cheltuielile pentru realizarea activităţilor de cercetare au fost acoperite prin proiectul european „Creşterea calităţii şi vizibilităţii cercetării ştiinţifice a doctoranzilor cu frecvenţă prin acordarea de burse doctorale”, cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”. Prin acest proiect, derulat împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” din Cluj Napoca, timp de trei ani doctoranzii au beneficiat în ţară de o bursă lunară de 2.200 de lei, iar în timpul cercetării în străinătate, care a constat în stagii de 6 şi 8 luni, bursa a fost de aproximativ 800 de euro. „Sperăm ca prin aceste burse să reuşim să menţinem tinerii medici în ţară. Acesta este cel de al treilea val de studenţi sprijinit cu fonduri europene să urmeze studii doctorale. Universitatea de Medicină şi Farmacie a acordat burse doctorale pentru 90 de tineri”, a precizat prof. univ. dr Ion Rogoveanu, rectorul UMF Craiova.

Reprezentanţii universităţii susţin că este posibil ca aceste programe de burse pentru cercetare să continue. În prezent se aşteaptă aprobarea a două proiecte expuse de universităţile din Iaşi şi Cluj Napoca, proiecte în care UMF Craiova este partener.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS