15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieEducaţie financiară în licee cu specialiştii BNR

Educaţie financiară în licee cu specialiştii BNR

Elevii de liceu au posibilitatea de a urma cursuri de educaţie financiară la şcoală. Acestea vor fi predate chiar de reprezentanţii Băncii Naţionale a României, din semestrul al II-lea al acestui an şcolar. Anunţul a fost făcut de directorul adjunct al Direcţiei de comunicare din cadrul Băncii Naţionale a României, Mircea Mureşan, după un seminar cu tema „Să vorbim despre bani şi bănci“, derulat la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova.
„Pe lângă alte proiecte adresate studenţilor şi cadrelor didactice, avem şi un proiect adresat elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a, în special pentru cei de la liceele economice, dar de anul acesta ne-am extins şi către colegii. Este o datorie de onoare a Băncii Naţionale a României să sprijine educaţia financiară a elevilor şi activitatea la clasă a cadrelor didactice. Încercăm astfel să le formăm elevilor un vocabular minim financiar bancar, să-i ajutăm să cunoască mai mult despre Banca Naţională a României, despre funcţia ei, despre implicaţiile băncii în economie şi despre trecerea la euro. Din următorul semestru şcolar, vor fi şi mai multe activităţi în şcoli pe această temă, care se vor derula pe baza protocolului pe care l-am semnat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. În perioada imediat următoare vom face un plan comun, astfel încât să nu perturbăm activitatea didactică şi nici să nu-i încărcăm pe elevi cu un număr mare de ore“, a precizat Mircea Mureşan.
Prima întâlnire a elevilor cu reprezentanţii BNR a fost interactivă. După ce au aflat istoricul, dar şi rolul instituţiei, adolescenţii au adresat întrebări legate de datoria României la FMI, despre integrarea în zona euro, de ce e bine sau rău să avem monedă unică europeană şi despre activitatea de creditare a băncilor comerciale. „Se observă o preocupare a tinerilor pentru domeniul economic şi vom continua să lucrăm cu ei astfel încât peste ani să ştie mai multe despre bani şi bănci“, a mai spus Mircea Mureşan. De altfel, elevii care vor să afle răspunsuri la întrebările din domeniul financiar se pot adresa direct reprezentanţilor Băncii Naţionale, pe site-ul instituţiei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS