13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOpt companii, interesate de Oltchim

Opt companii, interesate de Oltchim

Niculae Bălan, administrator judiciar al Oltchim, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, că un număr de opt companii sunt interesate de combinatul vâcean, conform Agerpres
„Suntem în linie dreaptă cu cinci companii care sunt în diverse etape şi există scrisori de intenţie de la încă trei companii. În linie dreaptă înseamnă că există o primă etapă în care potenţialii investitori trebuie să semneze un document care să asigure Oltchim şi managementul de acolo că toate informaţiile pe care le preiau sunt prelucrate în regim de confidenţialitate. Apoi urmează o solicitare de informaţii de natură financiară, urmează să-şi facă un due-dilligence şi să ajungă la o valoarea pe care o propun şi să exprime un interes pentru ambele entităţi”, a explicat Niculae Bălan.
La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, de asemenea administrator judiciar la Oltchim, a precizat că preţul de privatizare în cazul Oltchim se va stabili în funcţie de două elemente: evaluarea şi votul creditorilor.
El a atras atenţia asupra faptului că la Oltchim există un portofoliu de proprietate intelectuală şi industrială care valorează multe zeci de milioane de euro.
Referitor la creanţe, potrivit lui Piperea, creditorii chirografari nu-şi vor recupera niciun ban din creanţele pe care le deţin la Oltchim, valoarea acestor creanţe chirografare depăşind 200 de milioane de euro.
„Procentul de recuperare a creanţelor în acest moment este zero. Nu pot spune înainte de a avea măcar evaluarea, care este în curs, care este procentul la care să se aştepte creditorii din programul de plăţi. Cert este că, dacă ne referim la bănci, acestea şi-au provizionat deja aceste sume şi, pentru ele, ca şi pentru BNR unde trebuie să raporteze, acestea reprezintă pierderi. Băncile, însă, ca şi ceilalţi creditori care au garanţii, cu excepţia celor care au garanţii vulnerabile şi care vor fi desfiinţate de noi, vor fi întrucâtva favorizate, pentru că asta este ordinea de preferinţă din lege. Cei care vor fi realmente defavorizaţi vor fi creditorii chirografari, aceia care au obişnuit în anii anteriori să facă acest tip de business cu Oltchim care, la momentul respectiv însemna nişte profituri consistente, dar care, după insolvenţă, se vor pierde bani. Se poate vorbi de peste 200 de milioane de euro, sumă la care se cifrează aceste creanţe chirografare, şi care vor fi zero, indiferent de formulă, fie că suntem în reorganizare, fie că suntem într-un faliment. Creditorii chirografari nu vor lua niciun ban, dar cei mai mulţi dintre ei nu fac în momentul de faţă decât să plătească pentru lăcomia şi modul greşit de business în care s-au lansat împreună cu vechii administratori ai Oltchim, aşa că nu le-aş plânge de milă”, a explicat administratorul judiciar.
El a admis că a discutat informal cu cei mai importanţi creditori şi toţi ştiu că o parte consistentă din creanţa lor va fi pierdută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS