10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrivatizarea Complexului Energetic Oltenia, mai aproape de realitate

Privatizarea Complexului Energetic Oltenia, mai aproape de realitate

Ministerul Economiei a anunţat admiterea la tranzacţionare a acţiunilor Complexului Energetic Oltenia, prin Bursa de Valori Bucureşti, a unui procent de 15,29% din capitalul social, prin emisiunea de noi acţiuni. Privatizarea CEO se va face prin Ofertă Publică Primară (OPP) de acţiuni nou-emise ca urmare a faptului că statul (în calitate de acţionar majoritar) a decis o majorare de capital de 15,29% din capitalul existent. Potrivit legislaţiei de pe piaţa de capital, după ce a decis majorarea de capital pentru CEO prin emisiune de noi acţiuni, statul a oferit spre subscriere 3,2% din ele către Fondul Proprietatea SA, care este, de asemenea, acţionar al CEO. Fondul Proprietatea are dreptul la acest procent pentru a nu-i scădea participaţia la CEO, adică pentru a deţine acelaşi număr de acţiuni ca şi înainte de majorarea de capital pe care o efectuează statul român, prin Ministerul Economiei. Aşadar, procentul de 12% care îi rămâne statului va fi oferit investitorilor pe Bursă, în cadrul unei Oferte Publice Primare. În cazul în care Fondul Proprietatea refuză o parte dintre cele 3,29% acţiuni care îi revin sau chiar procentul total de acţiuni, atunci şi acestea vor fi vândute tot de statul român pe Bursă, alături de cei 12%.
Statul deţine prin Ministerul Economiei 77,17% din acţiunile Complexului Energetic Oltenia, iar Fondul Proprietatea este unul dintre acţionarii importanţi, deţinând 21,53% din capitalul CEO. În prezent, Complexul Energetic Oltenia are un capital social de 1,27 miliarde de lei.
Încă nu a fost anunţată data la care va începe privatizarea. Cel mai probabil, în partea a doua a anului.
Ministerul Economiei a mai spus că a fost desemnat intermediarul prin care se va derula vânzarea, prin Bursa de Valori Bucureşti, de altfel, singurul ofertant care s-a angajat să intermedieze sindicalizat oferta CEO. Intermediarul acestei Oferte Publice Primare este un sindicat format din BRD – Groupe Societe Generale şi SSIF SWISS CAPITAL S.A.
Ramona Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS