8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriIMM-urile, slab dezvoltate în mediul rural

IMM-urile, slab dezvoltate în mediul rural

Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă un motor al economiei, un element indispensabil pentru asigurarea unei dezvoltări sustenabile şi durabile la nivel local. IMM-urile sunt o componentă importantă în structura activităţilor aconomice din Gorj.  „În Gorj, microîntreprinderile reprezintă 93% din totalul întreprinderilor. Avem aici o serie de avantaje competitive, determinate de bogăţia unor resurse naturale. Pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, Consiliul Judeţean Gorj a iniţiat şi implementat mai mult acţiuni de-a lungul vremii“, a spus Ion Călinoiu, şeful CJ Gorj.
În acest judeţ există cele două complexuri energetice cu aproximativ opt mii de angajaţi în total şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). Potrivit specialiştilor, distribuţia IMM-urilor în teritoriu indică o repartiţie neuniformă, în mediul urban existând mult mai multe întreprinderi mici şi mijlocii. În Motru şi Târgu Jiu sunt peste 60% din totalul IMM-urilor din Gorj. Există şi localităţi unde sunt foarte puţine astfel de întreprinderi, zona cea mai slab dezvoltată fiind cea rurală din sudul judeţului. Comunele Bustuchin, Negomir şi Ţânţăreni se numără printre aceste localităţi.
• Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS