16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriStatul cheamă Ford în judecată

Statul cheamă Ford în judecată

După ce a pierdut la Curtea de Apel Craiova în faţa celor de la Ford, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Craiova a apelat din nou la justiţie. „Suntem în termenul legal şi am făcut recurs. Vom invoca lipsa procedurii prealabile, pentru că Ford nu a parcurs toţi paşii, dar şi tardivitatea acţiunii“, a explicat pentru GdS, directorul DRAOV Craiova, Mircea Dan Matei. Procesul intentat de Ford Autorităţii Naţionale a Vămilor şi, implicit, vămii locale trenează de mai bine de un an. Iniţial, instanţele doljene nu au ştiut cine are competenţa să judece cazul, fie Tribunalul Dolj, fie Curtea de Apel Craiova. În cele din urmă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că este de competenţa Curţii. Instanţa a luat o decizie în urmă cu o lună (după două termene), în favoarea Ford. Acum, Vama susţine că a făcut recurs.
În 2007, compania producătoare de maşini, pe atunci Daewoo, a realizat importuri de piese de schimb, dar nu a cerut Vămii regim de „admitere temporară“, adică faptul că importul este temporar şi că maşinile vor fi exportate. În acest fel, fabrica ar fi fost scutită de plata taxelor vamale. Dar compania a plătit atunci taxele vamale, iar anul trecut Ford s-a gândit să ceară statului român să-i returneze taxele vamale achitate atunci în timpul procesului. Ford nu a avansat nici o sumă pe care o cere statului român, potrivit celor declarate de directorul DRAOV Craiova. Totuşi, anul trecut era vorba de taxe vamale de aproximativ 3,5 milioane de dolari pe care le-ar cere Ford de la statul român.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU