Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Economie

Armonizarea salariilor în cadrul Electra, în discuţie

Economie - Mihaela FLOROIU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Daniel Burlan, directorul general al SNLO

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Liderii de sindicat şi directorii din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), complexurile energetice din Oltenia şi Nuclearelectrica au participat ieri la o întâlnire care a avut loc la Rânca, întâlnire în cadrul căreia s-au discutat prevederile contractului colectiv de muncă şi principiile de funcţionare ale Electra. Participanţii la întâlnire au decis să fie formate două grupuri de lucru, unul pe problemele din termocentrale şi altul pe cele din minerit, alcătuite din membri ai sindicatelor şi personal din administraţia societăţilor care vor face parte din Electra.
Potrivit lui Daniel Burlan, directorul general al SNLO, timp de două săptămâni, cele două grupuri vor analiza drepturile actuale ale salariaţilor care vor face parte din Electra. După finalizarea acestei analize, vor începe demersurile pentru întocmirea unui singur contract colectiv de muncă.
„Ieri (miercuri - n.r.), am discutat principiile de funcţionare ale noii societăţi. Fiecare dintre cei prezenţi a cerut lămuriri suplimentare sau a propus anumite măsuri pentru politica viitoarei companii. S-a stabilit înfiinţarea a două grupuri de lucru, unul pe termo şi altul pe minerit, formate din persoane din interiorul administraţiilor, fiecare pe câte un domeniu şi din membrii de sindicate. Aceste grupuri au termen două săptămâni pentru a identifica problemele diferite din interiorul contractelor colective de muncă şi pentru a propune o armonizare a lor. Rezultatul va consta într-un singur tip de facilităţi. Cert este că ortacii din SNLO nu vor pierde nimic, s-ar putea să le crească salariile“, a precizat Daniel Burlan.
„La întâlnirea de la Rânca s-a stabilit ca, pornind de la prevederile actualelor contracte colective de muncă, să se propună o formulă care să le armonizeze, astfel încât salariaţii care au acelaşi tip de loc de muncă şi aceeaşi meserie să beneficieze de aceleaşi drepturi. Armonizarea presupune alinierea celor cu drepturi mai mici la cei cu drepturi mai mari. După înregistrarea ca persoană juridică a Electra vor începe negocierile pentru contractul colectiv de muncă, acesta funcţionând între Electra şi reprezentanţii sindicatelor sau salariaţilor care au activitate în condiţiile legii“, a declarat Ionel Manţog, director economic al Complexului Energetic Turceni.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.5 din 4 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de 123456:
    mantog nu e ala cu accidentul? oare cum s-a solutionat dak e al PD-L ? poate ne reaminteste GDS de ce a facut mantog in urma cu cateva luni
    2010-03-04, 01:52:03 (79.117.195.*)
  2. de 1234:
    dosarul este la craiova. mantog a rez problm. cei din craiova, ia interesati va!!!
    2010-03-04, 07:29:33 (79.119.91.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 19°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Opinii

Eveniment

Actualitate