13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAeroport modernizat din împrumut

Aeroport modernizat din împrumut

Conducerea executivă a CJ Dolj a declarat că, în cazul în care nu va găsi alte surse pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a pistei Aeroportului Craiova, este gata să îndatoreze bugetul judeţului cu 15-20 de milioane de euro prin contractarea unui credit.

Lucrările de reabilitare ce se efectuează la Aeroportul Internaţional Craiova, pentru care CJ Dolj a alocat anul trecut circa 20 de milioane de lei, ar urma să se termine în acest an, potrivit celor declarate de preşedintele instituţiei, Ion Prioteasa, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate ieri. „Rămâne o problemă pe care trebuie să o rezolvăm: pista aeroportului. S-au făcut ceva lucrări acolo, s-au schimbat 36 de dale de ciment, am achiziţionat un sistem de navigaţie de la Cluj şi sistemul de balizaj, dar acum aşteptăm Programul operaţional sectorial de transport şi ghidul de la Ministerul Transporturilor, care să ne spună în ce condiţii putem să accesăm acest program“, a spus Prioteasa. Potrivit explicaţiilor lui Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Craiova, reabilitarea pistei şi a platformei necesită aproximativ 14 milioane de euro. „Programul Operaţional Sectorial pentru Transporturi este, deocamdată, blocat. Se lucrează la ghidul pentru proiectele de reabilitare. Noi am prins pista şi platforma pentru investiţii, am vrut să fim pregătiţi pentru când se va debloca acest program“, a declarat Mircea Dumitru.
Pe lângă programul Ministerului Transporturilor, altă posibilă sursă de finanţare pentru reabilitarea pistei aeroportului ar putea fi un program european sau un grant de la Ambasada Statelor Unite în România, prin misiunea economică a acesteia. Potrivit preşedintelui Prioteasa, săptămâna trecută a avut loc o primă întâlnire între reprezentanţii CJ Dolj şi cei ai Ambasadei SUA în România. „Dacă nu vom găsi bani să îi luăm de la Ministerul Transporturilor, dintr-un alt program european sau de la ambasada Statelor Unite cu care suntem în contact, cu misiunea economică în mod special, probabil în lunile următoare vom accesa un credit de 15-20 de milioane de euro şi vom pune un strat de 20-25 de centimetri pe întreaga pistă a aeroportului“, a declarat Ion Prioteasa. Preşedintele CJ Dolj a adăugat că, pe lângă cursele directe de la Craiova la Roma şi Milano, efectuate de Carpatair, se poartă discuţii şi cu alte companii de transport pentru curse directe spre Spania şi Germania. „Am dori să vină şi alte firme, cu care suntem încă în discuţie, care să înceapă unele zboruri pe Spania şi, eventual, pe Germania“, a mai spus preşedintele CJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII