9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriStatul român lasă investiţiile în stand-by

Statul român lasă investiţiile în stand-by

Investiţiile străine directe au scăzut anul trecut cu 48%, la 4,9 miliarde de euro. Directorul general al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român, Cristian Pârvan, a declarat că statul nu are bani, iar parteneriatele public-private ar atrage capital.
Investiţiile străine directe în România s-au redus în 2009 cu 48,4% faţă de 2008, până la 4,899 miliarde de euro, deficitul de cont curent fiind finanţat în proporţie de 96,9% prin investiţii directe ale nerezidenţilor din România, a anunţat vineri Banca Centrală. În 2008, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au fost de 9,496 miliarde de euro, dar au acoperit numai 58,77% din deficitul de cont curent, potrivit datelor revizuite ale Băncii Naţionale a României (BNR). Finanţarea deficitului contului curent a crescut faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2009, când fusese de 81,7%. Pe ansamblul anului trecut, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,054 miliarde de euro, în scădere cu 68,7% faţă de 2008. În 2009, creditele intra-grup au reprezentat 37,4% din investiţiile străine directe, însumând 1,834 miliarde de euro, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 62,6%, respectiv 3,065 miliarde de euro, se mai arată în comunicat. În 2008, creditele intragrup însumau 4,623 miliarde de euro, iar participaţiile la capital, 4,873 miliarde de euro. Creditele pe care le iau firmele localizate în România de la companiile-mamă cu sediul în străinătate au potenţialul de a adânci deficitul de cont curent, deoarece vor fi returnate la scadenţe.

Situaţia ar putea continua şi anul acesta

Directorul general al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR), Cristian Pârvan, susţine că, pentru un an de criză, nivelul investiţiilor străine este foarte bun. „Ne aşteptam la această scădere a investiţiilor. Trebuie să ţinem cont de faptul că 2009 a fost un an de plină criză financiară, aşa că 4,899 miliarde de euro este totuşi un nivel destul de bun. Evident că noi voiam ca investiţiile să fie mai mari, dar nici acestea nu sunt de neglijat. În plus, o mare parte din aceste investiţii continuă să fie majorări de capital ale companiilor-mamă către sucursalele din România, mai ales în sistemul bancar, unde aceste capitaluri rămân în economia românească“, a declarat Cristian Pârvan.
Referitor la nivelul investiţiilor străine din acest an, directorul general al CNPR crede că acestea se vor situa undeva la 4,5 miliarde de euro. „Pentru acest an ne aşteptăm tot la o cifră asemănătoare cu cea de anul trecut. Undeva la 4,5 miliarde de euro. Am văzut că s-au anunţat anul acesta investiţii care anul trecut au fost îngheţate, în marile lanţuri comerciale, dar şi la companiile mari din România“, a mai spus Pârvan.

Statul ar putea da o mână de ajutor

În ceea ce priveşte investiţiile româneşti şi capitalul românesc, Cristian Pârvan este de părere că statul ar trebui să facă ceva în această privinţă şi să antreneze investitorii prin parteneriate public-private.
„Avem şi investitori români dornici să pompeze bani, dar statul nu face nimic pentru a-i antrena. Parteneriatele public-privat ar da o mână de ajutor investiţiilor româneşti şi capitalului românesc. E clar că statul nu are bani să facă investiţii, iar aceste parteneriate ar atrage capital. Exemplul cel mai bun aici sunt investiţiile de la Cernavodă 3 şi 4. Se anunţă investiţii majore în energie şi infrastructură, doar că statul nu se hotărăşte odată ce are de făcut. Practic, aceste investiţii sunt ţinute în stand-by de statul român“, a subliniat Pârvan.

Criza a amânat unele investiţii

În primele 11 luni ale anului trecut, investiţiile străine directe se diminuaseră cu 55,7%, la 3,8 miliarde de euro, după ce la zece luni investiţiile străine directe scăzuseră cu 51,5%, până la 3,72 miliarde de euro, fiind pentru prima dată în 2009 când s-au situat sub nivelul deficitului de cont curent. Situaţia investiţiilor străine directe s-a deteriorat, comparativ cu începutul anului trecut, ca urmare a crizei financiare globale, care i-a determinat pe investitori să renunţe ori să amâne realizarea de investiţii. Astfel, după primele două luni din 2009, investiţiile străine directe în România erau în creştere cu 38,1%, pentru ca, la finalul primului trimestru, să se înregistreze un declin anual de 13,9%.
Investiţiile s-au diminuat mai mult după primele patru luni, respectiv cu 44,4%, apoi scăderea s-a temperat uşor, astfel că, în primele cinci luni, investiţiile străine directe s-au redus cu 42%, iar la finalul primului semestru scăderea a fost de 43%. Declinul a început să se accentueze ulterior, în primele şapte luni, investiţiile străine directe se micşoraseră cu 48%, după primele opt luni, cu 53,1%, iar după nouă luni investiţiile străine directe scăzuseră cu 49,6%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS