Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Economie

Deciziile politice vor da tonul pieţei imobiliare

Economie - Andreea HORCONE
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Dacă în anii trecuţi piaţa imobiliară a depins, în mare măsură, de politicile BNR şi de hotărârile de creditare ale băncilor comerciale, anul acesta un cuvânt greu de spus îl vor avea deciziile politice.

Analiştii imobiliari din Craiova au decis: 2008 şi 2009 au fost ani atipici din punct de vedere imobiliar, care au dat bătăi de cap agenţilor imobiliari şi proprietarilor, dezvoltatorilor şi celor care-şi doresc un acoperiş deasupra capului. În ultimul an şi jumătate, volumul tranzacţiilor a scăzut dramatic, iar cererea s-a prăbuşit, fiind revigorată spre finalul lui 2009 doar de programul „Prima Casă“.
În ceea ce priveşte 2010, specialiştii în imobiliare spun că piaţa va depinde foarte mult de deciziile politice care vor fi luate de-a lungul anului.
„În 2010, piaţa imobiliară va depinde foarte mult de politica guvernului. Asta, deoarece majoritatea celor care făceau credite până acum erau bugetari, iar acum, pe lângă faptul că le-au scăzut salariile, se anunţă şi disponibilizări. Până nu se stabilizează, este greu de spus cum va evolua piaţa“, a declarat Nicu Răduţ, directorul agenţiei Unic Imobiliare.

„Din semestrul doi aşteptăm îmbunătăţirea pieţei imobiliare“


În ceea ce priveşte o eventuală revigorare a pieţei, reprezentanţii agenţiilor imobiliare spun că este puţin probabil ca aceasta să aibă loc în următoarele luni. „Anul 2010 va urma, probabil, aceeaşi linie privind numărul de tranzacţii realizate. Din semestrul doi aşteptăm îmbunătăţirea pieţei imobiliare - creşterea numărului de tranzacţii“, a precizat Cristian Clenciu, directorul CDC Imobiliare. Această idee este împărtăşită şi de alţi agenţi imobiliari.
„Din ce-am văzut şi ce-am discutat cu alţi colegi, cam în a doua jumătate a anului se va debloca piaţa imobiliară. Spre sfârşitul anului vor intra lucrurile în normal“, a spus Bogdan Buzatu, managerul agenţiei General Imobiliare.
În ceea ce priveşte preţurile, potrivit analiştilor imobiliari, în 2010, acestea vor fi oarecum constante. „Preţurile vor înregistra o liniaritate. Eventualele scăderi de preţ (maximum 5-10%) vor fi recuperate în semestrul doi“, a spus Cristian Clenciu.

Jucătorii din piaţa imobiliară trebuie să-şi schimbe atitudinea

Potrivit financiarul.ro, pentru relansarea pieţei imobiliare şi, mai ales, aşezarea ei pe baze sustenabile, jucătorii trebuie să-şi schimbe radical atitudinea. În primul rând, proiectele trebuie construite pe baza nevoilor reale ale clienţilor, nu doar cu gândul la vânzare şi obţinerea de profit, cum s-a procedat până acum. Apoi, piaţa va trebui să se obişnuiască şi cu profituri mai scăzute, iar evaluările proprietăţilor să fie bazate pe valoarea lor reală, nu pe percepţia celui care o vinde.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de nu, cap-sec:
    2002-2007 au fost atipici. 2008-2013 (cel putin) este revenirea la normalitate, iar voi la locul vostru gunoaie imobiliare!
    2010-01-14, 00:35:15 (86.123.41.*)
  2. de realist:
    Cam asa este, in 2002, o garsoniera in zona cuperca era in jur de 8000$, pretul fiind cam acelas pe toata perioada anilor '90. Apoi dintr-odata, a sarit aiuritor de sus la cifrele cunoscute astazi. Si efectiv, nimic nu justifica asta in afara de castigul celor de la ageniiloe imobiliare. Pt ca domnilor, asta e adevarul, cu cat pretul e mai mare, cu atat si comisionul lor creste, insa nu fac nimic agentiile astea, mai mult te incurca. Pretul tutoror imobilelor ar cam trebui sa fie la jumatate din cat este acum, si probabil ca se va ajunge acolo daca guvernantii lasa piata in pace s nu o mai intoxica cu baloane de spun gen prima casa, care oricum, e doar praf in ochi. Iar creditele fratilor, vor fi inrobire pe vecie!
    2010-01-14, 01:33:21 (213.131.70.*)
  3. de cetatean:
    E plina presa de anunturi de vanzari de imobile si terenuri, insa a intarcat balaia se pare. Astia ce vor sa le vanda le-au cumparat acum ceva vreme in febra scumpirilor si a "cresterii economice si a bunastarii" si acum se trezesc ca nu mai pot sa plateasca creditele. Dar vor sa vanda apartamentele cu acelasi pret daca se poate! :)) Dar cand ai luat credit nu te-ai gandit ca s-ar putea intr-o nu prea buna zi sa nu il mai poti plati ? Lasa, nu-i nimic, le scoata banca la mezat, si le vinde atunci la jumatate!
    2010-01-14, 03:51:33 (213.131.70.*)
  4. de unu :
    Pentru nr.3. Tu de ce nu ti-ai cumparat nimic? Ai stiut ca o sa vina criza sau n-ai avut bani?
    2010-01-14, 09:24:45 (92.80.230.*)
  5. de cetatean pt. cetatean:
    de unde sti stimabile de ce vrea omul sau fomea sa vinda? crezi ca toti au credite? si chiar si asa care ar fi problema ta?sau astepti cumva chilipirurii imobiliare?
    2010-01-14, 10:47:13 (79.117.171.*)
  6. de ioooo:
    o mare vrajeala criza adevarata pt oameni anu asta se simte deci preturile merg in jos clar si inca un lucru orientati-va catre case acolo pretul a scazut mai sanatos ,apartamentele sunt tinute artificial sus prin prostia de Prima Casa
    2010-01-14, 11:46:46 (79.117.156.*)
  7. de gogu:
    Directorul CDC Imobiliare. traieste pe alta planeta. Pai anul asta se anunta sute de mii de disponibilizari si inchiderea unor fabrici (vezi Doljchim), iar Vocile din capul lui ii spun ca anul asta o sa-si revina piata imobiliara ?
    2010-01-14, 12:19:59 (192.88.166.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 19°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: