21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRomelectro ar putea băga CE Rovinari în faliment

Romelectro ar putea băga CE Rovinari în faliment

Complexul Energetic (CE) Rovinari este într-o situaţie financiară foarte dificilă din cauza datoriilor pe care le are de achitat către societăţile care execută diverse lucrări de investiţii.

Conducerea societăţii Rom-electro Bucureşti susţine că CE Rovinari are o datorie de aproximativ 20 de milioane de euro pentru lucrările şi utilajele achiziţionate până acum pentru realizarea depozitului de zgură şi cenuşă în metoda şlam dens. Viorel Gafiţa, directorul Romelectro Bucureşti, a spus că suma trebuia plătită de şapte luni. Potrivit acestuia, în ciuda datoriei neachitate, lucrările nu au fost oprite. Viorel Gafiţa a precizat că ar fi putut cere în instanţa de judecată achitarea restanţei, dar acest lucru ar fi însemnat intrarea în faliment a complexului: „Aveam două posibilităţi: fie acţionam în judecată pentru recuperarea datoriei, dar acest lucru ar fi însemnat intrarea în insolvenţă a Complexului, fie opream lucrările până la rezolvarea situaţiei, dar în această situaţie termenul stabilit pentru respectarea condiţiilor de mediu nu ar mai fi fost respectat, iar CE Rovinari nu ar mai fi putut funcţiona. Dacă acţionam în acest fel, nu ar fi avut nici o şansă să evite insolvenţa sau să respecte termenele stabilite. Am preferat să continuăm lucrările şi să ne recuperăm banii atunci când situaţia financiară va fi mai bună“.

Datoria şi restul de plată, achitate dintr-un împrumut acordat de CEC

Gheorghe Daviţoiu, directorul general al CE Rovinari, a precizat că datoria şi restul de plată pentru depozitul de zgură şi cenuşă vor fi achitate dintr-un credit luat de la CEC: „În două săptămâni vom primi creditul acordat la CEC, în valoare de 100 de milioane de lei. Din aceşti bani se vor achita datoria şi restul de plată pentru depozitul de zgură şi cenuşă. Nu se pune problema să nu avem bani pentru achitarea restanţelor“. Potrivit lui Daviţoiu, depozitul va fi terminat la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an. Iniţial, termenul de finalizare a fost 31 decembrie 2008, iar apoi a fost prelungit de două ori până în luna iunie şi, ulterior, noiembrie. Lucrarea a început anul trecut, în urma organizării unei licitaţii electronice. Valoarea totală a contractului este de peste 152 de milioane de lei.

Datorie şi către Rominex

De asemenea, conform lui Gheorghe Daviţoiu, CE Rovinari mai are de achitat 15 milioane de lei către societatea Rominex din Timişoara, care este în procedură de insolvenţă, pentru modernizarea unui excavator.
„Societatea are de modernizat două excavatoare, dar numai la unul singur s-au executat lucrări. Am plătit până acum cinci milioane de lei şi mai avem de achitat 15 milioane de lei. Au fost aduse piesele, dar nu s-au montat. Avem în vedere obţinerea unui împrumut de zece milioane de lei pentru achitarea acestei sume“, a spus Gheorghe Daviţoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU