24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDaune ascunse pentru victimele străzii

Daune ascunse pentru victimele străzii

Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a strâns 18 milioane de euro din fiecare poliţă RCA. Firmele de asigurări spun fie că nu e treaba lor să facă publică existenţa fondului, fie că îi informează pe asiguraţi doar după producerea accidentului.

 

Aşa cum precizam zilele trecute în GdS, din fiecare poliţă de asigurare obligatorie civilă auto (RCA) 1,5% ajunge într-un fond obligatoriu, numit Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS), din care se plătesc despăgubiri pentru victimele accidentelor rutiere în care maşina implicată este neasigurată sau dacă autorul accidentului a rămas neidentificat. Din păcate, populaţia – potenţiale victime ale accidentelor – nu a fost informată până acum despre existenţa acestui fond, deşi el activează din 1996. În 12 ani, fondul a strâns 18 milioane de euro, din care a plătit daune numai 210.000 de euro.

Asociaţia respectivă are opt angajaţi, majoritatea din sistemul de asigurări. Conducerea acestui fond motivează că opinia publică trebuia informată de firmele de asigurări care eliberează RCA despre beneficiile FPSV, în principal despre daunele pe care le plăteşte asociaţia către victime. În acelaşi timp, mai multe societăţi de asigurări din Craiova spun că mediatizarea trebuia făcută chiar de către fond. Alte asemenea companii de asigurări din Bănie susţin că informează clienţii despre despăgubirile pe care le plăteşte fondul către victime abia după producerea accidentelor, dacă se situează în unul din cazurile enumerate mai sus, adică dacă maşina care a accidentat persoana era neasigurată sau dacă autorul accidentului nu poate fi identificat.

 

Puţine cazuri în Dolj

 

Din cauză că nici Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – care are un membru în colegiul de conducere al FPVS -, nici fondul şi nici firmele de asigurări nu au făcut eforturi pentru a informa participanţii la trafic, cazurile reale de victime ale străzii care au primit daune sunt foarte mici. Din 2005 şi până astăzi, au primit despăgubiri doar 145 de persoane din toată ţara, în sumă totală de 210.000 de euro, după cum a declarat preşedintele FPVS, Ovidiu Ciobanu, pentru 1asig.ro. În consecinţă, cazurile concrete rezolvate de fond la nivel local sunt foarte mici.

Directorul Asirom Dolj, Marius Flori, susţine că nu compania de asigurări trebuie să informeze cetăţenii despre despăgubirile pe care le plăteşte FPVS: „Nu este competenţa firmelor de asigurare. Noi doar contribuim la fond, dar nu şi mediatizăm. Cei de la FPVS trebuie să informeze opinia publică“. De aceeaşi părere este şi directorul Omniasig Dolj, Procopie Forţan: „Eforturile de mediatizare trebuie făcute chiar de către fond. Populaţia nu prea este informată despre beneficiile oferite de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii“.

Alte companii de asigurări din Bănie susţin că informarea plătitorilor de RCA despre posibilitatea obţinerii unor despăgubiri prin acest fond ar trebui făcută în comun, de toate entităţile implicate. „Obligaţia mediatizării aparţine tuturor. Societăţile de asigurare trebuie să popularizeze beneficiile, dar şi fondul trebuie să fie prezent în piaţă. Noi le prezentăm clienţilor care se prezintă la daune şi posibilitatea obţinerii de despăgubiri de la acest fond, dar până acum am avut doar două cazuri în Dolj. Nu ştiu dacă s-au soluţionat de către fond“, a precizat Cristian Paşol, director la Generali Asigurări Craiova. „Trebuie mai întâi să existe un interes civic pentru a se mediatiza. Noi am încercat să spunem cunoscuţilor, dar nu sunt interesaţi de fond, pentru că spun că ei sunt asiguraţi. Am avut un singur client de la altă firmă de asigurări care s-a plâns la noi şi l-am îndrumat către fond şi a mai fost un caz în instanţă. Nu ştiu dacă s-a soluţionat dosarul“, a spus directorul Allianz Ţiriac din Craiova, Cornel Udrea.

 

Prima campanie publică

 

După ce mass-media a arătat un interes sporit faţă de mediatizarea subiectului, în Bucureşti a avut loc prima conferinţă de presă, organizată după 12 ani de existenţă a Fondului pentru Protecţia Victimelor Străzii. Au participat, pe lângă cei de la fond, şi reprezentanţi ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi ai Brigăzii Rutiere din IGPR, care au lansat o campanie de informare publică privind posibilitatea obţinerii de despăgubiri materiale, dacă a fost avariată maşina şi daune pentru vătămări corporale sau pentru deces, pentru persoanele implicate în accidente cu maşini neasigurate sau cu autori necunoscuţi. „Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii are un pronunţat caracter social, acţionâd ca o plasă de siguranţă pentru cei care nu-şi pot recupera prejudiciile în urma accidentelor cu autor necunoscut sau neasiguraţi.

Cu toate acestea, existenţa sa nu presupune neglijenţa încheierii unei poliţe de către cetăţeni“, a precizat Angela Toncescu, preşedinta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, citată de 1asig.ro.

Maşini fără RCA

Potrivit şefului Biroului Poliţiei Rutiere Craiova, Emil Zuican, de la începutul anului şi până acum au fost identificate în oraş 47 de autoturisme fără RCA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS