Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Economie

S-a deschis Autoshow Oltenia 2007

Piaţa auto cunoaşte un trend ascendent

Economie - Andreea HORCONE
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Craiova a devenit centrul automobilistic al Olteniei

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Craiova este centrul automobilistic al Olteniei în perioada 19 - 24 iunie. Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ s-a transformat într-un show-room uriaş, care adăposteşte zeci de branduri auto - BMW, Chevrolet, Chrysler, Dacia, Dodge, Honda, Hyundai, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Nissan, Opel, Renault, Seat, Skoda, Toyota, Yamaha şi ATV.

Transformarea teatrului se datorează Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Oltenia, care organizează prima ediţie din acest an a manifestării expoziţionale Autoshow Oltenia 2007. Aceasta este cea de-a VIII-a ediţie a manifestării care-şi propune stimularea comerţului cu autoturisme, piese şi accesorii auto, într-un moment în care piaţa de profil cunoaşte un trend ascendent determinat şi de amploarea căpătată de o serie de servicii financiare (precum leasingul).
Autoshow Oltenia 2007 oferă iubitorilor de maşini - curioşi şi împătimiţi ai volanului - posibilitatea de a se informa rapid asupra produselor şi ofertelor comercianţilor de autoturisme, dar şi de a contracta la preţuri promoţionale maşini din cele mai variate. „Manifestarea expoziţională oferă craiovenilor posibilitatea de a face cea mai rapidă analiză a pieţei de profil, deoarece nu trebuie să se mai deplaseze de la un dealer la altul. Clientul alege o gamă şi verifică toate ofertele pentru gama respectivă într-un singur loc“, a explicat George Moţăţăianu, directorul general al societăţii comerciale prin care CCI Oltenia organizează evenimentul. Acest lucru este susţinut şi de reprezentantul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Dolj. „Sunt toate firmele din oraş, pe care le cunosc pentru că le controlăm. Din punct de vedere al cumpărătorului e bine pentru că văzându-le pe toate la un loc poate face o comparaţie“, a spus Gheorghe Marinescu, directorul OJPC Dolj.
„Contează designul, motorul, fiabilitatea, culoarea“

Ca şi în anii precedenţi, manifestarea expoziţională a adus laolaltă maşini de serie alături de cele de lux. Acest lucru nu face decât să ajute craiovenii să-şi aleagă maşina care li se potriveşte cel mai bine.
Chiar dacă vremea a fost sufocant de caldă, printre maşinile expuse pe esplanada Teatrului Naţional se plimbau, încă de la deschiderea autoshow-ului, zeci de craioveni. Exponatele cele mai „vânate“ au fost maşinile decapotabile, care atrăgeau privirile tuturor, chiar dacă preţul de pornire de peste 30.000 de euro nu este tocmai la-ndemâna tuturor. „Trebuie să fie incitant să ai o maşină decapotabilă, cu mulţi cai putere sub capotă. De fapt, la o maşină, cel mai mult mă atrag designul şi motorul“, a declarat Dorin Popescu, de 20 de ani, din Craiova. Afirmaţia a fost susţinută şi de alţi craioveni. „Contează designul, motorul, fiabilitatea, culoarea“, a spus un craiovean.

Banii, decisivi în alegerea unei maşini

Totuşi, atunci când se gândesc să-şi cumpere o maşină, factorul decisiv este cu totul altul. „Cel mai mult contează marca, designul şi, bineînţeles, ce este sub capotă. Când vine vorba de preţ, acesta este însă cel care contează cu adevărat“, a afirmat Valeria G., de 29 de ani. Ideea că analiza de preţ este decisivă în alegerea finală este împărtăşită şi de alţi craioveni. „Am venit aici doar să fac o analiză de preţ. Preţul este cel mai important, că dacă n-ai cu ce s-o cumperi şi s-o întreţii degeaba-ţi doreşti o maşină anume“, a afirmat Răzvan Sandu, de 26 de ani.

Piaţa auto din Craiova încotro?

Acest lucru a fost reliefat şi de reprezentanţii judeţului. „Când îţi cumperi un automobil îl alegi pe cel care-ţi permite buzunarul. Maşina trebuie să te deservească, nu să-ţi împovăreze bugetul“, a declarat Constantin Dascălu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Acesta a explicat că piaţa auto din Dolj este pe drumul cel bun. „Cred că piaţa auto are deja un nivel mediu de dezvoltare. Sunt aproape toate mărcile reprezentate în zonă”, a adăugat Dascălu. Potrivit acestuia, comercializarea unui automobil nu se mai rezumă la vânzare, aceasta constând într-un serviciu complet (oferta cea mai bună la vânzare, urmărirea în perioada de garanţie şi postgaranţie). „Piaţa auto la mâna a doua este însă foarte slab dezvoltată, ca şi cea de închirieri auto. Şi aceasta este foarte importantă deoarece duce la o ofertă mai variată şi sunt foarte multe persoane care după perioada de garanţie îşi schimbă maşina“, a explicat Constantin Dascălu.

Manifestări expoziţionale

Accesul vizitatorilor la Autoshow Oltenia este liber, programul de vizitare fiind zilnic, între orele 10.00 - 18.00. Acţiunea încheie prima etapă de manifestări expoziţionale organizate de CCI Oltenia în acest an. „Activitatea expoziţională va fi reluată începând cu 3 septembrie (a VI-a ediţie Contex - 4 - 9 septembrie)“, a declarat George Moţăţăianu. Context 2007 va fi urmată de cea de-a XVI-a ediţie Electroutil (15 - 19 septembrie). 



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 21°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Casa si gradina

    Societate

    Economie

    Politica si comunitate

    Util si placut

    Life & Style

    Olt si Valcea

    Gorj si Mehedinti

    Sport