Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Economie

Doljul suferă în piaţa muncii liberale

Economie - Bogdan GROSEREANU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

15.000 de contribuabili trebuie să depună în acest an declaraţii de venit. Doar 600 dintre aceştia se ştie că sunt asimilaţi profesiilor liberale: avocaţi şi notari, care plătesc anual impozite de circa 1,7 milioane de euro.

Judeţul Dolj are prea puţini practicieni de meserii liberale, în comparaţie cu populaţia totală.
Cel puţin, aceasta este opinia reprezentanţilor fiscului, care încasează de la aceste categorii socio-profesionale cele mai mari sume la nivel individual. În acest an, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj va trimite decizii de impunere pentru 15.000 de persoane, după cum a precizat directorul executiv adjunct al instituţiei, Mihai Antonescu. „Data-limită de depunere a declaraţiilor fiscale este 15 mai. Este vorba de cei care obţin venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole în sistem real şi din transferul titlurilor de valoare. La populaţia judeţului, trebuia să fie mai mulţi, mai ales în ceea ce priveşte profesiile liberale“, a spus Antonescu.

Impozite plătite la jumătate

Fiscul nu are totuşi o evidenţă a tuturor practicienilor de meserii liberale. Ştim că aproape 600 dintre ei sunt avocaţi şi notari publici, după cum au informat asociaţiile de profil. În Dolj există aproximativ 550 de avocaţi, după cum a precizat preşedintele baroului, Anton Pleşea. Acesta a spus că avocaţii nu realizează totuşi venituri aşa cum ar trebui. Un avocat bun poate câştiga lunar 70-80 de milioane de lei. Practicienii plătesc un impozit anual de 16% din venituri. La o medie lunară de câştig de 50 de milioane de lei, avocaţii ar putea aduna anual cel puţin 9,4 milioane de euro. În judeţ sunt înregistraţi, de asemenea, 45 de notari publici.
În funcţie de preţurile tranzacţiilor imobiliare, notarii percep între 1,5 şi 3%. Surse din piaţă spun că profiturile lunare ale  cabinetelor se ridică la minimum 150-200 de milioane de lei. În oraşele mai bogate, câştigurile lunare se pot ridica la 700-800 de milioane de lei. Din profitul lunar, notarii plătesc cheltuielile curente, salariile şi dările la stat ale angajaţilor, impozitul pe profit anual de 16% şi o taxă de 5% din câştiguri către Camera Notarilor Publici. Cumulat, ei pot câştiga anual 1,6 milioane de euro. Trebuie spus că din ce în ce mai puţine decizii de impunere duc la conformarea voluntară pentru plata impozitelor către stat, potrivit directorului fiscului doljean, Silviu Dumitru. „Prin eliberarea unor şmecheri care au fraudat bugetul de stat, nivelul de conformare voluntară şi nivelul de colectare au scăzut. Reacţia e de repulsie. M-au întrebat de ce să mai plătească la timp dacă nu se ia nici o măsură împotriva evazioniştilor şi mi-au spus să recuperăm mai întâi banii de la cei care ne-au păgubit. Se simt frustraţi. Chiar dacă ştiu că au dreptate, le-am răspuns că dosarele sunt în instanţă şi că nu vor să ajungă şi ei acolo“, a declarat Silviu Dumitru. Acesta făcea referire la personaje cum ar fi regele rambursărilor ilegale de TVA, Genică Boerică, judecat în stare de libertate.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 20°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora