Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

În aceste „vremuri de criză“, în care mintea noastră este procupată de a găsi mijloace ingenioase pentru a depăşi provocările fiecărei zile, uneori ne este atât de greu să ne păstrăm buna dispoziţie. Alteori trec zile în şir, pe care le trăim ca şi când am fi amorţiţi... şi astfel cea mai mare parte dintre oameni trăiesc în aşteptare. Aşteptăm ziua de salariu, deblocarea contului, vacanţa, partenerul de cuplu, semnarea unui contract, un act... Uităm însă că, în această aşteptare, investim bunul nostru cel mai de preţ: Viaţa. Uităm că timpul pe care îl avem este limitat şi nici o persoană care citeşte acum aceste rânduri, cel puţin sub forma asta, nu va mai exista peste o sută de ani.
Dar, în condiţiile vieţii concrete, cine mai stă să se gândească la starea de bine? La o stare în care să fie linişte în suflet şi mai ales în minte? Să fim preocupaţi de ce gândim noi, ce trăim noi, ce aducem noi în viaţa celuilalt pe care îl iubim? În general, suntem procupaţi de caprele vecinilor şi de gripele porcine... Bietele animale... Oare v-aţi întrebat cum gândesc animalele? Sunt ele preocupate de vecini sau de ceea ce oamenii, ca specie, aduc bun sau rău în viaţa lor? Sau poate că această îngrijoare despre care vorbesc acum este specifică fiinţei umane? Poate că animalele, păsările, plantele au un instinct mai sănătos şi, aşa cum scrie în Biblie, ele nu-şi fac griji privind ziua de mâine. Poate că pentru noi, ca specie, ar fi însemnat un act de indolenţă, de inconştienţă, să nu ne facem griji. Există o mare diferenţă între persoanele inteligente emoţional şi cele care încă nu acordă importanţa cuvenită acestui concept în viaţa lor.
Din păcate, în această aşteptare pe holurile vieţii, ne uităm pe noi înşine pe undeva, ne pierdem puţin câte puţin şi ne trezim apoi, la un moment dat, că suntem mai goi, mai neîmpliniţi. De aceea, pe acest provocator şi sinuos drum al vieţii, atenţia şi vigilenţa sunt cei mai buni prieteni ai noştri. Şi apoi mai  este extrem de important ca pe acest drum al vieţii să fim înconjuraţi de prieteni adevăraţi. E mai uşor în cuplu, e mai uşor în doi, într-un grup. Pentru că, atunci când unul adoarme, celălalt veghează, când unul se uită pe sine într-o durere, într-o aşteptare, ceilalţi sunt acolo să-i amintească.
Am primit un mesaj foarte frumos despre ce înseamnă un prieten adevărat, care sună astfel: Un simplu prieten, când vine în vizită, se comportă ca un invitat. Un prieten adevărat îţi deschide frigiderul şi se serveşte. Un simplu prieten nu te-a văzut niciodată plângând. Un prieten adevărat are umerii umezi de la lacrimile tale. Un simplu prieten nu ştie prenumele părinţilor tăi. Un prieten adevărat are numărul de telefon al părinţilor tăi în agenda telefonică. Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticlă de băutură. Un prieten adevărat soseşte mai devreme ca să te ajute la pregătiri şi rămâne mai târziu ca să te ajute să faci curat. Un simplu prieten nu agreează când îl suni în preajma orei lui de culcare. Un prieten adevărat te întreabă de ce ţi-a luat atât de mult până l-ai sunat. Un simplu prieten consideră că prietenia voastră a luat sfârşit când apare prima ceartă între voi. Un prieten adevărat te sună imediat după ceartă. Un simplu prieten se aşteaptă să fii mereu la dispoziţia lui. Un prieten adevărat este mereu în preajma ta. Şi astfel, având mereu un prieten în preajma ta, vigilenţa este mai mare, atenţia se dublează şi şansele de reuşită în viaţă cresc. Şi dacă la toate aceste ingrediente: atenţia, vigilenţa, relaţiile autentice, se adaugă cărţile, filmele de bună calitate, avem şansa unor altfel de trăiri, unei altfel de vieţi.
Referitor la toate acestea, personal, ceea ce am trăit în acest weekend, sâmbătă, în oraşul nostru, în prima întânire a unui grup de psihoterapie care viza dezvoltarea personală, m-a impresionat atât de mult încât aş vrea să împart bucuria şi surpriza pe care am trăit-o cu toţii atunci când unul dintre participanţi ne-a mărturisit că avea 77 de ani şi venise să înveţe cum să devină un bunic mai bun pentru familia lui, când doi părinţi care aveau gemeni şi încă doi copii adulţi veniseră să afle cum să construiască relaţii mai bune cu copiii lor şi când am văzut cum un frate şi-a adus sora (aveau în jur de 20 de ani) să înveţe împreună cum să gestioneze mai uşor relaţia cu părinţii lor. Aceşti oameni care învaţă într-un grup cum să devină mai prezenţi în viaţa lor, cum îşi pot îmbunătăţi calitatea trăirilor, cu siguranţă că vor avea mai mult de dăruit lor înşişi, apoi din prea-plin, celor din jurul lor. Vestea bună este că aceşti oameni sunt craioveni şi trăiesc în oraşul acesta, nu sunt personaje din romane, caractere celebre, sunt cititorii acestui ziar (aşa au aflat despre grupul de terapie), sunt oamenii de lângă noi. Şi poate mâine, poţi fi şi tu! Pentru că ai şansa, prin atenţie şi vigilenţă, să devii stăpânul propriei vieţi!