Moartea prietenei sale a fost o adevărată traumă pentru Adriana

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

TRÁUMĂ, traume, s.f. 1. Traumatism (1). 2. Emoţie violentă, care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoţii de acelaşi fel, astfel încât acesta nu mai reacţionează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma. Sursa: DEX '98.


...Când avea vreo 20 de ani, Adriana a avut un şoc. Prietena ei cea mai bună a murit. Lângă ea. O ţinea de mână, uitându-se în ochii sticloşi ai muribundei, respirând o dată cu ea, încercând să-i transmită, cu toată fiinţa ei, viaţă. „Îmi doream cu disperare să pot face orice, absolut orice, numai să o salvez. NU-mi imaginam viaţa fără ea. Era prima pierdere din viaţa mea. Unul dintre oamenii la care ţineam enorm se ducea. Aveam impresia că se dărâmă o lume întreagă. Pur şi simplu nu puteam accepta!“, povesteşte Adriana, amintindu-şi chinul trăit acum câţiva ani. Nici rugăciunile, nici lacrimile, nici dragostea sinceră pe care o simţea cu fiecare por nu au reuşit însă să-i păstreze prietena alături. S-a stins într-o dimineaţă cenuşie de iarnă. Cu un ultim oftat, care i-a sfârtecat crunt şi definitiv sufletul Adrianei. Cu o ultimă lacrimă, prelinsă din ochii goliţi de suferinţă, pe care Adriana nu a uitat-o niciodată. Şi nici n-o va uita.

Flash-urile şi obsesia

Au trecut zece ani. Anul trecut, Adriana a împlinit 30. Terminase facultatea în Craiova, iar acum avea ceva vechime în jobul pe care l-a visat în toată perioada de liceu şi studenţie. Durerea trăită atât de intens la moartea prietenei sale s-a şters cu vremea. De uitat, însă, nu a uitat nici o clipă ce s-a întâmplat. Mai mult decât atât, imaginaţia i-o lua deseori razna.  
„Rememoram adesea dimineaţa aceea de iarnă, iar imaginea prietenei mele prăbuşită pe pat, fără viaţă, mă cutremura de fiecare dată. Îmi aducea aminte fiecare clipă din ce a însemnat pregătirea, înmormântarea - tot, absolut tot. Şi, uneori, nu mă puteam abţine şi îmi imaginam ce s-a întâmplat fizic cu ea... în ce stadiu era.... sau cum trebuie să fie acolo, într-o cutie de lemn, la doi metri sub pământ. Mi se părea că o iau razna în acele momente. Dar îmi reveneam repede - era doar imaginaţia mea prea bogată“, încearcă să zâmbească Adriana.
Moartea prietenei sale nu a însemnat însă doar un dor nevindecat, amplificat în momentele speciale din viaţa sa, când ar fi vrut s-o aibă alături pe fiinţa dragă. Ci a avut efecte mai însemnate, pe care doar târziu le-a conştientizat.

Gândul despre moarte

Adriana a suferit o traumă emoţională. O traumă a morţii. Din acea dimineaţă de ianuarie, înăuntrul fiinţei sale s-a cuibărit frica de moarte.
„La început, mă temeam pentru viaţa părinţilor mei. Dacă sufeream atât după dispariţia unei prietene, nu voiam să ştiu cum aş reacţiona dacă aş pierde unul dintre părinţi!“, se confesează tânăra femeie.
Cu timpul - şi după câteva experienţe neplăcute care au ajutat procesului - teama de moarte s-a transferat propriei persoane. Pur şi simplu, acesta a devenit principalul său scop în viaţă: să nu moară. Evident, comportamentul ei s-a mulat perfect pe acest scop: a început să evite orice lucru, mediu, loc care i-ar fi putut pune în pericol viaţa. A început să-şi asculte obsedant corpul, tremurând de frică la orice durere de cap. Şi-a tălmăcit visele sau diferitele evenimente din zi, găsind în superstiţii un răspuns - haotic şi fals, dar obligatoriu - la ce înseamnă destin. Într-un cuvânt, viaţa Adrianei a devenit o cursă infernală, obositoare şi torturantă cu moartea. Mai precis, cu gândul ei despre moarte.
Recent, Adriana a terminat prima etapă de psihoterapie. A vrut să primească acest ajutor, ştia că are nevoie de el. Acum poate spune că a depăşit pierderea prietenei sale. A înţeles şi a acceptat. Şi a învăţat să-şi îngăduie durerile, amintirile şi neprevăzutul din viaţa sa. „Nu o să ştim niciodată ce ne rezervă viitorul. În orice caz, cu o moarte toţi suntem datori“. Zâmbeşte. „Dar e mai sănătos pentru creierul nostru să nu ne gândim la asta. De viaţă trebuie să ne bucurăm. În fiecare clipă“.