Iubiri ÅŸi iubiri

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Cât mai poate dura o iubire? Dar o căsnicie? Pot fi ele veÅŸnice în zilele noastre? Acel „Până când moartea ne va despărÅ£i“ mai are vreo însemnătate astăzi, când clădirea unei cariere, dorinÅ£a de îmbogăţire ÅŸi „programarea“ fiecărei secunde din viaţă au ucis cu desăvârÅŸire fluturii din stomac ÅŸi plăcerea de a-l simÅ£i pe cel de alături? Cât mai suntem capabili astăzi de iubire, de respect faţă de omul luat cu jurământ ÅŸi cât de mult mai preÅ£uim acele promisiuni rostite în faÅ£a lui Dumnezeu?
„Mamă, să Å£ii de bărbat. Că dacă nu Å£ii tu, casa nu face două parale“, este una dintre vorbele înÅ£elepte pe care bunica - din partea mamei - mi le spune de când am început să mă ridic măriÅŸoară. „Să nu te scoli la amiază ÅŸi să ai mereu un blid de mâncare pentru bărbat. Că el nu ÅŸtie multe ÅŸi pleacă“. „ÎnÅ£elegerea e prima care Å£ine casa. Tu să asculÅ£i ce zice el, da’ să faci ÅŸi ca tine. Iubirea se duce, mamă, rămân respectul, copiii, nepoÅ£ii“. Pentru ea, acestea sunt rânduieli de căpătâi, învăţate de acasă, de la părinÅ£i. Rânduieli pe care a încercat să le transmită, la vremea lor, copiilor ÅŸi nepoÅ£ilor.
S-a născut într-o familie înstărită, într-o comună aproape de oraÅŸ. Erau patru copii în casă: un băiat ÅŸi trei fete. AÅŸa cum se obiÅŸnuia în anii aceia - ‘20-’30 - doar fratele ÅŸi sora cea mică, cea mai frumoasă dintre fete, au terminat ÅŸcoala ÅŸi ÅŸi-au găsit o slujbă. Bunica ÅŸi cealaltă soră, fiind primele născute, au urmat doar patru clase primare. Iar în paralel ÅŸi după ÅŸcoală, au fost nevoite să stea acasă, să îngrijească de gospodărie.

Iubirea nu stă în declaraÅ£ii

Bunica s-a măritat repede. Era într-o vizită la o veriÅŸoară din Craiova ÅŸi acolo l-a cunoscut pe bunicul, fiu de negustori, abia venit de pe front. Pe atunci prieteniile nu Å£ineau cu anii. S-au văzut, s-au plăcut, iar după o lună, bunicul a cerut-o de soÅ£ie. S-au căsătorit după alte treizeci de zile, jurând în faÅ£a lui Dumnezeu că numai moartea îi va despărÅ£i. Åži aÅŸa a fost... Au trecut prin multe împreună. O boală lungă, neprimejdioasă, dar fără sorÅ£i de vindecare, a Å£intuit-o pe bunica vreme îndelungată la pat. Bunicul era nelipsit de lângă ea, ajutând-o în cele mai mici trebuinÅ£e, de la hrănit până la mersul la toaletă. Tot el avea grijă de casă ÅŸi de copii. Mai târziu, au ajuns, cum se zice, la sapă de lemn. Au venit comuniÅŸtii, casa le-a fost naÅ£ionalizată ÅŸi au fost nevoiÅ£i să se mute cu chirie într-un imobil alături de alte familii oropsite. În ciuda greutăţilor, nici unul nu a capitulat. Au Å£inut unul de altul, ÅŸi-au consolat reciproc durerile, s-au încurajat. Apoi a fost rândul bunicului să se îmbolnăvească. S-a stins, lăsând în urmă o văduvă de 48 de ani, care niciodată nu a mai cunoscut - ÅŸi nici nu a vrut să mai cunoască - alt bărbat.
S-au iubit? am întrebat-o pe bunica de nenumărate ori. Niciodată nu a vrut să-mi răspundă. „Mamă, mi-a zis, iubirea nu stă în declaraÅ£ii. Ci în respectul pe care îl ai pentru celălalt, în dorinÅ£a de a nu mai fi altul în loc“.  
Să fac un salt în timp. Åži să mă gândesc la generaÅ£ia mea. La cunoscuÅ£i care, după cununie, au uitat ce au jurat. Ce au visat într-o secundă în care i-a furnicat dragostea din cap până-n picioare. Au fost luaÅ£i pe sus de tumultul democraÅ£iei, cum ar zice bunica, de nenumăratele, variatele ÅŸi apetisantele atracÅ£ii. O bună amică s-a căsătorit. Îl iubea - sau pretindea că-l iubeÅŸte - pe bărbatul ales încă din liceu. Nunta a fost un vis, ambele familii neprecupeÅ£ind nici un efort ÅŸi leu pentru fericirea copiilor. După un an, însă, amica a fugit. A pus verigheta pe masă ÅŸi a decis că voia să cunoasă mai mult, să vadă mai mult. Să nu se dăruiască întru totul soÅ£ului ales la un moment dat. Am cunoscut cupluri care au stat împreună ani de zile. Åži care, atunci când s-a pus problema căsătoriei, s-au speriat ÅŸi măcar unul dintre cei doi a fugit încotro a văzut cu ochii. Colega mea de bancă a trăit o astfel de experienţă. A fost prietenă cu băiatul - ÅŸi apoi bărbatul iubit - unsprezece ani. Era limpede pentru toată lumea că erau făcuÅ£i unul pentru celălalt. Cu excepÅ£ia lor, însă: înainte cu o săptămână de nuntă, s-a anulat tot. Motivul: teama lui de a se lega definitiv de cineva. ToÅ£i anii frumoÅŸi s-au ÅŸters într-o clipă. Åži nu a rămas din iubirea lor decât o rochie de mireasă atârnată pe uşă.
„Mămă, ce tura-vura atâta prietenie?? Păi cu prietenia asta, cum ziceÅ£i voi, nu faci nimic. Stai cu el, te-nveÅ£i cu el ÅŸi normal că ajungi să te saturi de el. Åži el la fel! Åži ce-aÅ£i făcut?! Dacă nu e cununie, nu vă Å£ine nimic împreună. Åži dacă e, trebuie să Å£ineÅ£i voi de ea!“, conchide bunica. Are 86 de ani ÅŸi uneori o mai ia pe alături. De data asta, nu.