Despre… dependenţă şi farmece!

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Copilul este cel care va putea să ne ducă existenţa dincolo de moarte.

Un psihanalist spunea că momentul naşterii este clipa în care viaţa şi moartea se ţin de mână. Dăm viaţă, dar realizăm inconştient că acest act ne împinge să ne conştientizăm propria moarte. Suntem muritori şi nevoia de a învinge moartea ne împinge să dăm viaţă, copilul fiind cel care va putea să ne ducă existenţa dincolo de moarte.

Între dependenţă şi independenţă

Chiar dacă în mod conştient nu ne gândim la aceste aspecte, inconştient, de multe ori, lucrurile se petrec altfel. Putem să ne creştem copiii atunci când sunt mici, când sunt dependenţi de noi, când ne simţim omnipotenţi şi atotputernici în vieţile lor şi, implicit, în propria viaţă, dar lucrurile o iau razna şi suntem aruncaţi într-o mare angoasă în momentul în care copiii noştri cresc, devin adolescenţi şi îşi cer dreptul la propria viaţă şi la propria independenţă.
Independenţa şi viaţa lor, faptul că, aparent, „nu mai au nevoie“ de noi pentru a supravieţui ne lasă singuri în faţa propriului destin muritor. În acest context, apar acele relaţii „fermecate“, „descântate“, în care copilul este parcă împiedicat inconştient de părinte să îşi ia zborul, să fie independent.
Dependenţa psihologică, având multele ei faţete - dependenţa materială, de casa părintelui, de sprijinul lui - trădează, de fapt, o relaţie cu un părinte care trăieşte atâta timp cât are un rol activ în viaţa copilului său, rol pe care şi-l va revendica inconştient în orice situaţie.

Preţul libertăţii

Atunci când copilul se „luptă“ cu părintele, cu mama, cerându-şi dreptul la autonomie şi la libertatea propriei maturizări, mama poate deveni tiranică, agresivă, autoritară sau, dimpotrivă, bolnăvicioasă, dependentă, copilăroasă, orice, pentru a menţine această relaţie de dependenţă.
Am întâlnit nenumărate cazuri în care relaţia mamă-fiică era una negativă, dar era atât de puternică încât fiica practic nu putea să îşi continue viaţa, nu putea face nimic mai mult decât să îşi urască mama, să se lupte cu ea.
Eşecuri, relaţii ratate, insuccese, nefericire, apare acum toată pleiada de probleme care îl „leagă“ pe copil în această plasă subtilă a relaţiei strânse cu un părinte care refuză inconştient să îi dea drumul.

Cunoaşte-te pe tine însuţi!

Atunci când vrem să ne analizăm eşecurile, este cazul să ne examinăm relaţiile „fermecate“ din viaţă, greutăţile pe care fără să vrem sau să ştim le cărăm după noi şi care ne dinamitează existenţa. Atunci când dorim să fim părinţi, este bine să ne analizăm propriul comportament şi durerea pe care o simţim când ne gândim că într-o zi copilul nostru nu va mai avea nevoie de noi.