Amor în paşi de tango

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Tangoul, un dans paradoxal, elaborat şi pasional în acelaşi timp, a fost dintotdeauna privit ca un joc al provocării, un ritual al intimităţii, al cunoaşterii senzuale a corpului celuilalt. Mai nou, s-a descoperit însă că el este şi o bună metodă de terapie pentru cuplurile aflate în criză.

Ritmul magic al muzicii, mişcările senzuale care ondulează corpurile ca într-un palpitant act de dragoste creează o complicitate între cei doi parteneri, ajutându-i să se regăsească. Dansul argentinian, simbol al pasiunii şi erotismului, se repropune în rolul original de „terapie de cuplu“. Cel puţin aşa reiese dintr-o serie de studii recente, care demonstrează puterea terapeutică a tangoului, precum şi capacitatea de a salva relaţia, amplificând nu doar emoţiie, ci şi libidoul celor doi parteneri. O echipă de cercetători de la  Universitatea Goethedin Frankfurt, coordonată de psihologul Cynthia Quiroga Murcia, a demonstrat că acest dans stimulează secreţia de hormoni sexuali atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Pentru acest studiu, specialiştii au testat probe de salivă ale participanţilor la experiment atât înainte, cât şi după un dans, monitorizând astfel nivelul de testosteron şi cel al hormonului de stres, cortizolul. Astfel, s-a constatat că nici un dans nu i-a făcut pe „balerinii“ amatori să se simtă atât de relaxaţi, sexy şi dornici de a lăsa duşi de valul pasiunii.

Un alt fel de terapie

Şi dacă a vorbi despre hormoni, când în fundal se aud ritmurile magice ale bandoneonului, este inspid, nu putem să nu ignorăm toate acele valenţe subliminale care se ascund în spatele felului în care dansăm, o adevărată sinteză a tuturor discuţiilor despre cuplu şi despre ierarhiile sale interne. După părerea lui Martin Soletano, fondatorul Asociaţiei Internaţionale de Terapie prin Tango din Londra, „multe dintre problemele cu care se confruntă cuplurile pot fi văzute într-un dans. Bărbatul trebuie să conducă pentru că el este cel care vede în ce direcţie se îndreaptă. Femeia merge cu spatele, ea nu vede, aşa că trebuie să aibă încredere în partenerul ei. Nici un bărbat nu o poate determina să facă paşii pe care nu vrea să îi facă sau să o ghideze în altă direcţie. El trebuie să o convingă, să o facă fericită“. Şi nu e oare încrederea cea care se află la baza unui raport sănătos? Şi oare nu tocmai incapacitatea amorezilor moderni de a se recunoaşte în anumite roluri şi de a-şi asuma anumite responsabilităţi faţă de parteneri este cauza principală a certurilor în cupluri? Tangoul pare să răspundă afirmativ. Seletano a explicat că această formă de terapie, la modă în prezent în Regatul Unit, nu este o simplă lecţie de tango, deoarece accentul este diferit. La început, partenerii sunt puşi în faţa unor exerciţii, al căror scop este găsirea unei cât mai bune conexiuni între cupluri. Încrederea este cuvântul-cheie, indiferent că este vorba de încrederea în propria persoană, în dans sau în partener. Tangoul ca metodă de terapie s-a bucurat de un succes uriaş în Argentina, Italia şi Franţa, fiind recomandat chiar şi de avocaţii specializaţi în divorţuri. Este cazul Vanessei Lloyd Platt, care îşi sfătuieşte clienţii să meargă la terapie prin tango înainte de a se gândi la divorţ. „Le spun clienţilor mei că, dacă mai există vreo posibilitate de a-şi salva relaţia, să încerce să reînvie totul prin dans. În acest fel am salvat două căsnicii“, spune Platt.

Dans pentru minte şi inimă

Pe lângă efectele benefice pentru cuplu, dar şi pentru suflet, tangoul se dovedeşte şi o metodă eficientă pentru a socializa şi a-şi găsi jumătatea. Studiile realizate de Gunter Kreutz pentru Royal Northen College of Music au demonstrat că acest dans a devenit un puternic mijloc de socializare şi o metodă de a-i aduce la un loc pe toţi celibatarii din capitala Regatului, fără a intra într-un bar sau într-un local la modă. Mintea are parte şi ea de beneficii, după un tango senzual. Studii recente ale specialiştilor de la Washington University School of Medicine au demonstrat că „dansul pasiunii“ reprezintă o şansă pentru persoanele afectate de maladii degenerative ale creierului. Cercetătorii au ajuns la concluzia că învăţarea paşilor de dans ajută la îmbunătăţirea capacităţii de coordonare la indivizii afectaţi de Parkinson pentru că dansul activează ganglionii bazali, implicaţi în reglarea mişcărilor voluntare.