Desenele animate, pericol pentru copii

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Copiii au devenit, în ultimii ani, din ce în ce mai interesaţi de desenele animate, vârsta de la care fac cunoştinţă cu acest gen de stimulare coborând la şase luni, iar până la doi ani ajungând deja „telespectatorii fideli“ ai acestui tip de program. Dependenţa, comportamentul violent/agresiv sunt pericole greu de cuantificat la această vârstă, însă tot mai mulţi copii prezintă o serie de probleme.

Desenele animate sunt considerate, în zilele noastre, „noua putere“ a lumii, având o serie de mijloace prin care se transmit mesajele subliminale – periculoase prin faptul că vizează în mod direct o nevoie de bază a omului şi declanşează reacţii de consum pentru întreaga gamă de desene animate. Copilul va fi interesat nu doar de un anumit desen animat, ci va resimţi nevoia de a le privi pe toate.
Studiile privind efectele vizionării desenelor animate au arătat că, pe parcursul şcolarizării (clasele I-XII), un copil îşi petrece la şcoală, în medie, 13.000 de ore. Pare mult, dar nu şi în comparaţie cu media orelor petrecute în faţa televizorului - 18.000 de ore.
Privitul la televizor are efecte asupra psihicului, emoţiilor şi conduce la o desensibilizare în ceea ce priveşte durerea. Cel mai mare pericol este dat de apariţia dependenţei, crescând riscul copilului de a ajunge la maturitate dependent de tutun, alcool sau alte droguri periculoase.

Prezenţa televizorului întârzie cititul

Studiile efectuate au demonstrat că privitul la acest tip de programe conduce la efecte majore asupra copiilor, aceştia fiind astfel insensibili la violenţă, nu se tem de violenţa îndreptată împotriva lor sau a semenilor şi devin mai agresivi.
Referitor la pericolul pentru ochi pe care îl poate reprezenta privitul la televizor, specialiştii au afirmat că televizorul nu este dăunător atâta vreme cât copilul priveşte din poziţia corectă. Acesta nu trebuie să stea într-o cameră întunecată să privească la televizor şi nici prea aproape de ecran.
Studiile efectuate pentru a observa impactul reclamelor asupra copiilor au relevat faptul că micuţii sunt cei mai fideli „consumatori“ ai calupurilor publicitare, mulţi dintre copiii până în şapte ani nefăcând diferenţa între reclame şi emisiuni TV. Publicitatea stârneşte dorinţa acestora pentru foarte multe lucruri, ceea ce duce la o presiune financiară, şi nu numai, asupra părinţilor.
Când sunt mici, copiii vor jucării şi lucruri asociate cu personajele din desenele animate. La vârsta adolescenţei îşi vor dori lucrurile asociate cu personalităţi din lumea muzicii sau a sportului. Prin intermediul reclamelor, copilul învaţă că adevăratele valori sunt cele materiale. Ca urmare a acestui fapt, la maturitate apar insatisfacţii şi neconcordanţe cu realitatea, care pot conduce la abuzul de droguri şi alcool sau la relaţii interpersonale neechilibrate.
Potrivit cercetătorilor, copiii între patru şi şase ani care nu au televizor în cameră pot deja să citească, în timp ce în rândul celor care au televizor sunt foarte puţini cei care pot citi.

Obezitatea, un efect primejdios

Privitul în exces la televizor, fiind o activitate sedentară, conduce la obezitate. De asemenea, publicitatea la mâncarea fast-food, sucuri, diverse dulciuri împinge copilul să consume aceste produse în faţa televizorului, crescând astfel riscul obezităţii.
Pe lângă sedentarism şi obezitate, în timp pot apărea afecţiuni cardiace, tulburări de comportament şi de limbaj. Un studiu efectuat în California arată că afecţiunile cauzate de televizor sunt depresia şi maladia Alzheimer.
Părinţii pot combate aceste efecte prin limitarea timpului petrecut de copil în faţa televizorului; spunându-i micuţului că unele secvenţe din filme nu sunt reale; interzicându-i vizionarea programelor prea violente şi oferindu-i o explicaţie, micuţul înţelegând astfel că interdicţia nu este o pedeapsă; îndemnându-l pe copil să facă sport şi să se joace cu prietenii; antrenându-l în activităţi plăcute, care să-i limiteze interesul pentru astfel de emisiuni; evitarea instalării unui televizor în camera copilului; evitarea privitului la televizor în timpul servirii mesei; implicarea activă în creşterea copiilor şi acordarea de timp şi atenţie; încurajându-le joaca şi oferindu-le posibilitatea de a se preocupa de hobbyuri care să le dezvolte creativitatea şi imaginaţia; învăţându-i pe copii să oprească televizorul atunci când este necesar; oferindu-le posibilitatea să discute şi să întrebe despre ceea ce văd la TV.