Poveste în doi

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

El - fotbalist, ea - învăţătoare. Aşa a început, pe culoarele universităţii, o minunată poveste de dragoste, care a adunat până acum 26 de ani „frumoşi şi grei“, după cum povesteşte astăzi Silvia, soţia cunoscutului fotbalist Sorin Cîrţu.

 Era în ’80. Februarie şi o zi agitată de sesiune. O studentă la Ştiinţele Naturii şi un student la Ştiinţe Economice. S-au zărit în aceeaşi secundă, pe culoarul universităţii. Ea i-a remarcat ochii neobişnuit de mari, de un albastru intens. Lui i-a plăcut întreaga ei înfăţişare, tânără şi ingenuă. Deşi nici unul nu a îndrăznit să facă primul pas, s-au ţinut minte însă.
Ca un făcut, s-au „ciocnit“ de atunci aproape zilnic, cel mai adesea în barul universităţii, loc foarte frecventat de tineri pe atunci. Nici acolo însă nu s-au întrecut în acte curajoase. Şi totuşi, pe la sfârşitul lui februarie, când febra examenelor s-a topit, Silvia şi Sorin au reuşit să schimbe două vorbe. Cât de un număr de telefon.
„Ne-am întâlnit într-un restaurant, la un prieten comun. El ne-a făcut cunoştinţă. Pe atunci nu ştiam cine e Cîrţu. Eu venisem doar de un an din Severin, aşa că nu cunoşteam vedetele momentului. Cât despre fotbal, nu aveam habar. Dar mi-a plăcut de la prima vedere şi astfel i-am cerut amicului numărul de telefon al lui Sorin. Ulterior, am aflat că era fotbalist la Universitatea.
Am fost destul de rezervată o vreme... Până la urmă, tot eu am făcut primul pas. Dar nu chiar imediat“, zâmbeşte Silvia Cîrţu, amintindu-şi fluturaşii care-i agitau stomacul în anii tinereţii.
„L-am sunat prin martie - începuse campionatul şi el a suferit un accident. M-am gândit că era cel mai bun moment să-i vorbesc, să-l consolez“, râde ea.

Un 13 norocos

Au urmat, desigur, întâlnirile, cu timidul ţinut de mână la cinema şi citronadele lungi la cofetărie. Deşi era îndrăgostită lulea, Silvia nu a vrut să se avânte prea tare în relaţie. La vremea aceea, fotbaliştii aveau o carte de vizită nu tocmai... „onorabilă“. Se ştia că se dădeau în vânt după petreceri, distracţii şi că sportul nu le lăsa vreme pentru a-şi întemeia o familie.
„Trebuie să recunosc că nu aveam prea multă încredere în el. Din cauza cantonamentelor, a deplasărilor, nu ne întâlneam prea des. Era deci normal să nu mă gândesc prea departe. Nu ştiam însă că el chiar asta voia şi căuta: o relaţie stabilă, o căsnicie“. S-a convins câteva luni mai târziu, prin octombrie, la o nuntă din familie, unde Silvia a fost prezentată părinţilor şi tuturor rudelor. Atunci şi-a dat seama că intenţiile lui Sorin erau mai serioase decât crezuse ea.
„Am aflat atunci că părinţii lui ştiau de mine şi chiar dezbătuseră împreună problema căsătoriei. Se pare că ei ştiau că asta va urma. Aveam să aflu şi eu, un pic mai târziu...“.
Adică pe 12 noiembrie, chiar în ziua în care Sorin Cîrţu a împlinit 27 de ani. S-a întâmplat simplu: i-a spus să nu mai plece de la petrecere, să rămână la el, definitiv.
„Şi am rămas“, zâmbeşte Silvia. „Le-am telefonat părinţilor mei, în Severin, apoi am mers în cămin, să-mi iau o parte din lucruri. Totul s-a petrecut repede, nu ca în vremurile de astăzi: pe 7 ianuarie, chiar de Sf. Ion, am făcut cununia. Iar pe 13 iunie - un număr care mie îmi poartă mereu noroc - am avut nunta“.   

„Frumos şi greu“

A trecut timpul. El a devenit antrenor, iar ea, directoarea Şcolii nr. 37 „Mihai Eminescu“, din Craiova. S-au scurs 26 de ani în care tinerii de atunci au construit o căsnicie solidă.
„Frumoşi şi grei“, spune Silvia Cîrţu, privind retrospectiv. Frumoşi, pentru că a avut alături bărbatul pe care şi l-a dorit, care a ştiut să-i ofere siguranţă, care a ajutat-o să descopere lumea, altfel decât o ştiau alte femei. Şi ani grei, pentru că meseria de fotbalist l-a împiedicat pe Sorin Cîrţu să fie alături de soţie în momente importante, precum zile de naştere, sărbători ori chiar venirea pe lume a primului copil. Nici unul nu şi-a pierdut însă entuziasmul tineresc, plăcerea de a se surprinde unul pe celălalt, de a-şi oferi, mereu, dovezi de iubire.
„Când a împlinit 50 de ani, i-am organizat o petrecere-surpriză. L-am chemat la restaurant, unde, din întuneric, au izbucnit uralele zecilor de invitaţi. A fost prima dată când l-am văzut pe Sorin plângând de fericire“, povesteşte Silvia, încântată.
Dar cele mai frumose daruri pe care şi le-au făcut unul altuia sunt, fără discuţie, cele două fiice: Roxana Ioana, de 24 de ani, absolventă a Facultăţii de Relaţii Publice, din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice din Bucureşti, studentă la Facultatea de Drept din Craiova şi masterand la Academia de Ştiinţe Politice; şi Ligia, de 21 de ani, studentă la Facultatea de Economie Administrarea Afacerilor, Craiova.
„Ele sunt cele mai de preţ realizări ale noastre - două fete reuşite, fumoase, doi copii cuminţi care ne-au adus numai satisfacţii... Cum văd eu căsnicia familiei Cîrţu? Una în care au participat ambii eroi, trup şi suflet!“, conchide surâzătoare Silvia Cîrţu.