Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Cuplu si familie

Folosiţi-vă raţiunea la maximum

Cuplu si familie


Atunci când scriem poezii, redobândim sinergia reciprocă a celor două emisfere

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Majoritatea omenilor aşteaptă în mod inconştient apariţia unei crize externe, cum ar fi falimentul, un jaf în plină stradă, incendierea propriei case, un divorţ sau un război, pentru a gândi cu întreg creierul.

 

Numărul de sinucideri scade în vreme de război, pentru că oamenii încep să se simtă suficient de folositori şi să descopere destule provocări în fiecare zi. Acest lucru îi încurajează să-şi pună la lucru în mod armonios ambele emisfere cerebrale. În vremuri cu mai puţine evenimente, oamenii au tendinţa de a aluneca în utilizarea exclusivă a uneia singure şi ajung să se simtă inutili.

Însă această utilizare pasivă greşită a creierului conduce la o viaţă reactivă, şi nu la una creativă. Atunci când Oliver Wendell Holmes a spus că „majoritatea oamenilor se duc în mormânt fără să fi dat ce aveau mai bun în ei“, putea la fel de bine să fi spus că foarte mulţi trăiesc doar în emisfera stângă a creierului lor. Când Thoresu spunea că „majoritatea oamenilor trăiesc o viaţă de disperare tăcută“. El descria felul în care arată viaţa atunci când te blochezi în liniaritatea şi îngustimea de gândire caracteristice emisferei stângi a creierului.

Însă ironia este că emisfera stângă a creierului şi-a câştigat o proastă reputaţie în mod nemeritat, din simplul motiv că oamenii rămân blocaţi acolo. Atunci când învaţă că emisfera stângă trebuie să intre în conexiune şi să rezoneze cu cea dreaptă, aceasta capătă o nouă funcţie şi o nouă forţă. În momentul în care oamenii rămân blocaţi în gândirea lineară, îngustă şi plată a emisferei stângi şi nu îşi activează niciodată creativitatea conţinută de emisfera dreaptă, îşi pierd gustul pentru viaţă. Emisfera dreaptă a creierului se trezeşte la viaţă noaptea, în timpul somnului, atunci când cea stângă doarme. Însă, este posibil să redobândim sinergia reciprocă a celor două emisfere, pe care o aveam în copilărie, şi în starea de trezie. Trebuie doar să o declanşăm punând emisfera stângă să intre în comunicare cu cea dreaptă. Asta se întâmplă atunci când facem dragoste, ne jucăm, scriem poezii, ţinem în braţe un copil sau ne confruntăm cu o ameninţare sau criză. Emisfera stângă îi comandă celei drepte să se trezească şi să se implice. Acum începem cu adevărat să gândim cu întregul creier, ceea ce psihologul Abraham Maslow numeşte „experienţe-limită“.

 

O maşină fermecată, inepuizabilă

 

Cele mai bune trei metode de a activa gândirea cu întregul creier sunt: 1) vizualizarea limpede a scopurilor de atins; 2) a munci cu plăcere; 3) a practica jocuri revitalizante. În loc să aşteptaţi să se producă o criză exterioară, creaţi-vă propriile jocuri motivante - scopuri şi ţinte de atins -, care vor face din dumneavoastră persoane din ce în ce mai motivate.

Adevăratul interes al studiilor asupra puterii emisferei stângi a creierului stă în sugestia existenţei unei baze neurologice a transformării personale. Posedăm o energie creativă nelimitată, pe care o putem folosi pentru a ne crea propria viaţă aşa cum ne dorim.

„De fapt, scrie Colin Wilson, putem învăţa să trăim la un nivel vital şi energetic extrem de ridicat. Acesta este rolul emisferei stângi a creierului. Perspectiva largă de care este capabilă îi dă capacitatea de a concentra energia. Cu toate acestea, îşi foloseşte de obicei doar o infimă parte din posibilităţi. Ar putea fi comparată cu un om care are la dispoziţie o maşină fermecată, ce fabrică monede de aur, astfel încât ar putea, dacă ar vrea, să achite datoria naţională şi să eradicheze sărăcia. Însă, este atât de leneş, încât nu se sinchiseşte să facă mai mult de două monede în 24 de ore - cât să-i ajungă până a doua zi... sau poate că nu e leneş: se teme doar să nu se epuizeze maşina. Dacă aşa stau lucrurile, teama este nejustificată. Maşina este fermecată şi nu poate fi epuizată“.

Cei mai mulţi oameni se raportează la emisfera dreaptă a creierului lor cu mirare. Ei îşi închipuie că inspiraţia „le vine“ din senin. „Azi-noapte am avut cel mai ciudat vis!“, spunem uneori, fără să ştim cât de mult control putem avea în mod real asupra acestei maşinării fermecate.

Psihoterapeut Gina Chiriac, www.psihoterapieintegrativa.ro



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 5 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de zaharia:
    Cei ce nu au ce face şi au o portiţă de aşi spune propia sa versiune ocupă un spaţiu fără niciun fel de esenţă realităţii.Adesea apar tot felul de specii deştepte de nici nu ştiu pe unde calcă.Era mai bine dacă era un art cu un om care avea o idee chiar proastă şi irealizabilă dar era o curiozitate şi un semn de întrebare.Psihologi i,mai întîi să descopere adevărata activitate a creerului uman şi rezolvarea unor probleme majore şi apoi să comenteze.Dacă mergem printre analfabeţii rurali şi vedem discuţiile la o adunare(taină,hora satului sau cîrciumă) pot fi mai educative decît balivernele deştepţilor.Mai orientaţivă si scrieţi ceva care să fie interesant şi nu vise de noapte.
    2008-08-12, 07:14:57 (79.117.212.*)
  2. de Ana:
    Zahario , ORIENTEAZA-TE catro o carte de gramatica pentru A-TI spune propriile pareri , si gindeste macar cu una din emisferele CREIERULUI tau .
    2008-08-12, 08:46:01 (82.77.65.*)
  3. de Zahario mai citeste si tu..:
    decit sa aberezi .. pe aici Zaharia .. mai bine cauti pe net ce e cu emisferele astea .. si cum se armonizeaza ele .. Arunca-te in WC si sa ai legat de miina lantul care trage apa :)))
    2008-08-12, 12:00:17 (92.80.240.*)
  4. de doriana:
    Foarte interesant articolul!In legatura cu greselile pe care le fac unii comentatori...poate nu ar trebui sa fim atat de duri.Gramatica este o latura ce tine de finetea fiecarei persoane, asa ca nu trebuie sa fim prea exigenti.Eu am renuntat sa mai corectez pe cineva, dar asta nu inseamna ca nu ma intristez cand ii vad pe cate unii atat de inversunati si de vulgari, violand efectiv limba romana.Exista oameni care nu suporta sa fie corectati, le place sa persiste in greseli si ataca pe oricine indrazneste sa faca o remarca.Oricum, cititorul de mai sus are dreptate cu "balivernele desteptilor", insa nu e cazul acestui articol.
    2008-08-12, 14:22:33 (129.194.8.*)
  5. de xyz:
    Bine venit acest articol,as recomanda GDS sa aiba in atentie ca astfel de articole de psihologie sa apara pe PRIMA PAGINA a ziarului . Subiectele sunt de mare importanta pentru cititori ,desi la prima vedere unii pot crede ca sunt un moft...totusi societatea este in mare deruta si putina cultura in felul de a ne cunoaste pe noi insine si de a ne aprecia calitatile reale este necesara.Consider ca s-ar diminua vulgaritatea , violenta ,tristetea unor oameni care citesc presa si care in intimitatea lor ascund lucruri nebanuite. Succes!
    2008-08-12, 14:50:37 (79.117.139.*)
  6. de jan:
    Or fi proşti unii care ,nu-i cunoaştem dar,trebuie să mai avem puţină demnitate s-au ,,cei şapte ani de acasă".De unde ştiţi că acel zaharia e bătrîn s-au copil ori de vîrsta voastră.Puţin bun simţ sau.......ruşine numai este la........Fiecare îşi spune părerea,e interzis?UIte că mie numi plac asemenea articole şi trebuie să fac ce-mi dictaţi! De unde putere a dictaturii?Probabil va lăsat leana cooo2.....
    2008-08-12, 15:49:54 (79.117.217.*)
  7. de eu2:
    Puţin bun simţ ...............merge a si ceva mai bun... asteptam pe vitor
    2008-08-12, 19:11:41 (82.122.113.*)
  8. de ioana:
    felicitari d.na Gina Chiriac.sa mai veniti cu asemenea articole!iar pentru Zaha.. tata ..pe ce lume traiesti?am avut o alta impresie despre tine! Mai citeste si tu de...psihologie,psih opedagogie,neuro...* Puterea Extraordinara A Subconstientului Tau* lasa de dorit.NU E BINE!
    2008-08-12, 20:26:22 (79.117.182.*)
  9. de GÂNDUL....:
    iOANA,AI CEVA CU ZA...,ÎL CUNOŞTI ,CĂ NU SUNĂ A BINE ,CUM ÎL DE.......MAI LASĂL....ORI,ORI;CE SĂ ÂNŢELEAGĂ LUMEA?HA,HAAAA...... .
    2008-08-13, 14:23:56 (79.117.212.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 17°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4662 lei
USD: Tendinta 3.5538 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: