Pentru o clipă de linişte

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

„Asta-i tot ce pot face tinerii pentru bătrâni: să-i şocheze şi să-i ţină la zi cu realitatea“, scria, într-o vreme, George Bernard Shaw. Pentru femeia de 68 de ani, cu părul încărunţit şi trupul măcinat de tot soiul de boli, de la ulcer cronic la hipertensiune arterială şi leucemie, viaţa n-a fost decât o surpriză.

După ce a plecat din oraşul în care s-a născut, fugind de un fost ginere ameninţător şi de singurătate, Georgeta Iancu nu-şi doreşte acum decât să nu moară pe drumuri. Are o palmă de pământ, dar îi lipsesc bănuţii să-şi ridice o cămăruţă, „o magazie în care să închidă ochii liniştită“. Nu-şi doreşte nici tratamente, nici operaţii, ci doar să moară cu sufletul împăcat, ştiind că n-a lăsat pe drumuri o fiică şi o nepoţică pe care o iubeşte ca pe ochii din cap: „Acum un an am făcut nişte operaţii şi am stat în salon cu o fată. Avea 22 de ani şi era gravidă în luna a opta. Avea leu-cemie şi medicii se chinuiau s-o ţină în viaţă, să poată salva măcar copilul. Atâta suferinţă şi tinereţe! Eu, la 68 de ani, ce să mai pretind?“.

Vorbeşte liniştit, parcă ar povesti un film. Filmul vieţii altcuiva. Priveşte în gol, cu gândul în altă parte, poate în salonul cu fata bolnavă sau poate într-un loc mai liniştit, fără atâta suferinţă. Are faţa roz şi o voce molcomă, de parcă n-ar fi de prin locurile acestea. S-a născut însă şi a trăit în Craiova. „Acum locuiesc cu chirie chiar pe locul unde am avut casă, unde am copilărit. Şi mai am vecini dintre cei care au stat în cartier cu mine pe când eram tânără“, spune femeia.

 

De teama unui bărbat

 

Amărăciunea Georgetei Iancu a pornit dintr-o alegere. Una nefericită, pe care oricine o poate înfăptui la un moment dat în viaţă: „Am rămas pe drumuri în anul 2000. Fiica mea cea mare s-a căsătorit cu un bărbat, un om rău cum s-a dovedit. Cum a intrat el în casă, au început necazurile. Ne bătea pe toţi, chiar şi copilul. La un moment dat, au divorţat, dar tot ne necăjea. Am depus şi plângeri la poliţie, degeaba. Ne trimiteau în instanţă. Şi-atunci, fata s-a hotărât să plece la Câmpulung, la o soră de-a mea. Nu voiam să rămân singură. Nu-mi puteam imagina că o să stau departe de Oana, nepoţica mea. Că eu am crescut-o. M-am dus cu ele. Am vândut apartamentul şi am plecat toate trei. Am cumpărat altul acolo, mai ieftin. Însă n-am prins rădăcini. Şi într-o zi am hotărât să ne-ntoarcem. Socotelile însă n-au ieşit aşa cum ne aşteptam. Între timp, aici se scumpiseră enorm locuinţele. Acolo am luat o nimica toată pe apartament“. Puşi cap la cap, banii nu erau de-ajuns. Şi-atunci au stat cu chirie. Până-n ziua de astăzi.

 

Ajutor de la cei care pot

 

În 2007, lucrurile s-au înrăutăţit. „M-am pomenit cu un ganglion mare la gât. Am mers la control, am făcut biopsie şi rezultatul a fost leucemie limfatică. M-am operat, dar... Şi asta nu e singura boală. Am şi ateroscleroză sistemică, insuficienţă circulatorie cerebrală, cardiopatie ischemică cronică dureroasă şi multe altele“, adaugă femeia, înşirând foile cu biletele de externare şi scrisori medicale.

Cu puţin timp în urmă, o soră i-a lăsat un loc de pământ în cartierul Gârleşti. „Nu-mi doresc decât să putem să facem şi noi acolo o magazie, să stăm în ea, să nu mai plătim chirie prin străini. O cameră din ce s-o putea, din isopan, din scânduri, din orice. N-aş vrea să mor pe drumuri. Cu o cifă de ciment ne-a ajutat şi domnul primar, să nu vină şobolanii sau apa peste noi. Ne-a mai ajutat cineva să turnăm fundaţie. Am vorbit şi la o firmă pentru isopan, dar ne-ar trebui cam 1.400 de euro. Poate vrea cineva să ne ajute şi pe noi. Cum s-o putea. Nu vrem banii, vrem doar să poată fi gata magazia, să avem adăpostul nostru. Şi oricine are puterea să facă pentru noi ceva poate să sune la 0731/99.22.57“, rosteşte doamna Iancu, în timp ce lacrimile-i curg pe obraji. Nu e greu să spună că are nevoie de ajutor. Dacă ar putea, ar face alte alegeri, ar schimba lucrurile să le fie şi copiilor ei bine. Dar acum e târziu. N-o mai ajută nici trupul, nici vârsta. Se-ntoarce către semeni şi imploră un semn de bunătate. Măcar pentru o clipă de linişte...