Psihoterapia iubirilor neîmplinite

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Articolul de astăzi nu este recomandat oamenilor fericiţi, îndrăgostiţilor şi persoanelor care se simt împlinite!

Când „plouă pe aripi“ de înger frumos, picăturile se scurg prin ochii iubitelor părăsite şi se transformă în durere. Aceasta se scurge şi ea la rândul ei. În suflet. Îl inundă. E tulbure şi gri. Lasă în urmă mâl şi amărăciune. Are gust amar de tristeţe şi neputinţă. Peisajul sufletului e mai trist ca Oltul peste care plouă încet şi fără speranţă, fără lebede. Amurg ostenit care se stinge peste podul pe care nu trece nimeni azi, pentru că „noi“ nu mai suntem, în timp ce iubirea moare încet, picătură cu picătură, lăsându-ne vlăguiţi, anesteziaţi, apatici şi fără respiraţie, fără viaţă, ca atunci când respiri de la sine; te îneci în tăcere şi auzi doar şuieratul propriei respiraţii sau poate al vântului care suflă pustiu în sufletul tău gol. Pe obraji simţi lacrimile care se preling încet şi continuu, ochii ard şi ai senzaţia de nas înfundat care îţi face respiraţia şuierătoare. Plângi încet, aproape natural, la fel de natural cum respiri, şi îţi simţi tâmplele zvâcnind, buzele uscate şi corpul ca într-un fel de transă a durerii care curge, picătură cu picătură, anesteziindu-ţi sufletul şi simţurile şi paralizându-te, şi care îţi cuprinde orele, timpul, destinul, viaţa...

Iubirea părăsită devine una cu tine

Îţi laşi sufletul învăluit în acea pânză ţesută de durere, prins în nemişcare, şi aştepţi să vină cineva să te scoată... Vine, dar, prea ocupat cu suferinţa, nu îl vezi; e ca şi cum ai alege rolul victimei, mai mult sau mai puţin conştient. Uneori sunt prietenii cei care joacă rolul salvatorului sau sunt tentative de noi relaţii. Alteori e un cântec sau poate o stare proprie, mai luminoasă. În alte rânduri nu vine nimeni.

Mai singură şi mai tristă, mai încrâncenată şi oarecum îndreptăţită după atâta suferinţă, iubirea părăsită devine una cu tine, te cotropeşte şi te asimilează... Iar tu devii întruparea ei pe pământ. Devii expert în manifestarea durerii şi a suferinţei, iar unii oameni sunt stânjeniţi să fie fericiţi în prezenţa ta. Alături de tine, fericirea lor devine indecentă şi neserioasă. Pentru că suferinţa ta este mult mai profundă, mai tragică, mai reală... Ce ştiu ei, ce le pasă lor! Ei cu iubirile lor, cu căldura lor, cu zâmbetele lor complice, cu lumea lor, din care tu nu ai de ce să faci parte şi, oricum, au acel sentiment de autosuficienţă! Iar tu continui să suferi îndreptăţit!

Şi pentru că după toamnă, ploaie şi mâl vine îngheţul, intri în iarna sufletului tău împietrit de frig şi aşteptare şi te criogenizezi afectiv. Aduci apoi în lumea din afara ta, cu fiecare cuvânt, cu fiecare respiraţie sau stare, un şuierat de crivăţ - regină sau rege al frigului şi suferinţei.

Cam aşa arată câteva secvenţe din universul interior al durerii rămase în sufletele ce au trăit iubiri neîmplinite. Suflete de femei frumoase şi triste sau de bărbaţi „tari“, care ştiu cu abilitate să ascundă iarna din sufletul lor.

Scriu acum pentru experţii în disimularea suferinţei şi pentru marile tragedii de pe scena vieţii: poţi alege să-ţi laşi viaţa în continuare acoperită de ninsoarea durerii şi sufletul prins în propria ţesătură a dramei pe care o trăieşti sau poţi alege acum, chiar în acest moment, să trimiţi o rază de generozitate spre interiorul fiinţei tale.

Salvarea este în interior

Primul pas spre vindecare începe printr-o călătorie spre interior. Din nefericire, pierdem ani şi vieţi alergând în afară, cerşind la unul şi la altul o privire, un surâs, un apel, dar esenţial este să ne spălăm sufletul de mâlul durerii, să îl curăţăm iubindu-ne pe noi înşine. Pentru a primi un strop de atenţie de la persoana pe care o învestim cu atributul de iubit, iubită (citeşte salvator, salvatoare) suntem în stare de orice gesturi şi acrobaţii, pe care în mod normal nu am fi fost capabili să le concepem. Aceşti oameni au la rândul lor răni şi traume, şi porţiuni de suflet pierdut sau îngheţat, şi uneori nu iese cum speram. Atunci ne spunem „vezi, am ştiut eu ca aşa o să fie“ şi e ca într-un cerc vicios din care nu mai vezi ieşirea...

Poţi ieşi. Drumul duce, însă, în interior! E obligatoriu să arunci pumnalul durerii cu care singur(ă), cu fiecare gând, nedrept, îţi scrijeleşti sufletul. E nevoie să ai mâinile goale şi palmele deschise, pregătite să mângâie. Să intri înlăuntrul tău, cu palmele făcute căuş, să nu îţi curgă printre degete picăturile de suflet atunci când tu singur şi nimeni altcineva, tu cu propria ta generozitate, începi să îl dezgheţi.

Vestea proastă este că doar noi înşine putem să ne vindecăm sufletul prin gândire şi construirea de sinapse despre starea de bine. Vestea bună este că vindecarea, dacă depinde doar de noi şi percepţia noastră, avem libertatea să o facem oricând, necondiţionaţi! Percepţia pe care o avem despre evenimente, reinterpretarea trecutului dintr-o altă perspectivă, altfel decât până acum, starea de detaşare, de a privi din afară, mai obiectiv, şi mai ales empatia, a te pune în locul celuilalt atunci când tu manifeşti o anumită atitudine, sunt câteva reţete sigure pentru tratamentul relaţiilor de iubire neîmplinite.

Lăsaţi trecutul în pace

A trăi constant în prezent şi a analiza relaţia din trecut din perspectiva descrisă mai sus pot aduce liniştea şi, cu timpul, înţelegerea lucrurilor dintr-un alt unghi. Va apărea iertarea şi vom putea merge mai departe. Esenţial este să ne spălăm sufletul de mâlul durerii, să îl curăţăm iubindu-ne pe noi înşine cu generozitate şi blândeţe şi gândind cu bunătate şi iertare despre alţii! E o dovadă de iubire să nu mai aduci prin gânduri din prezent durerea din trecut, pentru că o amplifici cu fiecare regândire şi valorea ei creşte exponenţial la fiecare reluare, altfel eşti la fel de vinovat cum crezi că este cel care te face să suferi. Este o dovadă de iubire faţă de tine însuţi să te opreşti din a te mai răni la nesfârşit prin gânduri despre iubirea trecută şi neîmplinită! Sufletul nu face diferenţa dintre imaginaţie şi realitate! Datorezi vieţii tale peisaje mai optimiste, mai calde! Pentru că şi tu meriţi să trăieşti iubirea împlinită!

Material realizat de Gina Chiriac, psihoterapeut la Clinica Grigorie Decapolitul din Craiova, situată în incinta Liceului de Chimie, tel. 0744 545 352