„Minunea Sfântului Baudolino“

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

de Umberto Eco, Editura Humanitas

Între 1959 şi 1961, Umberto Eco a publicat, în revista italiană Verri, o serie de texte satirico-parodice, vizând o diversitate caleidoscopică de teme ale lumii contemporane. Peste doi ani, în 1963, textele aveau să fie strânse în volumul de mare succes „Jurnalul minim“. Un nou volum, „Il secondo diario minimo“, a fost publicat în 1992. Versiunea românească reprezintă o selecţie din această ultimă ediţie. Tonul sarcastic şi ironia muşcătoare fac ca tuşele groase - în care scriitorul italian înfăţişează o realitate sau alta - să scoată în evidenţă tocmai acele detalii stânjenitoare şi sâcâitoare pe care, dintr-o prea mare obişnuinţă cu ele, nici măcar nu le mai băgăm în seamă. După cum însuşi autorul mărturiseşte, intenţia cărţii – a cărei deviză este „Lăsaţi-mă să mă amuz!“ – depăşeşte cu mult semnificaţia etică a dictonului „Ridendo castigat mores“. Căci aici nu intenţia moralizatoare precumpăneşte, ci dorinţa lui Eco de a induce cititorului acea luciditate amară pe care n-o poţi căpăta decât amuzându-te copios. Treptat însă, savoarea umorului va lăsa locul altei savori, mai adânci şi mai stăruitoare, aceea a tristeţii de a ne simţi puşi în faţa unor adevăruri pe care am fi dorit să nu le ştim. Umberto Eco demonstrează, din nou, că-şi merită titulatura dobândită de-a lungul vremii: unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani.