Violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, acompaniaţi de pianistul Horia Mihail, s-au duelat în arcuşuri pe scena Filarmonicii „Oltenia“
Turneul naţional „Duelul viorilor: Stradivarius vs. Guarneri“ nu putea fi trecut cu vederea din peisagistica evenimentelor culturale din Craiova. Reprezentând concertul de deschidere pentru noua stagiune a filarmonicii, ineditul a fost dat de confruntarea directă dintre două viori istorice, Stradivarius „Pachoud“ din 1694 şi Guarneri „Catedrala“ din 1731, care nu s-au mai întâlnit până acum într-o competiţie prietenească.
Diferenţe şi contraste
Biletele s-au epuizat şi a fost necesară suplimentarea locurilor atât în sală, cât şi pe scenă. Multe persoane au învăţat în seara de joi că viorile nu sunt toate la fel. În prima parte, recitalurile separate ale celor doi violonişti au fost o lecţie de muzică şi, până la urmă, de istorie. Sunetul bătrânei Guarneri „Catedrala“ „se aseamănă cu cel dintr-o biserică“, după cum recunoaşte Gabriel Croitoru, iar cel al Stradivariusului este, în opinia lui Liviu Prunaru, „sclipitor, strălucitor, pe care eu îl asemui cu o lamă laser care trece prin tot“. Pe de altă parte, pianistul Horia Mihail este de părere că „cele două viori trebuie privite în primul rând ca opere de artă, obiecte care nu pot fi evaluate şi nu pot fi reproduse niciodată“.
Programul a fost uşor de ascultat, plăcut, scoţând în evidenţă caracteristicile pe care lutierii Stradivari şi Guarneri au vrut să le creeze în urmă cu sute de ani. Liviu Prunaru şi-a lăudat Stradivariusul prin lucrările lui Ceaikovski („Valse Scherzo“), Bazzini („La Ronde des Lutins“) sau Massenet („Meditation“ din opera Thais), iar Gabriel Croitoru s-a bazat pe Provost („Intermezzo – Souvenir de Vienne“), Sarasate („Zapateado“) şi Kreisler („Caprice Viennois“) ca să spună povestea Guarneriului său.
Simbioză muzicală
Evenimentul a fost, cu siguranţă, cel mai important turneu de la vizita lui Alexandru Tomescu încoace. La duel, a doua parte, frumoasa cooperare dintre cei doi violonişti şi pianistul Horia Mihail a trezit reacţii plăcute în rândul spectatorilor, care au avut numai cuvinte de laudă pentru artişti. Creaţiile lui Şostakovici, Spohr sau Beriot au demonstrat, de data aceasta, că ambele opere de artă, deşi sunt atât de diferite, se pot înţelege foarte bine într‑un duo concertistic. În spirit de glumă, se poate spune că există o posibilitate foarte mare ca organizatorii să fi greşit numele acestui turneu. Cei doi violonişti nu numai că nu s-au duelat, dar au reuşit să realizeze o simbioză muzicală aproape naturală. Iar Horia Mihail s-a alăturat cu succes celor doi, completând echipa de artişti ajunşi la maturitate muzicală. Dacă vrem, totuşi, să o numim „competiţie“, se poate spune un singur lucru: publicul a fost cel câştigător, plecând acasă cu premiul unei lecţii muzicale de excepţie.
