Îmi amintesc uneori de profesorii din liceu. Îmi aduc aminte de mulţi dintre ei, în funcţie de context. Îmi aduc aminte de profesoara de fizică, Maria Vlăduţ. Mică de statură. Tânără, dar aprigă. Îmi aduc aminte de multe dintre exemplele pe care ni le dădea pentru a înţelege mai bine lecţiile de fizică. Spre exemplu, influenţa vitezei de curgere asupra temperaturii aerului. Au trecut de atunci aproape cincizeci de ani, adică o jumătate de secol, dar ţin minte şi acum aceste exemple. Epopeea fizicii în ţara noastră este legată de profesorul Alexe Marin, născut la Craiova, şi de Emanoil Bacaloglu, autor al primelor lucrări ştiinţifice româneşti de fizică, matematică şi chimie, organizator al cercetării ştiinţifice din România.
Incursiune biografică
Emanoil Bacaloglu s-a născut pe 29 aprilie 1830 în Bucureşti. Avea o miopie accentuată, la care se adăuga o rezistenţă scăzută la maladiile care, în vremea aceea, se ţineau lanţ. Părinţii se întrebau dacă va supravieţui. A fost elev la Colegiul „Sf. Sava“, atât în cursul elementar, cât şi în cel mediu. Unii dintre cei mai cunoscuţi mentori ai săi au fost Petrache Poenaru şi Alexe Marin, care a publicat în 1842, la Bucureşti, celebra lucrare „Moş Pătru sau învăţătorul de sat“. Spun celebră, pentru că ea este cunoscută de mulţi dintre noi din povestirile profesorilor noştri de fizică.
Şi-a făcut o cultură ştiinţifică foarte solidă ca autodidact. De multe ori a asistat şi la experienţele de chimie făcute de profesorul său, Alexe Marin, născut la Craiova. Ca elev de liceu a dat lecţii de matematică în particular unor copii din familii mai bogate, iar banii câştigaţi i-a strâns pentru a-şi putea plăti, mai târziu, studiile în străinătate.
„Curbura Bacaloglu“
În 1856 s-a înscris la Universitatea din Leipzig, unde a studiat în special matematica, fizica şi chimia. După un an a plecat la Paris, la Universitatea Sorbona. A trebuit să susţină, mai întâi, bacalaureatul de tip francez, apoi a fost admis la Facultatea de Ştiinţe. Se face repede cunoscut în lumea matematicienilor prin trei lucrări publicate în 1857. Într-una dintre ele, „Despre curbura suprafeţelor“, publicată la Berlin, a abordat o temă de actualitate la vremea respectivă şi a propus o formulă originală, utilizată în studiul fenomenelor capilare. Matematicianul Alessandro Terracini a numit-o „curbura lui Bacaloglu“, deoarece era prima expresie a curburii care nu se mai anula pentru suprafeţele desfăşurabile. Mai mult, este prima sintagmă cu numele unui român care s-a impus în terminologia ştiinţifică internaţională. În 1858, a obţinut diploma de licenţă în fizică la Paris. S-a reîntors la Leipzig pentru a se specializa în chimie aplicată, geomagnetism, cristalografie.
În 1861, a venit la Bucureşti, fiind numit profesor de chimie la Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, organizată de medicul Carol Davila. În anul 1862 a ţinut primul curs de matematică superioară din Principate, la puţin timp după aceea, în 1864, devenind cel dintâi profesor de fizică al Universităţii din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o până în 1891. A organizat aici „Cabinetul de fizică“, adică laboratorul de fizică al Universităţii, cel mai bine înzestrat din acea vreme. A publicat primele lucrări româneşti de matematică, fizică şi chimie, punând bazele terminologiei noastre în aceste domenii, şi a avut contribuţii originale în geometrie şi optică. Între anii 1863-1883, Emanoil Bacaloglu a predat cursuri de fizică, fizică industrială şi chimie la Şcoala de Drumuri şi Şosele din Bucureşti. În 1883, a demisionat şi a rămas numai la Universitatea din Bucureşti.
Activitatea de cercetare
A făcut cercetări şi în domeniul instalaţiilor de iluminat. A studiat diferite tipuri de generatoare electrice şi corpuri de iluminat. S-a documentat pe această temă şi a vizitat, în 1882 şi 1883, expoziţiile organizate la München. Concluziile le-a inclus într-un raport prezentat guvernului. Vă reamintesc că, deşi cercetările în acest domeniu au început în 1841, abia în 1879 Thomas Alva Edison a prezentat o lampă cu filament din celuloză carbonizată, iar în 1880, pachebotul Columbia a fost echipat cu becuri electrice cu incandescenţă.
În 1882, a fost introdus iluminatul electric în Bucureşti pentru Palatul Cotroceni, exteriorul Teatrului Naţional şi Grădina Cişmigiu. Aşadar, Emanoil Bacaloglu era puternic ancorat în realitate.
A inventat două tipuri de comutatoare şi un dispozitiv pentru variaţia rezistenţei electrice, fabricat apoi în serie la Viena. Avea nevoie de aceste dispozitive în laboratorul său de fizică.
Pe 29 iunie 1879 a devenit membru al Academiei Române.
A rămas în amintirea multora dintre marii oameni de ştiinţă din ţara noastră sau din străinătate. Spre exemplu, Dragomir Hurmuzescu, al cărui nume este legat de începutul radiofoniei în România cu faimoasa frază „Alo, alo, aici Radio Bucureşti“, şi-l aminteşte ca pe „un bărbat mic de statură, întotdeauna îngrijit îmbrăcat, care vorbea clar şi metodic, într-o limbă românească se ferea de neologismele improprii graiului nostru. Se impunea studenţilor prin vastitatea cunoştinţelor sale, dar şi prin blândeţea sa, gata mereu să vină în ajutorul celor care se aflau în nevoie. Ajunseseră studenţii să-i imite şi vorba, şi portul“. Dimitrie Sturza, multă vreme secretar general al Academiei Române, spunea: „Bacaloglu a fost exclusiv omul ştiinţei şi al şcoalei“. Fizicianul C. Bedreag, îl caracteriza ca „fizician prin carieră, matematician prin vocaţie“.
A fost primul om de ştiinţă român din secolul XIX specialist în trei discipline: matematică, chimie şi fizică. Un savant cu cunoştinţe enciclopedice. Această pregătire i-a permis să formuleze şase principii privind universalitatea cauzelor: universalitatea materiei şi a energiei; conservarea materiei şi a energiei; universalitatea mişcării; corelaţia forţelor; transformarea şi echivalenţa forţelor.
Emanoil Bacaloglu a îmbinat mereu activitatea ştiinţifică cu activitatea socială şi culturală. Se menţionează, mai întâi, că, în 1848, la vârsta de 18 ani, a luat parte la mişcarea revoluţionară din Ţara Românească. Este membru fondator al Ateneului Român (1866), instituţie culturală de mare prestigiu. Încă din 1862 înfiinţează o societate ştiinţifică, acesta însă, din cauza condiţiilor din acele timpuri, nu a avut decât o scurtă existenţă. Când, în 1890, iniţiativa a fost reluată, Bacaloglu a devenit primul preşedinte al „Societăţii de Ştiinţe Fizice“.
Pe 30 august 1891 se întorcea cu trenul de la Frankfurt pe Main unde vizitase Expoziţia de electricitate. Nu a mai apucat să ajungă la Bucureşti. A murit în tren.
Emanoil Bacaloglu este considerat primul organizator al învăţământului de fizică din ţara noastră. A desfăşurat o activitate rodnică de răspândire a cunoştinţelor ştiinţifice prin broşuri de popularizare şi prin conferinţe. Învăţase metoda de la magistrul său, Alexe Marin.
http://gheorghe.manolea.ro
