16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpiru Haret, reformator al învăţământului românesc

Spiru Haret, reformator al învăţământului românesc

Spiru Haret s-a născut în data de 15 februarie 1851, la Iaşi. Străbunicii lui au venit de la sud de Dunăre pe la 1800, fiind cel mai probabil de origine aromână, şi s-au stabilit în zona de nord a Moldovei. Tatăl  său, Costache Haret, era condicar la tribunalul „criminalicesc“ din Iaşi. Mama sa, Smaranda, provenea din familia Ştefanovici, originară din Bucovina. Boala tatălui său, dar şi un conflict la locul de muncă fac ca Spiru Haret să înceapă şcoala abia la 15 mai 1859, la Dorohoi. Cu toate acestea, încheie clasa I cu calificativul „eminenţie“. Lipsurile materiale obligă familia să plece şi din Dorohoi, iar Spiru Haret este încredinţat unei mătuşi şi înscris la o şcoală situată în mahalaua Sărăriei din Iaşi. Departe de căldura familiei, Spiru Haret şi-a găsit în învăţătură, dar şi în treburile suplimentare de la şcoală echilibrul sufletesc. Directorul şcolii îl caracteriza ca „retras de copiii gâlcevitori şi stând la sfat cu cei buni, liniştit şi tăcut în bancă, răspunzând prompt şi decisiv, vorbind rar şi lămurit când era întrebat din obiectele clasei“. Unul dintre evenimentele care l-au marcat din perioada şcolii primare a fost inaugurarea Universităţii din Iaşi, petrecută pe 26 octombrie 1860, la care a participat şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În acelaşi an pleacă împreună cu mătuşa şi cu unchiul său la Bucureşti, iar în 1862 devine bursier la Colegiul „Sf. Sava“. Avea 14 ani când, după moartea mamei, în 1865, şi a tatălui, în 1866, preia responsabilitatea de a avea grijă de fratele său şi de cele două surori, pe care îi aduce la Bucureşti. Cu toate greutăţile materiale, reuşeşte să rămână an de an premiant al clasei şi al colegiului.

Student la matematică în Bucureşti

Încă din vremea liceului a fost atras de astronomie, iar frumuseţea matematicii a descoperit-o aproape singur, conspectând din cărţile recomandate la şcoală. Deşi a demonstrat aptitudini şi pentru disciplinele umaniste, în 1869 s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Greutăţile financiare îl obligă să predea, ca profesor de matematică, la Seminarul Central şi să cunoască astfel direct  punctele slabe din organizarea învăţământului românesc de la acea vreme. Mai mult, contribuie la completarea lipsei de manuale didactice prin publicarea, în 1873, a unui „Curs de trigonometrie“ şi a unei traduceri a cărţii „Elemente de astronomie“, vechea lui pasiune din liceu. Aceste contribuţii, cunoscute şi de Titu Maiorescu, ajuns ministru al instrucţiunii publice, îi facilitează obţinerea unei burse de studii la Paris, în 1874. Drumul spre Paris a început pe peronul Gării Filaret, inaugurată cu doar cinci ani în urmă, odată cu darea în funcţiune a liniei ferate Bucureşti-Giurgiu.

Student şi doctorand la  Sorbona

Şi aici lipsurile materiale l-au însoţit, mai ales că o parte din bursă i-o trimitea surorii sale Ana-Nina, acum studentă la Iaşi. A suportat uşor aceste lipsuri pentru că a descoperit aici domenii de studiu care îl atrăgeau în mod deosebit, dar şi pe secretarul Facultăţii de Ştiinţe, Charles Philippon, a cărui fiică, Féline, era căsătorită la Craiova cu Nicolae Glogoveanu. În această atmosferă a obţinut licenţa în matematici la 3 iulie 1875 şi licenţa în ştiinţe fizice pe 2 august 1876, dar a urmat şi „Şcoala de înalte studii“, unde se predau cursuri cu caracter aplicativ. Mai mult, audiind cursul de mecanică cerească predat de profesorul Victor Puiseaux, s-a hotărât să-şi concretizeze şi visul de a elabora o teză de doctorat „Asupra invariabilităţii marilor axe ale orbitelor planetare“. Aşa se face că în 30 ianuarie 1878 are loc susţinerea festivă, Spiru Haret devenind primul străin şi, evident, primul român doctor în matematici la Sorbona, iar teza sa privind instabilitatea sistemelor planetare a fost citată în lucrările de specialitate până în zilele noastre.
Vestea despre succesul lui Spiru Haret a ajuns în ţară pe cale oficială prin scrisoarea decanului Facultăţii de Ştiinţe din Paris adresată ministrului instrucţiunii publice, Gheorghe Chiţu. Încărcătura emoţională trebuie legată de faptul că în 1877 Principatele Române îşi cuceriseră, cu jertfe umane, independenţa. Deşi Universitatea din Grenoble i-a oferit un post de profesor, Spiru Haret a decis să se întoarcă acasă deoarece venise în Franţa cu o bursă  oferită de ţara sa, dar şi pentru că obţinerea independenţei oferea intelectualilor perspective atractive.

Profesor la Universitatea din Bucureşti

În martie 1878 a revenit în ţară şi a fost numit profesor la disciplina „Mecanică raţională“. Avea 27 de ani. Doi ani mai târziu a devenit membru corespondent al Academiei Române. Era un pedagog excelent. Demonstraţia sa era construită simultan la tablă şi pe caietele studenţilor. Urmărea reacţiile auditoriului şi se adapta la puterea de înţelegere a acestuia. Completa demonstraţia cu aplicaţia practică. Pentru el era clar că pregătirea din liceu nu le permitea studenţilor să urmărească un curs universitar de ţinută. Probabil că şi-a amintit  de experienţa lui de elev, când şcoala a suplinit familia. Sigur şi-a amintit şi de experienţa lui de profesor la Seminarul Central din Bucureşti. Şi-a expus cu fermitate punctul de vedere. Ministerul Instrucţiunii Publice a remarcat competenţa lui Spiru Haret şi i-a încredinţat misiunea de a inspecta  şcolile medii din Moldova. În rapoartele întocmite, el critica accentul pus pe memorare în procesul de învăţământ, remarca slaba pregătire pedagogică a profesorilor atraşi de politică, remarca lipsa profesorilor luminaţi, pasionaţi de meserie. Iată ce scria Spiru Haret în raportul publicat pe 10 decembrie 1884: „Pentru a organiza şi a conduce învăţământul într-un stat trebuie mai întâi a se defini cu preciziune trebuinţele pe care e vorba a le satisface şi mijloacele de care se dispune pentru aceasta atât în bani, cât şi în oameni“. Efectul publicării acestui raport a fost mutarea discuţiilor privind reforma învăţământului din cercul politicienilor în faţa opiniei publice.

Ministru al instrucţiunii publice

Ca urmare a competenţei profesionale şi a spiritului de corectitudine, este numit în februarie 1885 secretar general al Ministerului Instrucţiunii, ministru fiind D.A. Sturdza. Într-o atmosferă ostilă, Spiru Haret a elaborat un Proiect de reformă depus la biroul Adunării Deputaţilor pe 24 ianuarie 1886. Lupta a fost grea. Au căzut miniştri. Au căzut guverne. Nici reforma nu a trecut. În martie 1897, Spiru Haret a fost numit ministru. Reacţiile adverse au fost extrem de virulente, dar el era conştient de trăinicia convingerilor sale. Mai mult, în intervalul scurs, proiectul fusese supus dezbaterii publice, iar observaţiile corpului didactic erau consistente. Noul Proiect prevedea gimnaziul unic, divizarea cursului superior de liceu în secţiile clasică, reală şi modernă, iar cunoştinţele predate trebuiau să asigure dobândirea unui orizont cultural larg, care să ţină seama de trebuinţele societăţii româneşti. A fost introdusă calitatea de „profesor diriginte“, care îmbina exigenţa cu obiectivitatea examinării. Era îmbunătăţită remunerarea profesorilor. Universităţile trebuiau să aducă un aport original la progresul ştiinţei. În 23 martie 1898, Proiectul a devenit lege. Acesta a fost doar începutul, dar efectele s-au simţit multă vreme, până când…

Gheorghe Manolea
http://gheorghe.manolea.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII