Cu fiecare pagină răsfoită din jurnalele vremii sau cărţile care reînvie atmosfera Craiovei de odinioară descoperi personaje fermecătoare, care te îmbie cu parfumul vremurilor trecute.
Pe Alexandrina Magheru, tânăra frumoasă şi inteligentă, cea care s-a înflăcărat de idealurile Revoluţiei de la 1848, impulsionându-le pe doamnele Craiovei din acea vreme, o descoperim în pagini de manuscris alături de Emilia Maiorescu. Ele ofereau trecătorilor ziarul Naţionalul, pe al cărui frontispiciu era înscrisă deviza patriotică „Dreptate şi Frăţie“. Tot Alexandrina a cusut din trei bucăţi de stofă tricolorul şi l-a oferit guvernului provizoriu de la Islaz, când acesta a intrat în Craiova. A umblat prin mulţime ducând în mână un coşuleţ cu cocarde tricolore, prinzându-le surâzătoare pe pieptul celor cei ieşeau în cale.
Alte poveşti de viaţă cu alţi oameni
Altă carte, de această dată a Evirei Ivănescu, ne creionează personaje cu parfum de epocă, Regina Elisabeta, romantica poetă Carmen Sylva şi Lucia Fălcoianu (Romanescu). Cea dintâi a fost cea care a mângâiat copilăria Luciei, i-a înseninat adolescenţa şi a călăuzit-o atunci când aceasta a devenit soţie şi mamă.
„O coincidenţă tristă a apropiat destinele acestor sensibile şi delicate doamne. Regina şi-a pierdut unica fetiţă, iar Lucia a rămas fără mamă pe când avea mai puţin de trei ani. Micuţa principesă Maria, căreia părinţii îi spuneau Itty, a fost răpusă de o scarlatină contractată de la prietenele sale de joacă din azilul «Elena Doamna»… Regina Elisabeta şi-a spus mereu Mama Regină şi şi-a apropiat de ea mulţi copii, a mângâiat viaţa orfanilor înfiinţând orfelinate şi colonii… Lucia Fălcoianu era născută cu doi ani mai devreme decât micuţa Itty şi pe Mama Regină a cunoscut-o îndeaproape pentru că tatăl său, generalul Ştefan Fălcoianu, era aghiotantul Regelui Carol I.
Lucia era o fetiţă cu pălărioară legată în panglici roz şi cu pantofiori aduşi de la Paris, însoţită mereu de o bonă şi supravegheată atent de tatăl său. Aşa a cunoscut-o Regina Elisabeta.
Fetiţa mergea mereu la Cimitirul Belu să-şi viziteze mama, care nu era decât o frumoasă statuie, încercând să-şi închipuie glasul ori măcar un gest al său… Avea nevoie de căldura mamei, iar Regina Elisabeta i-a dăruit multă dragoste“.
În anturajul Reginei şi-a format personalitatea Lucia, şi-a desăvârşit educaţia primită la pensionul francez „Lez Ruches“ din Avon sur Marne.
Paşii Reginei au trecut deseori prin Craiova, iar biblioteca din casa familiei Romanescu aduna cu fiecare drum câte un volum de poezie scris de Carmen Sylva, chiar şi un libret de operă intitulat „Vârful cu Dor“, tradus în româneşte de Mihai Eminescu în 1879, pentru muzica lui Zdislaw Lubics.
Evenimentele dramatice sau bucuriile sufletului sensibil, sfâşietoare sau înălţătoare, se filtrau prin sensibilitatea poetei Carmen Sylva. „Peste mulţi ani, aflându-se la Craiova, unul dintre copiii Luciei Romanescu i-a recitat Reginei poezia sa dedicată luptelor de la Calafat, scrisă în limba germană şi tradusă de Mihail Sadoveanu. «Veghează Dunărea în larg,/ Curgând măreţ cu val tăcut/ Ea strânge ţata-n braţ vânjos, /La piept o strânge călduros/Şi-i strajă de temut…»“.
Frumoase poveşti cu fermecătoare personaje ne descriu viaţa şi preocupările celor care îşi duceau traiul pe aceste meleaguri.
Altă pagină de carte este dată şi o Elvira Vrăbiescu, o Eliza G. Alexandrescu sau o Elena Gigurtu ni se dezvăluie de sub perdeaua vremii, dar şi un vrăjitor desăvârşit al saloanelor muzicale, George Enescu.
Pe acest virtuoz al viorii îl regăsim şi în Craiova de altădată, în Casa aceleiaşi familii Romanescu, căreia i-a dăruit o partitură cu autograf, care, din nefericire, nu s-a mai păstrat, dar despre care se vorbeşte într-o scrisoare către Elena Văcărescu.
Frumoase poveşti, cuceritoare personaje ne aduc parfumul vremurilor de altădată, hrănindu-ne spiritul.
