Când vine seara şi este prea puţină lumină ca să citim sau să scriem, întindem mâna, apăsăm un comutator şi… s-a făcut lumină. Uneori, o „pană de curent“, cum spun mulţi, o cădere de tensiune, cum spun cei din domeniu, ne creează o stare de disconfort. O lumânare poate fi o soluţie, o lanternă electrică ne scoate din încurcătură. Cum s-a ajuns, în Oltenia, de la… întuneric la lumină?
Începuturi de drum
În 1854, acum 156 de ani, s-a introdus în Craiova iluminatul public cu lămpi cu ulei de rapiţă, urmat în 1858 de lămpi cu petrol. În 1882 erau montate în Craiova 906 lămpi care erau aprinse în fiecare seară. La acestea se adăugau alte 50 de lămpi care funcţionau numai vara şi deserveau grădini publice. Acum 123 de ani, în 1887, se aprindeau primele becuri electrice la Teatrul Theodorini, a cărui clădire era pe locul actualului bloc „Romarta“, alimentate de la o centrală proprie amplasată în curtea teatrului. La 20 noiembrie 1893, Consiliul comunal a aprobat amplasamentul pentru centrala electrică la „kilometrul zero“, care trebuia să asigure iluminatul zonei centrale pe o rază de 1,5 km. La 5 septembrie 1895 a fost predat acest amplasament, iar constructorul a început lucrările în noiembrie 1895, birourile sale fiind illuminate electric cu energie obţinută de la o locomobilă cu abur care antrena un generator de curent continuu, cunoscut sub numele de dinam. După aproape un an, la 14 (26) octombrie 1896, adică acum 112 ani, Uzina electrică – numită la început Staţia Centrală Electrică – era pusă în funcţiune. Generatoarele furnizau energie electrică de curent continuu de 120 V şi se asigura iluminatul pe 30 de străzi, printre care Unirii, Lipscani şi Carol I. Reţeaua de iluminat public avea 636 de lămpi. Interesant de menţionat că s-a prevăzut utilizarea a două baterii de acumulatoare care aveau un dublu rol: eliminarea variaţiilor de tensiune datorită funcţionării maşinilor cu abur şi preluarea vârfului de sarcină din prima parte a nopţii deoarece, după miezul nopţii, o parte din lămpile destinate iluminatului public erau stinse (361 de lămpi). De remarcat că schema uzinei era realizată astfel încât la defectarea unei părţi componente (cazan, maşină cu abur, dinam) sarcina să fie preluată de celelalte echipamente. În plus, reţeaua de iluminat era astfel ramificată încât să fie posibile alimentarea şi verificarea separată a fiecărui tronson. Lucrările de verificare şi punere în funcţiune a întregii reţele s-au finalizat pe 28 decembrie 1896. La acea dată aveau centrale electrice proprii următoarele oraşe: Bucureşti (1883), Timişoara (1884), Caransebeş (1884), Băile Herculane (1896), Sibiu (1896).
Extindere
În 1899, Spitalul „Filantropia“, Spitalul Preda şi Abatorul mic de păsări şi miei erau racordate la reţeaua electrică, iar la 29 noiembrie 1900 se racordează şi Gara de pasageri a Craiovei. Istoria spune că administraţia CFR a reacţionat lent la propunerea primăriei de electrificare a Gării şi de aceea primele lămpi au fost montate pe cheltuiala comunei.
În 1902 a fost pus în funcţiune la Uzina Energetică Craiova primul grup Diesel (tip MAN) de 120 CP din ţară, la doi ani după darea în exploatare a unor astfel de grupuri Diesel din lume. Acesta a funcţionat până în 1932. În presa vremii se menţiona că experienţa de bună funcţionare a Uzinei de la Craiova a contribuit la extinderea utilizării motoarelor Diesel pentru antrenarea generatoarelor de curent continuu din Centralele electrice din România. Mai mult, prin introducerea acestui grup, iluminatul s-a extins în tot oraşul, inclusiv în Parcul „Bibescu“ (Parcul „Romanescu“). În 1903 se introduce iluminatul electric şi la Palatul de Justiţie (clădirea centrală a Universităţii din Craiova), iar în 1907, şi la Muzeul Aman. În 1905 s-au electrificat „Domeniile coroanei“ şi conacele de la Segarcea.
Anul 1907 reprezintă anul extinderii utilizării energiei electrice în Oltenia prin electrificarea oraşelor Târgu Jiu, Turnu Severin şi Calafat, iar apoi, în 1910, Caracal şi Orşova.
Etapa – curent alternativ
Apar consumatori importanţi: Fabrica de gheaţă, Moara Barbu Drugă, Staţia CFR, Manutanţa. Distribuţia energiei de curent continuu este în impas, aşa că în 1912 se trece la „energia de curent alternativ“. La Craiova se înlocuieşte un dinam cu un generator de curent alternativ trifazat de 100kW la 3.000 V şi se montează opt posturi de transformare de la 3.000 V la 120 V.
În 1928 se menţiona utilizarea energiei hidraulice pentru producerea energiei electrice cu o turbină Francis de 40 kW în centrala Runcu, pe râul Jaleş din judeţul Gorj.
În decembrie 1933, Uzina Electrică Craiova a iniţiat editarea unei publicaţii periodice „Contactul“, cu apariţie lunară şi distribuită gratuit. Revista îşi propunea să informeze abonaţii „despre lucruri care nu sunt cunoscute şi care prezintă interes pentru toţi… Vă ţine la curent cu inovaţiile şi progresele tehnicii“. Iată câteva dintre ele: aparatul de prăjit pâine, ibricul electric, maşina de călcat, soba electrică, aparatul de uscat părul, plita electrică. Revista a apărut numai doi ani, din decembrie 1933 până în decembrie 1935.
După 1937 începe electrificarea unor localităţi importante din Oltenia: Poiana Mare (1939), Cerneţi, Dudaşu, Şimian, Schela-Cladovei (1937), Brezniţa-Ocol, Jidoştiţa, Halânga, Malovăţ (1939), insula Ada-Kaleh (1939).
În 1938 se pun în funcţiune două turbine hidraulice, iar în 1939 se dă în funcţiune hidrocentrala Novaci, care va alimenta încă şase comune din jur, utilizând o reţea de 15 kV. Cu toate acestea, în 1944, din cele 1.700 de localităţi ale Olteniei, doar 27 erau electrificate.
Un eveniment important – punerea în funcţiune a Centralei Diesel Electroputere. La început, puterea acesteia a fost de 300 kW şi alimenta uzina Electroputere, înfiinţată la 1 septembrie 1949, dar şi Spitalul Preda (atunci se numea Spitalul de Stat nr. 2). S-au creat astfel condiţiile tehnice de interconectare a celor două centrale electrice. În 1959, Craiova a fost racordată la Sistemul Energetic Naţional.
Iluminatul public în Caracal
Pe 15 octombrie 1886 s-a desfăşurat o licitaţie în sala primăriei, în urma căreia iluminatul oraşului a fost dat în antrepriză pe termen de trei ani lui Iancu Leon, care a montat, până la sfârşitul anului, 225 de felinare cu petrol. În anul 1894, numărul felinarelor era dublu.
Problema privind electrificarea oraşului a fost ridicată în Şedinţa Consiliului Comunei urbane Caracal din 14 septembrie 1907 sub primariatul lui Constantin Demetrian. Licitaţia pentru realizarea acestei lucrări s-a desfăşurat pe 16 mai 1907.
La licitaţie s-au prezentat următoarele societăţi: Ganz, Siemens Schuchert, Colben, Societatea Generală Română, Electrica şi Biel&Company din Viena. Inginerul comunei, Delescu, a fost însărcinat să întocmească proiectul şi să examineze ofertele. Consiliul local a acceptat oferta casei Biel din Viena. Electricitatea urma să fie furnizată de două grupuri electrogene şi o baterie de acumulatori, Sistem Tudor propriu-zis şi un Tudor Blot. Lămpile voltaice ar fi trebuit să aibă intensitatea de 8 amperi. Primăria a pus la dispoziţie terenul pentru construcţia casei maşinilor.
În anul 1912, Primăria municipiului Caracal a contractat un împrumut de 3.000.000 de lei de la Casa de Depuneri pentru procurarea unui grup electrogen de 300 CP pentru uzina electrică. În anul 1938, oraşul Caracal era iluminat în întregime cu energie electrică produsă de uzina electrică aflată în proprietatea primăriei. Sistemul de iluminat era de 2 x 220 V continuu, dar se prevăzuse deja trecerea la alimentarea în curent alternativ.
