Imagini din veacul trecut

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Sunt tablourile unei lumi dispărute, care respiră aerul acelor vremuri din pagini de carte. Acolo, nici o zi nu seamănă cu alta, deşi, deseori, aceleaşi personaje puteau fi întâlnite în acelaşi colţ de mahala. Craiova de la 1900, cu bune şi rele, încântă şi reînvie cu fiecare evocare, aducând prezentului puţin din aerul de vechi, de odinioară.

Pornind la pas pe străzile Craiovei de la 1900 nu aveai cum să nu-i zăreşti, încă de la primele ore ale dimineţii, pe comercianţii locului. În lumina abia mijindă a soarelui, oraşul se punea în mişcare. Pe uliţa cojocarilor, a cavafilor, a căldărarilor sau a braşovenilor se etala pe uriaşe tarabe, înaintea prăvăliilor, aproape întreaga marfă pe care o aveau.
Era cel mai bun mijloc să dea impresia că sunt bine aprovizionaţi şi că, datorită abundenţei, nemaiavând loc înăuntru, scoseseră produsele în drum.
Strigătele negustorilor ambulanţi erau deseori întrerupte de cele ale aparilor. „Luaţi aaapaaa!“ şi îndată erau înconjuraţi de toţi cei însetaţi. „Astfel se vindea apă de la Fântâna Jianu, cea mai bună. După asta se consuma apa de la Fântânele Părului şi Popoveni ori de la Şapte Fântâni, ce era centrală, în apropierea Bisericii «Sfântul Dumitru», ctitorie lui Matei Basarab.
Apa de la Fântâna Obedeanu era cea mai ieftină, servind numai ca apă menajeră“, nota Nicolae Brădişteanu în volumul „Oameni şi întâmplări din Craiova de altădată“.
Spre această din urmă fântână veneau în zilele însorite gospodinele. Băteau cale lungă, de doi kilometri pe jos, ca să stea la coadă la spălatul rufelor, pe care le uscau pe iarbă, „spre a se înălbi şi a căpăta prospeţime“.
Călătorul prin Craiova de la 1900 îi întâlnea deseori şi pe sacagii, cu sacaua lor trasă de un cal ros de ham. „Dacă toată apa adusă în oraş se plătea, erau şi unele zile când se dădea gratis pentru a fi, potrivit credinţei populare, destinată morţilor. Sacagiul oprea într-una din mahalale şi începea a striga: «Luaţi apă pentru pomenirea sufletului lui Ion sau Vasile!», după cum era cazul. Imediat se vedeau ţâşnind de prin curţi neveste şi copii alergând cu tot felul de vase, urcioare, oale de pământ şi câteodată găleţi. Se aşezau liniştiţi unul după altul până când apa era pe terminate. Atunci se repezeau cu toţii să apuce ultimele picături“.

Personaje pitoreşti

În zorii zilei, li se alătura deseori negustorilor vremii şi câte un fecior de bani gata, ieşit la lumina dimineţii după câteva nopţi de beţie şi chiolhanuri, întorcându-se acasă de la unele din hanurile cu vin „puterea ursului“, situate dincolo de Parcul Bibescu.
„Ţinând cu tot dinadinsul să-şi regizeze înapoierea într-un mod care să iasă din comun, distrus fiziceşte şi moraliceşte ca unul ce începuse a putrezi de viu, se urca lamentabil într-o trăsură. În cea de-a doua punea bastonul şi gambeta, iar în a treia - doi lăutari, ce încercau să învioreze atmosfera cu o melodie săltăreaţă pe care nimeni n-o asculta“, se menţiona în „Oameni şi întâmplări din Craiova de altădată“.
Strecurându-te prin această lume pestriţă şi gălăgioasă, nu aveai cum să nu-i observi pe cei câţiva „filfizoni monoclaţi, pomădaţi şi bine parfumaţi, cu un fals aer de cuceritori“. Relatau în şoaptă tot felul de amănunte de-spre temperamentele şi graţiile ultimelor artiste sosite la localurile de noapte. Dansul graţios în foşnet de paiete le răsuna încă în urechi. Subiectele şoptite la colţ de stradă nu excludeau amintirile beţiei până la ziuă, dusă în compania damelor. „Alţii făceau pe misterioşii, încercau să povestească despre nurii vreunei dame din aşa-zisa înaltă societate“.
Şi, când toate aceste subiecte picante se epuizau, se opreau în faţa câte unui italian cu barbă şi ochelari fumurii, ce colinda oraşul de-a lungul şi de-a latul, ducându-şi pe spate flaşneta în vârful căreia moţăia un papagal burzuluit şi năpârlit la pene. „Obosit, făcea să iasă din lada lui fermecată un vals sau nemuritoarea melodie ce cucerise lumea: «Asta-i femeia, fire uşoară, /E schimbătoare ca fulgu’-n zbor»“... Şi în atmosfera plină de poezie şi romantism ce se înfiripa, naivul filfizon se oprea şi dădea zece bani, să ia „planeta“ miraculoasă cu prezicerea viitorului.
„Cu oarecare ceremonie, papagalul îi scotea dintr-o cutie plină cu cartonaşe mult dorita planetă, ce, în cuvinte întortocheate şi cu înţelesuri multiple, căuta să-i prezică o viaţă fericită până la adânci bătrâneţe, înconjurat de copii şi nepoţi, ca să nu-i pară rău de banii pe care îi dăduse, rupându-şi bucata de pâine de la gură“.

Evenimente marcante

Cotidianul acelor vremuri era condimentat din când în când şi cu evenimente care marcau o izbândă a tehnicii, cum a fost inaugurarea căii ferate Craiova - Calafat, în anul 1900, destinată să lege capitala Olteniei de una dintre cele mai bogate regiuni ale sale. O manifestare grandioasă şi însufleţită a populaţiei s-a desfăşurat în acea zi. „Încă din zorii zilei, fanfara militară aştepta în gara Craiovei pe cei ce doreau să facă o plimbare gratuită la Calafat. Tot trenul era împodobit cu verdeaţă. Drapele fluturau la fiecare fereastră. Pe drum, aşteptând prin gări, sătenii cu pâine şi sare ieşiră în întâmpinarea locomotivei cu foc care îşi anunţa sosirea prin fluierul ei prelung şi triumfător“.
Imaginile se conturează cu fiecare rând parcurs şi dispar cu ultima filă a cărţii. Frumuseţea vremurilor trăieşte doar acolo şi moare spre a reînvia cu o nouă lectură.