Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Cotidianul britanic The Guardian dedică un amplu articol noului film al lui Cristian Mungiu, „Amintiri din Epoca de Aur“, peliculă mai comercială decât „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, care a făcut cunoscută cinematografia românească pe plan internaţional.
Potrivit articolului, noul val al cinematografiei româneşti a devenit cunoscut la nivel internaţional cu „o capodoperă necruţătoare“ - filmul sumbru al lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, o poveste despre încercările unei tinere de a face un avort în regimul lui Nicolae Ceauşescu. „Dar realizatorii de film români sunt, de asemenea, capabili de cea mai întunecată comedie, precum în «Moartea domnului Lăzărescu» regizat de Cristi Puiu, şi de o atitudine bogată şi complexă asupra nemerniciei acelor vremuri. Publicul britanic poate încerca să experimenteze satira stranie a lui Corneliu Porumboiu din «Poliţist, Adjectiv», lucrare bizară cu o aromă imposibil de definit“.
Noul film al lui Cristian Mungiu este unul mai uşor şi mai comercial decât precedentul, potrivit cronicii făcută de jurnaliştii de la The Guardian şi celebrează 20 de ani de la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Este o colecţie de episoade cinematografice despre viaţa în timpul regimului, garnisite cu dispreţ, suprarealism şi umor macabru. Mungiu este singurul scenarist al filmului, însă a „sub-contractat“ regia unui grup de alţi regizori: Ioana Uricaru, Hanno Höfer şi Constantin Popescu. Poveştile sunt bazate pe mituri urbane - zvonuri despre absurdităţile ridicole pe care românii le-au suferit sub regimul comunist.
„Este comparabil cu piesa «Teama şi mizeriile celui de-al treilea Reich» a lui Bertolt Brecht, însă are un umor mai sec, mai viclean. Descrie unele dintre poveştile din film, printre care şi cea a unei persoane care retuşează fotografiile lui Ceauşescu pentru a-l face pe acesta să arate la fel de înalt şi impozant precum Giscard d’Estaing. Dar cel mai bun mini-film este povestea unei familii înfometate, la fel ca restul românilor, care decide că metoda cea mai bună de ucidere a unui porc este gazarea, în locul tradiţionalei metode de tăiere, pentru ca vecinii să nu afle că au carne de porc. Este o farsă extrem de tensionată care aminteşte în mod plăcut de «A Private Function» al lui Alan Bennett“, consideră jurnaliştii de la The Guardian.