16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte ştiri

Regal al operei la Festivalul „Elena Teodorini“

„La Traviata“ a deschis joi, 1 octombrie, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional „Elena Teodorini“. Regalul muzical va continua până pe 14 octombrie cu alte opere celebre şi spectacole de balet. Sâmbătă, 3 octombrie, de la 19.00, în Piaţa „Mihai Viteazul“, iubitorii muzicii vor avea întâlnire cu soliştii, corul şi Orchestra Teatrului Liric, într-o minunată Gală a Operei, iar luni, 5 octombrie, de la ora 19.00, Sala de spectacole va găzdui opera „Don Pasquale“, cu participarea deosebită a dirijorului italian Pier Giorgio Callabria şi a Mihaelei Moţoc din Bucureşti. „El amor“, „Soldăţelul de plumb“ şi premiera spectacolului de dans „Dance with me“ vor fi alte momente importante ale Festivalului.

Înscrierile continuă

Perioada de înscrieri a concurenţilor din judeţul Dolj pentru Festivalul-concurs Naţional al interpreţilor cântecului popular românesc „Maria Tănase“ s-a prelungit. Cei care vor să urce pe scena celei de-a XX-a ediţii a Festivalului pot să se înscrie la competiţie în fiecare zi, de luni până vineri, la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, până pe 9 octombrie. Preselecţia va avea loc pe 10 octombrie, de la ora 10.00.

Artişti japonezi, pe scena Filarmonicii

Filarmonica „Oltenia“ prezintă duminică, 4 octombrie, de la ora 19.00, un concert extraordinar. Vor urca pe scena bătătorită de succese Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia“, condusă de la pupitrul dirijoral de Koichi Inoue. Îşi vor da concursul solistele japoneze Akiko Hayakawa (soprană), Ryoko Hosom (mezzosoprană), Setsuko Iizuko (soprană), Kino Saka (pian). Din program fac parte lucrări precum „Stabat Mater“ de Pergolesi, pentru soprană, mezzosoprană, orchestră de coarde şi orgă, „Ultimele patru lieduri“ de R. Strauss, pentru soprană şi orchestră, şi „Concertul nr. 2 în Do minor pentru pian şi orchestră, op. 18“, de Rahmaninov.

Expoziţie dedicată Zilei Europene a Limbilor

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ organizează o expoziţie de cărţi dedicată Sărbătorii limbilor europene. Expoziţia cuprinde peste 80 de volume selectate şi cursuri interactive pe suport magnetic, ele servind ca instrumente valoroase de lucru celor dornici să-şi însuşească o limbă străină. Sunt prezentate cărţi despre studiul culturii şi civilizaţiei statelor europene, dar şi un număr mare de ghiduri de conversaţie în alte limbi europene de mai mică circulaţie. Scopul manifestării îl reprezintă importanţa fiecărei limbi, aprecierea tuturor limbilor vorbite în Europa, dar şi încurajarea studierii limbilor străine.

„Degeţica“, invitată la Alba Iulia şi Cluj-Napoca

Teatrul pentru copii şi tineret „Colibri“ este invitat să participe, în perioada 7-9 octombrie, la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de teatru „Poveşti pentru copii şi oameni mari“ Alba Iulia, organizat de Teatrul de Păpuşi „Prichindel“, cu spectacolul „Degeţica“, după H.Ch. Andersen.
Acesta poartă semnătura regizoarei Alina Rece, care este şi autoarea scenariului, scenografia fiind realizată de Mirela Dore, iar ilustraţia muzicală – de Alin Macovei-Moraru şi Alina Rece. Binecunoscutul basm al lui H.Ch. Andersen este pus în scenă cu o mare libertate imagistică, într-un spectacol dinamic, traversat de o adiere cu iz baroc. Tema basmului este legătura sufletească puternică dintre Degeţica şi mama ei, sursă de putere pentru micuţa fiinţă.
Spectacolul „Degeţica“ este invitat să participe şi la Festivalul teatrelor de păpuşi şi marionete „Puck“ de la Cluj-Napoca, în perioada 18-20 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU