Pentru că istoria este ca o busolă care ne arată de unde venim, unde mergem, dar, mai ales, ne dă forţa de a continua, începând din acest număr în cadrul paginii „Cultură, Istorie“ vom inaugura o rubrică nouă: „File din istoria ştiinţei“. Poveşti despre inventatori, despre personalităţi din domeniul ştiinţei care s-au născut în Oltenia sau în România, dar şi evocări despre oameni din lumea întreagă vor constitui subiectele noii rubrici. Prima personalitate care face astăzi subiectul rubricii noastre este Gogu Constantinescu, născut în Craiova pe 4 octombrie 1881, care a fost una dintre figurile importante ale Craiovei.
Gogu Constantinescu – fiu al Craiovei (1)
Gogu (George) Constantinescu s-a născut pe 4 octombrie 1881, în „Casa Doctorului“, lângă Grădina Mihai Bravu. Tatăl său a fost profesor de matematică, iar apoi directorul Şcolii Superioare din Craiova, actualul Colegiu „Carol I“. Mama sa, Ana, de origine alsaciană, era o iubitoare de muzică şi o pianistă desăvârşită. De la părinţi, de la familie, a moştenit talentul pentru muzică, matematică, inginerie. Bunicul din partea mamei a fost inginer.
A urmat Şcoala Primară Obedeanu. Se povesteşte că în acea perioadă a construit un telefon cu ajutorul căruia comunica din dormitor cu mama sa aflată la bucătărie sau în curte. Din 1892 urmează Şcoala Superioară din Craiova. În vremea liceului şi-a transformat camera într-un adevărat laborator pentru experimente fizico-chimice. Aici a realizat o lampă electrică cu mercur, alimentată de la acumulatori, şi diverse motoare. Din dorinţa de a-şi ajuta sora, Maria, să se descurce mai bine la matematică a realizat un calculator, bazat pe un sistem mecanic, care putea realiza calcule cu până la 30 de cifre.
Se povesteşte că tatăl său, George, a sesizat că fiul său agrea în special fizica, chimia şi matematica, şi i-a spus: „Gogule, n-ai să ajungi nici sacagiu dacă nu-ţi însuşeşti cultura generală, deschizătoare de orizonturi pentru toate specialităţile“. Din nefericire, tatăl său moare în 1896 din cauza unei boli de inimă, iar Gogu va trebui să se descurce singur.
Teoria betonului armat
În 1899, promovează examenul de bacalaureat şi se înscrie la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, pe care o termină în 1904 ca şef de promoţie cu cea mai mare notă obţinută până atunci: 18,56, nota maximă fiind 20. Spirit novator, încearcă să demonstreze, prin proiectul de absolvire, avantajele noilor materiale şi tehnologii şi a calculat un pod din beton armat, după o metodă proprie, deşi profesorul de poduri, Anghel Saligny, i-a avertizat pe elevii săi să nu folosească betonul, material nesigur şi chiar periculos.
Acest material mai fusese folosit, chiar de Anghel Saligny, dar teoria lui, a betonului armat, nu era bine pusă la punct, iar câteva clădiri construite în acea perioadă în Europa s-au dărâmat (un pod cu 23 de metri deschidere, în timpul construcţiei, la Praga – 1890, Podul „Celestial Globe“ de la Expoziţia Universală din Paris – 1900, hotelul „Black Bear“ din Basel – 1903). Meritul lui Gogu Constantinescu este că a elaborat o teorie corectă a betonului armat şi o metodă originală de calcul a bolţilor încastrate, verificată, la început, prin construcţia, în 1906, a podului cu arc din Parcul Carol din Bucureşti.
Încearcă, fără succes, să obţină unicul post vacant de inginer din Bucureşti. La insistenţele fostului său profesor, Elie Radu, este angajat la Ministerul Lucrărilor Publice, iar între 1906 şi 1908 este asistentul acestuia la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele.
În anul 1908, ca protest faţă de refuzul Consiliului tehnic superior de a accepta soluţiile lui bazate pe construcţiile din beton armat, îşi dă demisia din serviciul statului şi înfiinţează, împreună cu Tiberiu Eremia, o antrepriză prin intermediul căreia construieşte mai multe poduri şi clădiri din beton armat. Istoria spune că în 1906 a fost solicitat să rezolve o problemă la Camera Deputaţilor: peretele eliptic ce înconjura camera a început să se deplaseze. A rezolvat problema utilizând o centură de beton armat şi construind apoi planşeele din beton armat. La terminarea lucrărilor, deputaţii au refuzat, de teamă, să intre în clădire. Le-a alungat teama încărcând clădirea cu saci umpluţi cu nisip. Sacilor nu le-a fost teamă!
Dintre realizările sale în domeniul construcţiilor, care pot fi văzute şi astăzi, se menţionează: Moscheea din Constanţa, construită, în 1910, în întregime din beton armat, a cărei cupolă este formată dintr-o pânză de beton armat de 5 cm grosime, deşi are o deschidere de 8 m; castelul de apă de la Periş (judeţul Ilfov), podurile de la Lainici, cu două arce din beton armat, având deschideri de 60 m; podurile de peste Siret şi Adjud, Răcătău, Roman, fostul Minister al Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Generală a Municipiului Bucureşti).
Avea multe idei, iar aplicarea lor avea nevoie de bani mulţi, aşa că a hotărât să plece în Anglia. În noiembrie 1910 era deja în Anglia.
