(Ediţie din arhivă) Anul 14, nr. 4511. Sâmbătă, 18 Iulie 2009
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Cultura
Calea Unirii de ieri
Cultura - Mirela MARINESCU(citeste alte articole de acelasi autor »)
Calea Unirii, un loc fascinant de-a lungul istoriei
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului: 
Calea Unirii, „inima de piatră a urbei de odinioară“, care în anii 1868-1892 era populată de personaje celebre ale negoţului, a fermecat de-a lungul veacurilor oameni de litere sau pictori. Poveştile de viaţă spuse cândva, departe în timp, în trăsurile elegante aduse de la Viena sau Paris, dar şi vorbele rostite la colţ de stradă au transformat Calea Unirii într-o zonă cu un farmec aparte. Cine a trecut vreodată pe Calea Unirii sau măcar a descoperit-o în imagini zugrăvite în cuvinte nu are cum să nu fie cucerit de istoria şi viaţa acestui loc, care continuă să-şi scrie povestea şi azi.
„În acest pământ / De atâtea ori întrebuinţat / Stau formele mai noi / Orizontal, / Ca frunzele vechi la rădăcină, / Dar din vâna tâmplei mele / Curge un fir de iarbă / De atâtea ori tăiat / De alte frunţi, de alte gânduri / Şi se roagă iarba: / Omule, nu mă întrerupe“, scria Marin Sorescu.
Aceasta pare să fie dorinţa nerostită a atâtor locuri bătute de pasul trecătorilor de ieri şi azi. Istoria lor trebuie să trăiască, povestea lor trebuie să fie auzită. Filele de carte, imaginile de demult surprinse de aparatul de fotografiat sau de penelul unui pictor fascinat de frumuseţea locului pot să te conducă spre alte timpuri.
Pornim şi noi în această călătorie. Rafturile înţesate de cărţi dispar ca prin minune atunci când privirea cade pe pagina îngălbenită. Mirosul specific de vechi ne introduce în altă lume. O lume descrisă atât de frumos în paginile Arhivelor Olteniei de rândurile lăsate moştenire de M. Theodorian Carada, după cum ne arătă semnătura de la sfârşitul impresiilor.
Strada este descrisă aşa cum era ea la 1868-1892: „În colţ pe Calea Unirei era pălărieria lui Lempart, apoi, la dreapta, acea a lui Louis Barer şi, în sfârşit, a românului Ilie Miulescu. Sus, la etaj, era Clubul Naţional, zis al «baccelelor». La stradă urmau vreo doi lumânărari, farmacia Konteschveller, unde era la început cofetăria Sarasy şi azi giuvaergeria lui Mendel... Sub Hotelul Theodoru, bătrânul Aron Zwibel vindea jurnale, tutun şi cărţi vechi. Sub hotel mai era şi un restaurant. Peste drum de hotel, tot pe dreapta, unde e azi Hotelul Geblescu, nu era nici o clădire, iar dincolo de el, în fundul unei grădiniţe, unde se cânta vara, cofetăria lui Cacaliceanu, având deasupra-i «Clubul Tineremei». Ceva mai departe mai erau o berărie, grânăria lui Valentin Cohn, apoi Bach croitorul, care m-a îmbrăcat pe mine şi după ce mă mutasem la Bucureşti. ...Tot pe Calea Unirei, peste drum de Samitca, dai mai întâi de prăvălioara în care Luiza Eberling vindea lucruri de mână. De acolo, lăsând pe dreapta drumul ce duce spre liceu şi Sf. Treime, printre locuri virane şi case vechi, ajungeai la o casă mare, cu o poartă boltită la mijloc, între două prăvălii: într-o parte Caţi Marşantam, care, pe lângă pălării, mai vindea şi lucruri bune de mâncare: ciocolată, bomboane, tapioca, iar într-alta Riedel, bărbatul marşantei, între cari Marin Constantin, fost o clipă primar al Craiovei, şi băcănia lui Alexandru Dumitrescu.
Printre rachieriile acestea, era farmacia lui C.F. Moss, cel care s-a îmbogăţit vânzând cu un leu sticla de apă gazoasă...“.
Poveşti de demult
Povestea lui M. Theodorian Carada merge mai departe. Intervin amintirile, spusele bunicii, ajutându-ne să reîntregim imaginea acelui loc. „Negoţul craiovean pe vremea aceea era românesc. Ovreii, mai toţi spanioli, ţineau prăvălii mărunte prin strada Hurezului şi în jurul pieţii Elca. Pe acolo, vineri seara, se apindeau lumânări în fundul prăvăliilor şi pe uliţe se plimbau la braţ, vorbind spanioleşte, fete tinere. Mi-aduc aminte de Perlica, cu care supăram pe colegul meu de şcoală Ilie Marincu. Îmi mai reamintesc încă de Iliştein, de la care mi se aduceau în copilărie jucării frumoase.
În vremea mea, încă multe din prăvăliile din târgul Craiovei erau boltite; de aceea, negustorilor li se zicea mai de mult boltaşi. Că de boltaşi vechi am auzit vorbindu-se de Hagi Gheorghe, Hagi Ioniţă, Hagi Preda, de Ghenovici şi de Cratunoglu, de Tudor Coman... Bunica îmi spunea că singurul ovreu ar fi fost Salom Tolbaşu, care-i aducea stofe şi mătăsuri şi de care spunea că a mufluzit, fiindcă, după cum zicea dânsa, «era prea de omenie ca să aibă noroc în negustorie»“.
Erau oameni cunoscuţi în urbea lor, negustori care au dispărut lăsând locul altora, peste ani. În 1890, Calea Unirii şi-a schimbat înfăţişarea, căci s-a „pavat cu bazalt de la Librăria Samitca (Hotel Palace) până la podul spre Drumul Calafatului (Dunării), trotuarele fiind aşternute cu plăci de bazalt artificial“, după cum se menţionează în lucrarea Magdei Buce Răduţ.
Pitorescul locului nu s-a pierdut. Pe la 1908, Uliţa mare a târgului, vechea stradă Unirii, avea un farmec aparte datorat fiecăriei clădiri, după cum scria presa de epocă: „În strada Unirei, de la Răscruciu înspre Şoseaua Bechetului, nu erau decât prăvălii cu un singur etaj, unde puteai găsi obiecte de artă şi orice putea servi la împodobirea unui interior... merfuri aduse din străinătate“.
În zgomotul roţilor trăsurii
În 1914, aceeaşi stradă a „Unirei“ îşi schimbase înfăţişarea. Era o zonă elegantă, unde lumea bună îşi făcea plimbarea de seară, şi toţi se puneau la curent cu ultimele ştiri ale urbei. Era locul unde se ştia totul şi se afla totul. Se circula pe două sensuri, grupurile se salutau, pentru ca apoi să-şi continue plimbarea.
Elevii de la cele două mari licee de băieţi din apropiere, „Fraţii Buzeşti“ şi „Carol“, cu şepcile pe cap şi matricolele pe braţ, fetele de la „Elena Cuza“, dar şi elevii altor şcoli şi-ar fi dorit să se poată alătura celorlalte personaje ale locului, numai că nu aveau voie să circule pe acolo.
Strada fascina şi incita. Dacă seara plimbările se făceau la pas, ziua, artera era a trăsurilor elegante, aduse din Viena, Paris sau Munchen, cu cai frumoşi, bine îngrijiţi. Era un colţ din lumea birjarilor, care umpleau strada cu farmecul pocnetelor de bici, nechezatul cailor, tropotul copitelor şi zgomotul roţilor trăsurilor.
În perioada interbelică, primarii au dorit „să dăm o înfăţişare estetică oraşului nostru“, în 1930, propunându-se ca denumirile de „fundătură“ şi „pas“ să fie înlocuite cu „stradă“, iar în locul vechilor uliţe de mahala să fie străzi drepte, largi, pavate. Cele mari urma să fie numite „căi“, principala stradă a oraşului devenind Calea Unirii de astăzi.
„În acest pământ / De atâtea ori întrebuinţat / Stau formele mai noi / Orizontal, / Ca frunzele vechi la rădăcină, / Dar din vâna tâmplei mele / Curge un fir de iarbă / De atâtea ori tăiat / De alte frunţi, de alte gânduri / Şi se roagă iarba: / Omule, nu mă întrerupe“, scria Marin Sorescu.
Aceasta pare să fie dorinţa nerostită a atâtor locuri bătute de pasul trecătorilor de ieri şi azi. Istoria lor trebuie să trăiască, povestea lor trebuie să fie auzită. Filele de carte, imaginile de demult surprinse de aparatul de fotografiat sau de penelul unui pictor fascinat de frumuseţea locului pot să te conducă spre alte timpuri.
Pornim şi noi în această călătorie. Rafturile înţesate de cărţi dispar ca prin minune atunci când privirea cade pe pagina îngălbenită. Mirosul specific de vechi ne introduce în altă lume. O lume descrisă atât de frumos în paginile Arhivelor Olteniei de rândurile lăsate moştenire de M. Theodorian Carada, după cum ne arătă semnătura de la sfârşitul impresiilor.
Strada este descrisă aşa cum era ea la 1868-1892: „În colţ pe Calea Unirei era pălărieria lui Lempart, apoi, la dreapta, acea a lui Louis Barer şi, în sfârşit, a românului Ilie Miulescu. Sus, la etaj, era Clubul Naţional, zis al «baccelelor». La stradă urmau vreo doi lumânărari, farmacia Konteschveller, unde era la început cofetăria Sarasy şi azi giuvaergeria lui Mendel... Sub Hotelul Theodoru, bătrânul Aron Zwibel vindea jurnale, tutun şi cărţi vechi. Sub hotel mai era şi un restaurant. Peste drum de hotel, tot pe dreapta, unde e azi Hotelul Geblescu, nu era nici o clădire, iar dincolo de el, în fundul unei grădiniţe, unde se cânta vara, cofetăria lui Cacaliceanu, având deasupra-i «Clubul Tineremei». Ceva mai departe mai erau o berărie, grânăria lui Valentin Cohn, apoi Bach croitorul, care m-a îmbrăcat pe mine şi după ce mă mutasem la Bucureşti. ...Tot pe Calea Unirei, peste drum de Samitca, dai mai întâi de prăvălioara în care Luiza Eberling vindea lucruri de mână. De acolo, lăsând pe dreapta drumul ce duce spre liceu şi Sf. Treime, printre locuri virane şi case vechi, ajungeai la o casă mare, cu o poartă boltită la mijloc, între două prăvălii: într-o parte Caţi Marşantam, care, pe lângă pălării, mai vindea şi lucruri bune de mâncare: ciocolată, bomboane, tapioca, iar într-alta Riedel, bărbatul marşantei, între cari Marin Constantin, fost o clipă primar al Craiovei, şi băcănia lui Alexandru Dumitrescu.
Printre rachieriile acestea, era farmacia lui C.F. Moss, cel care s-a îmbogăţit vânzând cu un leu sticla de apă gazoasă...“.
Poveşti de demult
Povestea lui M. Theodorian Carada merge mai departe. Intervin amintirile, spusele bunicii, ajutându-ne să reîntregim imaginea acelui loc. „Negoţul craiovean pe vremea aceea era românesc. Ovreii, mai toţi spanioli, ţineau prăvălii mărunte prin strada Hurezului şi în jurul pieţii Elca. Pe acolo, vineri seara, se apindeau lumânări în fundul prăvăliilor şi pe uliţe se plimbau la braţ, vorbind spanioleşte, fete tinere. Mi-aduc aminte de Perlica, cu care supăram pe colegul meu de şcoală Ilie Marincu. Îmi mai reamintesc încă de Iliştein, de la care mi se aduceau în copilărie jucării frumoase.
În vremea mea, încă multe din prăvăliile din târgul Craiovei erau boltite; de aceea, negustorilor li se zicea mai de mult boltaşi. Că de boltaşi vechi am auzit vorbindu-se de Hagi Gheorghe, Hagi Ioniţă, Hagi Preda, de Ghenovici şi de Cratunoglu, de Tudor Coman... Bunica îmi spunea că singurul ovreu ar fi fost Salom Tolbaşu, care-i aducea stofe şi mătăsuri şi de care spunea că a mufluzit, fiindcă, după cum zicea dânsa, «era prea de omenie ca să aibă noroc în negustorie»“.
Erau oameni cunoscuţi în urbea lor, negustori care au dispărut lăsând locul altora, peste ani. În 1890, Calea Unirii şi-a schimbat înfăţişarea, căci s-a „pavat cu bazalt de la Librăria Samitca (Hotel Palace) până la podul spre Drumul Calafatului (Dunării), trotuarele fiind aşternute cu plăci de bazalt artificial“, după cum se menţionează în lucrarea Magdei Buce Răduţ.
Pitorescul locului nu s-a pierdut. Pe la 1908, Uliţa mare a târgului, vechea stradă Unirii, avea un farmec aparte datorat fiecăriei clădiri, după cum scria presa de epocă: „În strada Unirei, de la Răscruciu înspre Şoseaua Bechetului, nu erau decât prăvălii cu un singur etaj, unde puteai găsi obiecte de artă şi orice putea servi la împodobirea unui interior... merfuri aduse din străinătate“.
În zgomotul roţilor trăsurii
În 1914, aceeaşi stradă a „Unirei“ îşi schimbase înfăţişarea. Era o zonă elegantă, unde lumea bună îşi făcea plimbarea de seară, şi toţi se puneau la curent cu ultimele ştiri ale urbei. Era locul unde se ştia totul şi se afla totul. Se circula pe două sensuri, grupurile se salutau, pentru ca apoi să-şi continue plimbarea.
Elevii de la cele două mari licee de băieţi din apropiere, „Fraţii Buzeşti“ şi „Carol“, cu şepcile pe cap şi matricolele pe braţ, fetele de la „Elena Cuza“, dar şi elevii altor şcoli şi-ar fi dorit să se poată alătura celorlalte personaje ale locului, numai că nu aveau voie să circule pe acolo.
Strada fascina şi incita. Dacă seara plimbările se făceau la pas, ziua, artera era a trăsurilor elegante, aduse din Viena, Paris sau Munchen, cu cai frumoşi, bine îngrijiţi. Era un colţ din lumea birjarilor, care umpleau strada cu farmecul pocnetelor de bici, nechezatul cailor, tropotul copitelor şi zgomotul roţilor trăsurilor.
În perioada interbelică, primarii au dorit „să dăm o înfăţişare estetică oraşului nostru“, în 1930, propunându-se ca denumirile de „fundătură“ şi „pas“ să fie înlocuite cu „stradă“, iar în locul vechilor uliţe de mahala să fie străzi drepte, largi, pavate. Cele mari urma să fie numite „căi“, principala stradă a oraşului devenind Calea Unirii de astăzi.
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 4.9 din 34 voturi
Nota curentă: 4.9 din 34 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de Corneliu Stancu:
Abia astept sa vina ziua de vineri, aici in Montreal, pentru ca sa citesc rubrica culturala din Gazeta de Sud. Bineinteles m-am nascut si am crescut in Craiova. Astept sa ajungeti si la perioada 1955 - 1970 cind inca "mai era o viata" in Craiova. Colectione z toate fotografiile, intr-un fisier "Craiova de alta data" si astept povestiri despre negustorii de mai tirziu, ce erau pe strada Panait Mosoiu : Frasie, Stefan ceasornicarul, Rafaila Stancu , croitorul, Vulpe si alti. Cu respect pentru autorul sau autorii acestei rubrici. Cu respect pentru autorul ace - de Alina:Mi-a placut foarte mult articolul...Abia astept altul!
- de judex52:Superb articol !!! Daca ar fi "ornat" cu mai multe fotografii de epoca, ne-am putea usor da seama DESPRE ALTE NENOROCIRI ALE COMUNISMULUI !!!! NIMICIREA CLADIRILOR DE PATRIMONIU ARHITECTONIC !!! CINE A VIZITAT CENTRUL BRASOVULUI, STR. REPUBLICII, A PUTUT REMARCA FRUMUSETEA CLADIRILOR !!! STR. VECHE "UNIRII". CEA DE PRIN ANII '70 ERA MULT MAI FRUMOASA !!! BRASOVENII AU PASTRAT-O SI RENOVAT-O !!! NOI AM DISTRUS-O !!! CE A MAI RAMAS, "MINERVA" SI FOSTUL HOTEL "BUCURESTI" AU FOST FURATE DE NOII HOTI DE AZI , POLITICIENI SI PARVENITI !!! BERCEANU SI MITITELU !!!
- de judex52:SALVATI STR. "LIPSCANI" SI "ROMANIA MUNCITOARE" !!! SUNT SINGURELE RAMASE DIN VECHIUL PATRIMONIU ARHITECTONIC "BURGHEZO-MOSIERESC " !!! ACUM "AVEM" UN NOU "PATRIMONIU" !!! CEL AL "HOTIEI PARLAMENTARE" !!! EI NU PASTREAZA "VECHITURI ARHITECTONICE" LOR LE PLACE GROTESCUL SI "FATADA" !!
- de carcotas:judex,nu prea ai dreptate.Frumoasele cladiri de pe Unirii au fost distruse de cutremurul din `77 si,cu toate ca stiu ca n-o sa-ti placa,daca mai exista Minerva,filarmonica, muzeul de arta si celelalte cladiri vechi,exista ca asa a decis Ceausescu.A venit,a vazut si a dispus sa se salveze tot ce poate fi salvat,iar ce se va construi sa se construiasca respectand stilul.Dupa cutremur erau majoritatea proptite cu tot felul de lemne si scanduri.Ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca erau afectate de cutremur in acesti "gloriosi ani ai democratiei"?Probab il ca se bagau buldozerele si construia berceanu cu popoviciu niste turnuri de otel si sticla sau apareau niste cazemate ca cea alui matusa.
- de DX:Corect scris,dar mai trebuia adaugata umanitatea de ieri,civilizatia cu tot ce era bun de ieri si nu realitatea comunista,realitatea capitalista de ieri.Sa se arate :industria agricultura si comertul,cu toate ca erau in stil medieval,dar e impotant felul de comportament si bun simt al omului in general si in special constiinta fiecaruia ca om si nu cel de azi animalul din jungla.E corect a fi aratat invatamantul de ieri si cine obtinea o diploma pe merit real,azi, daca cainii comunitari au euroi,ar merge cu zeci de diplome legate de gat.Eram copil si-mi povestea un batran cum se invata matematica si romana+alte limbi,era ceva cutremurator si deosebit de greu a ajunge la nivelul de atunci,cu toata tehnologia noastra moderna .a orice nivel.A fost,odata.........c e nu vom mai vedea..............n iciodata..........
- de Andrada:Strada Unirii era rezervatie arhitectonica, ceea ce insemna conservarea, in ciuda dorintei autoritatilor comuniste de a se instala aici, in blocuri noi. Se invoca cladirea Filarmonicii, nou construita si complexul Minerva . A venit insa cutremurul, insa casele de pe Unirii nu au suferit decat usoare distrugeri , mai ales la calcane. Daune mai serioase - pereti crapati etc a avut o cladire de pe partea opusa , unde stateau niste rude de-ale noastre. Cladirea la care ma refer a suferit distrugeri si la cutremurul din 1940. La Arhivele Statului SE PASTREAZA ACTELE DIN ACEL TIMP, LISTELE CU toate constructiile care au primit despagubiri in ura cutremurului din 1940. Am stat pe strada Unirii, am trecut prin urgia demolarii, pusa la cale de Ceausescu si ai lui. Demolarea s-a petrecut in 3 zile, locatarii fiind obligati sa-si stranga avutul peste noapte. Au fost dusi in apartamente nefinisate, in 1 mai, iar peste ani, in blocurile ridicate pe Unirii s-au mutat oamenii lor. Este bine sa va informati inainte de exprimarea unui punct de vedere .
- de tecu victor:daca doriti fotografii de la cutremur,mergeti la actorul valer delagheza si rugatil sa vi le arate .eu l-am vazut si am discutat cu el si mi-a spus ca le face pentru viitor .banuiesc ca mai are si altele.
- de god:Bravos fata! Frumos articol!
- de carcotas:Andrada ,nu stiu cati ani ai si cati aveai la cutremur,dar ....stricaciunile nu au fost deloc minore.E drept ca nu la toate casele vechi au cazut peretii cu totul,ca la casa de era pe colt la piata veche,dar zidaria era crapata si pe verticala si pe orizontala si in toate directiile.Cine vrea sa vada cum aratau ;muzeul de arta,muzeul Oltenia,Minerva,pref ectura si primaria,biblioteca regionala,universita tea,teatrul de opera si teatrul de papusi,liceul Buzesti si Nicolae Balcescu si multe ,multe alte cladiri vechi in dimineata de 5 martie 1977 nu are decat sa rasfoiasca "Noaptea cea mai lunga a Craiovei" sunt o multime de fotografii cu starea in care se aflau acele cladiri "cu usoare distrugeri".Unele dintre ele au trebuit restaurate in totalitate,altele in proportii de 50 - 60 %,dar au fost refacute exact asa cum erau.E drept ca nu s-au mai refacut o serie de maghernite ,dar cladirile cu adevarat valoroase au fost facute bucata cu bucata de cei mai buni mesteri zidari.Cartea de care spun este scrisa de Lucian Trita,vasile Gavrila si Nicolae Babalau si a aparut la editura Scrisul romanesc in 1978.Daca nu crezi pe cei ce au vazut cu ochii lor ,te poti convinge vazand fotografiile facute in primele zile dupa cutremur.
- de Ion:Am si eu ceva diapozitive dupa cutremur. Am locuit pe Unirii, prin anii '59, in gazda la un evreu. Il chema, cred, Lechner. Noi ii ziceam Lefter.. 3 insi intr-o camera, la etaj. Intrarea era pe Lipscani, colt cu ceasul. Am plecat de acolo dupa cateva luni. Din cauza mizeriei, a libarcilor si a frigului am facut pneumonie. Mai tarziu, '68-69, am locuit, tot in gazda, cu chirie, intr-o camera, vis-a-vis de Minerva. Intrarea era pe un gang ce ducea in Piata Veche. Doamne ce mizerie am putut indura! Nu puteai sa respiri de mirosul de urina si sa calci de..... pe jos. Dar era frumos. Pentru ca eram in centru. Plimbarile pe strada Unirii ne erau interzise ca elevi si atunci. Era unu Maciste, director la CPNB. Daca te prindea pe acolo, sigur erai eliminat pe cateva zile. In fine, articolul are alt scop. Sa vorbim despre lucrurile frumoase, si bune. Cele rele sa se spele. Si sa se duca pe apa sambetei.... " Un oras e o lume......"
- de ginardo:ce sa salvati fratilor ca acolo nu este nimic de salvat pacat ca nu a dat jos cu ele ceausescu acolo ar trebui zgarie norii si parcari supraetajate asa arata un oras nu case de sute de ani pline de tziganii bisnitzari si sobolani si libarci
- de Radical:Pt. carcotas (nr.10) ... nu conteaza cati ani a avut andrada la cutremur. Eu aveam 9 ani, dar asta nu inseamna ca nu am idee despre ce s-a intamplat in 77. Am cartea "Noaptea cea mai lunga a Craiovei" si m-au impresionat multe povestioare de-a dreptul triste de acolo, in special "trei doamne, si toti trei" - in care era descrisa drama unei familii care si-a pierdut toti cei 3 copii sub daramaturi (era o casa in curtea fostei 7 Noiembrie de pe str Bucovat) . M-a impresionat inginerul care a condus lucrarile la Spitalul 1 si care a fugit de acasa sa vada daca mai e in picioare. Aveam 9 ani, conteaza ?!
- de pentru radical:Nu ai inteles ce am vrut sa spun.Andrada spunea ca au fost " usoare distrugeri",dar casele au fost daramate sa-so construiasca comunistii apartamente in centru.Ori distrugerile nu au fost deloc usoare.La asta ma refeream.De asta am facut referire la varsta.Spaima si deznadejdea au fost la fel,indiferent de varsta.Poate pentru cei mici mai mare spaima,in timp ce pentru parinti mai mare deznadejdea.
- de Jessi:Craiova cu cladiriile ei vechi, cu oamenii civilizati, cu tot ceea ce tine de trecutul fiecaruia... cu totii ne aducem aminte de clipele frumoase petrecute pe strada Unirii... Super articolul. Sa mai scrieti articole de genul asta. Se merita sa ne cunoastem istoria orasului in care traim sau am trait cindva.
- de Adrian:Andrada are dreptate. La cutremurul din 77 au fost mai avariate pe Unirii numai magazinul de pantofi de langa Minerva si una dintre casele de langa Filarmonica. In rest, distrugerile de care vorbeste carcotas au fost provocate de caderea a catorva ziduri de la podurile foarte inalte. Oamenii si-au reparat casele si au revopsit fatadele pana in 79, cand nomenclaturistii in alianta cu securistii au hotarat sa demoleze toate casele si sa se mute ei acolo, in buricul orasului. De ce nu au demolat Lipscani sau Romania Muncitoare, mult mai avariate ? In alte orase din Romania s-a pastrat centrul vechi, reconditionat bineinteles si s-a construit centrul nou. In Europa, orase vechi de sute de ani isi pastreaza arhitectura. Carcotas, Unirii facea parte din patrimoniu, dar ce sa mai vorbim cand centrul istoric al Bucurestiului este lasat sa se distruga !
- de mirela:intradevar ,..era frumos da ce acu sub comanda domnului primar nu este frumos,acolo unde erau bancute si umbra a hotarat sa se faca carciumi ca asta era nevoie,copii,batrani i sa se plimbe ori prin soare,ori sa nu vina,gresia chinezeasca sa gaurit sa fie proptite lemnele,apa de la fantini curge pe ste mal...ce peisaje marca solomon
- de Radical:OK, am inteles carcotas ... Intrebarea mea este urmatoarea : cine i-a lasat pe actualii proprietari de pe Lipscani sa isi puna termopane la cladiri istorice ? Am fost prin tari streine si cladirile vechi sunt asa cum au fost cladite acum 100 de ani. Neamu' prost iese la iveala orice s-ar face. Pentru cine nu stie, cladirile vechi de pe Lipscani si altele ca ele au fost oferite gratis "revolutionarilor" din decembrie 89 pentru lupta pe care au dus-o impotriva totalitarismului pe care l-au implementat ei imediat dupa 89. Au "luptat" pentru drepturile celor nedreptatiti, dar cand a fost sa puna laba pe ciolan, au uitat de motivul nobil al "luptei" lor. Aaaa, apropo ... cei care au luptat pe front 4-5 ani, nu au primit spatii comerciale gratis, au primit o pensie de veteran de 50 lei/luna ! *** Frumos articol d-ra Mirela MARINESCU, ca n-am vorbit despre asta. Intr-un articol mai vechi ati scris despre o afacere a familiei mele din vremurile de demult, care are legatura cu Unirii si mi-am dat seama ca fac parte din istoria acestui oras, si va voi pune la dispozitie fotografii din acea vreme pe care nu le are decat familia mea, despre cum arata zona atunci, si voi mai incerca "depanarea" unor povestioare interesante, dar fara nume de familie, pentru ca deocamdata nu vreau.
- de PENTRU RADICAL:RADICAL -TREI, DOMANE, SI TOTI TREI-ASTA ESTE O POIEZIE DE GEORGE COSBUC CU UN OM DE AVEA TREI FII DAR AI PIERDE IN RAZBOI NU SUB DARAMATURI LA CUTREMURU DIN 1977,MAI CITESTE.SAU MAI BINE CITESTE O STROFA DIN POEZIE POATE ATUNCI ITI DAI SEAMA CA NU TE MINT Blestem pe tine, brat dusman! -"Dar George-al nostru cum o duce?" -"Sub glie, taica, si sub cruce, Lovit in piept d-un iatagan!" -"Dar bietul Mircea?" -"Mort si Mircea, Prin vai pe la Smardan.
- de Radical:Mai nr. 19, nici eu nu te mint. In cartea pe care a citat-o carcotas mai sus, si anume "Noaptea cea mai lunga a Craiovei" exista o poveste tragica sub acelasi nume ca poezia citata de tine. Autorul a facut o paralela intre cele doua tragedii, pentru ca nu conteaza modul in care iti pierzi 3 copii ... Chestia cu "mai citeste" las-o balta ca nu ai calificarea sa ma trimiti pe mine la citit.
- de geo:marfa articolu..dc se poate mai vrei chiar si poze si mai multe despre viatza ..multa sanatate
- de Nicu Dan Petrescu:multe multumiri auttorului pentru articol..si pentru faptul ca am aflat noutati despre Calea Unirii din perioada in care nu ma nascusem. Aveam cca 10 ani cand veneam in centru..pentru a merge la cinematograf de undeva din zona actualului parc Puskin. Mama imi dadea sfaturile de riguare dar nicidata nu isi facea probleme ca as putea pati ceva..Era prin anii 1957-58. Calea Unirii ma fascina si dupa film in drum spre casa trageam o tura pri fata magazinelo. Tot in Perioada acea se organizau pe rutape Calea uniri si Kogalniceanu, Casa Alba, Primarie..curse de motocicism..Poate ca mai eau cateva cladiri care se puteau salva.. de exp. fostul magazin de bijuteri..cam vis a vis de Minerva
- de MANDRU DE ISTORIA CRAIOVEI:Da e un nou inceput si o ultima sansa pentru ceea ce trebuie sa fie CRAIOVA ,INIMA OLTENIEI !!!!
- de claudia musat :mă bucur că am avut aocazia să citesc un articol de o profunzime extraordinară muil tumesc!
