Românii au grăit la unison în ziua de 24 ianuarie 1859: Unire. Astăzi, la 150 de ani de la marele act istoric, spiritul Unirii este încă viu.
„Dacă poporul român ar fi liber ca să-şi poată manifesta dorinţa sa, fără nici o îndoială că tot glasul comun al românilor ar fi pentru Unire“, consemna la acea vreme ziarul Steaua Dunării. Olteni, munteni, moldoveni, toţi aveau un singur gând: Unirea. După atâta vreme, visul lor devenea realitate.
Din pagini de istorie
Faptele oltenilor, ale românilor în general, de ani buni militau pentru acest mare vis. „La Craiova se ţineau aproape zilnic mitinguri, în cadrul cărora se alcătuiau petiţii pentru Unire“, se menţionează în lucrarea „Rolul maselor populare în făurirea Unirii Principatelor Române“. Şi aceasta nu este singura mărturie. Pictorul Theodor Aman, în „Hora Unirii la Craiova“, din 1857, anunţa iminenţa înfăptuirii Unirii, graţie unanimităţii de voinţă şi de acţiune a poporului român. Hora se desfăşoară, aşa cum este redat de pictor, la lumina torţelor şi a felinarelor, având ca fundal clădirea Şcolii Centrale, o adevărată cetate naţională, ale cărei ziduri se scaldă în lumină. Este o horă care aduce laolaltă toate straturile societăţii, tineri şi vârstnici, bărbaţi şi femei, civili şi oşteni. Pictorul însuşi figurează în tablou, împreună cu familia, în prim-plan.
Ceea ce anticipase marele pictor al României s-a realizat în 1859 odată cu alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, iar de pe 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. „Înainte de a ne sui pe tronul la care ne-a chemat încrederea naţiei, noi, în faţa Adunării, am făcut următorul jurământ: «Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi privighie la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă pre cei ce m-au iubit şi pre cei ce m-au urât, neavând împotriva ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor»“, jura domnul Alexandru Ioan Cuza la Iaşi, pe 5 ianuarie 1859. „După aceea, Kogălniceanu a rostit un impresionant cuvânt: «Prin înălţarea Ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te pe Tine Domn, am voit să arătăm lumii ceea ce ţara doreşte: la legi noi, om nou. O, Doamne! Mare şi frumoasă îţi este misia. Nu uita că, dacă 48 de deputaţi te-au ales Domn, ai să domneşti peste două milioane de oameni. Porţi un frumos nume, numele lui Alexandru cel Bun, să trăieşti dar mulţi ani, ca şi dânsul, să domneşti ca şi dânsul!». Alegerea lui Cuza fu primită cu mare bucurie pretutindeni, nu numai în Moldova, dar şi în Ţara Românească şi în Transilvania. De la Bucureşti sosiră două telegrame: una din partea Comitetului Electoral, trimisă chiar în ziua alegerii, alta, a doua zi, de la C.A. Rosetti (în numele presei celei libere). Dincolo de munţi, Gazeta Transilvaniei prezintă în mod elogios pe Cuza.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Ţării Româneşti s-a petrecut la câteva zile după alegerea sa ca Domn al Moldovei, între 8 şi 12 ianuarie pe stil vechi (24 ianuarie pe stil nou). Propunerea a întrunit adeziunea unanimă, toate cele 64 de buletine de vot purtând numele lui Alexandru Ioan Cuza. La telegrama care-i anunţa alegerea, Cuza răspunde telegrafic: «Mulţumesc adunării elective pentru votul său unamin de încredere şi declar că primesc cu mândrie şi recunoştinţă de a fi Domn al Ţării Româneşti, precum sunt şi Domn al Moldovei»… Domnitorul Unirii, ca realizator al secularizării averilor mănăstireşti, al împroprietăririi ţăranilor, al organizării armatei naţionale, al universităţilor din Iaşi şi Bucureşti şi al altor şcoli superioare, cât şi al altor reforme, se înscrie sub cupola istoriei ca apostolul Unirii noastre“, consemna colonelul (r.) cavalerie Bujor Iovănel, cetăţean de onoare al municipiului Craiova şi al comunei Robăneşti.
Cuza în Cetatea Banilor
Actul cel mare se înfăptuise, iar Domnul a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au ajutat la concretizarea lui, astfel că în iunie 1859 primul domn al Principatelor Române poposea şi la Craiova. Toată suflarea locală, bărbaţi de toate vârstele, femei, copii, ţărani de la sate l-au primit la locul numit Cântarul de Piatră (cântarul public al oraşului). Momentul nu putea fi trecut cu vederea de presa vremii: „Ca din pământ au ieşit în câmpie toate cetele de lăutari şi toate tarafurile de cântăreţe, cu tot felul de instrumente româneşti, care plăceau mult Domnitorului. Erau o învălmăşeală şi o larmă de valuri omeneşti că nu mai vedeai şi nu mai auzeai în lături. În zadar căutau unii să aşeze lumea pe rânduri, ca să poată trece Vodă, că nimic nu se mai putea face. Când a venit Domnitorul… au început să cânte lăutarii şi tobele să bată. Lumea striga cât o lua gura, de credeai că tot pământul se saltă în sus! Cuza a umblat în dreapta şi în stânga prin lume, apoi s-a încheiat o horă mare. Cât toată Câmpia Cântarului de Piatră. În horă s-a prins şi a jucat cu toată lumea chiar Domnitorul. Lăutarii şi oltenii au cântat… Hai să dăm mână cu mână… au jucat mult şi bine, până seara, craiovenii“.
Astăzi, la 150 de ani de la Marea Unire din 1859, amintirea apostolului marelui act este reînviată. În Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei din Craiova, o expoziţie inedită vine să vorbească de rolul excepţional jucat de doljeni în realizarea Unirii. Expoziţia, realizată de Secţia de Istorie în colaborare cu Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Dolj, Mitropolia Olteniei şi Muzeul de Artă Craiova, include printre cele mai importante piese din tezaurul getic de la Dobreşti, tezaurul monetar de la Rast, un set de ceşti din argint aurit de la conacul din Coţofeni, care au aparţinut familiei Argetoianu şi au fost folosite la întâmpinarea lui Cuza, în 1859, la Craiova, evanghelia Bisericii „Madona Dudu“ cu care a fost întâmpinat Domnul Cuza la „Te Deum“-ul din iunie 1859, medalii din colecţia Aman, costumul de diplomat şi fracul lui Nicolae Titulescu şi alte mărturii ale istoriei.
