Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Cultura

Scurte stiri

Cultura

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, membru al Convenţiei Teatrale Europene din 1994, organizează în perioada 20-23 noiembrie cea de-a IV-a ediţie a manifestării „Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european“. „Fidel «filosofiei» sale artistice şi manageriale, precum şi reputaţiei internaţionale dobândite pe mari scene ale lumii în ultimii 18 ani, Naţionalul craiovean îşi propune să perpetueze şi să amplifice bunele relaţii cu teatrele membre ale Convenţiei Teatrale Europene (CTE), dar şi cu alte teatre europene, în vederea participării la festivaluri şi coproducţii internaţionale. Teatrul nostru propune şi prin acest gen de manifestări teme de reflecţie comună în ceea ce priveşte actul teatral de performanţă. Ediţia din acest an se va desfăşura sub egida «Anului Internaţional al Dialogului Intercultural», iar o dezbatere legată de posibilitatea asumării unor proiecte comune ale instituţiilor reprezentate la această ediţie va avea loc în sala «Ion D. Sîrbu» a TNC sâmbătă, 22 noiembrie, la ora 11.00“, a precizat directorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, Mircea Cornişteanu. Şi pentru că a devenit o tradiţie, în cadrul manifestării, invitaţii vor putea viziona patru dintre cele mai reprezentative spectacole ale Naţionalului craiovean: „Medeea“, de Euripide, regia Yiannis Paraskevopoulos, joi, 20 noiembrie, ora 19.00; „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului“, de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete, vineri, 21 noiembrie, de la ora 19.00; „Omul din La Mancha“, de Dale Wassermann, regia Cezar Ghioca, sâmbătă, 22 noiembrie, ora 19.30; „Măsură pentru măsură“ de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete, duminică, 23 noiembrie, ora 19.00.

Mirela MARINESCU

 

Săptămâna cărţii pentru copii

În perioada 10-12 noiembrie, cu prilejul sărbătoririi centenarului Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“, Teatrul „Colibri“ din Craiova a oferit micuţilor, în cadrul programului „Săptămâna cărţii pentru copii“, realizat la secţia audiovideo, trei ore de lectură. În prima zi a călătoriilor în lumea minunată a poveştilor, actriţa Rodica Prisăcaru, însoţită de păpuşa Pinocchio, a citit fragmente din romanul „Pinocchio“ de Carlo Collodi, invitând copiii la spectacolul al cărei protagonistă este. În cea de-a doua zi, actorul Mugur Prisăcaru, interpret al rolului principal în spectacolul „Harap Alb“, a citit povestea cu acelaşi titlu de Ion Creangă, pentru ca, în ultima zi, Ilie Turcu să-i introducă pe micuţi în lumea basmului „Răţuşca cea urâtă“, de H. Ch. Andersen. Orele de lectură s-au adresat copiilor din şcolile craiovene, dar şi unora aflaţi în plasament familial, care au fost invitaţii speciali ai bibliotecii.

Mirela MARINESCU

 

Voievodul ţiganilor

Teatrul Liric „Elena Teodorini“ prezintă astăzi, de la ora 19.00, opereta în trei acte „Voievodul ţiganilor“ de Johann Strauss fiul. Regia artistică este semnată de Migry Avram Nicolau, iar conducerea muzicală aparţine lui Florian-George Zamfir. Din distribuţie fac parte Francisc Cseterki (Cluj-Napoca), Daniel Cornescu (debut), Gabriel Marciu, Dorel Stoia, Magda Gruia-Negoescu, Doina Sărsan, Bogdan Olaru (debut), Daniela Iliuţă (debut), Anca Pârlog (debut), Carmen Roibu, Teodor Ispas, Ştefan Ciucă, Alexandru Petre, Corina-Maria Mirea, Ionuţ Toma. Îşi dau concursul şi Orchestra, Corul şi Baletul Teatrului Liric. Soliştii de balet sunt Ionela Truşcă, Floriana Ion, Eva Ştefănescu, Emilian Belcin, Nicolae Popa.

Mirela MARINESCU



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 19°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4662 lei
    USD: Tendinta 3.5538 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: