16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalEminescu despre Domnul Iisus

Eminescu despre Domnul Iisus

Este binecunoscut faptul ca Eminescu nu a fost poet religios si nici poet mistic, insa niciodata nu a negat existenta divinitatii, cu precadere existenta lui Iisus si Invierea. Câteva poezii ale sale sunt, poate, argumentul incontestabil in acest sens. De asemenea, se stie ca Eminescu avea o neobisnuita sete de cunoastere, fiind totodata un lector asiduu al cartilor vechi, al cartilor bisericesti. Avea rude apropiate care i-au indrumat pasii catre biserica. De aceea, a existat o atractie a marelui poet pentru modelul Iisus.


Consemnarea unui duhovnic pe o veche carte bisericeasca, descoperita, dupa aproape un secol si jumatate de la nasterea marelui poet, este un argument de netagaduit: „Pe ziua de Sfintii Voievozi, din anul 1866, m-a chemat la Mânastirea Neamtu, si l-am spovedit si l-am impartasit pe poetul Mihai Eminescu. Si a fost acolo si Ion Gheorghita din Cracaoani, care este primar. Iar Eminescu era limpede la minte, numai tare posac si trist. Si mi-a sarutat mâna si mi-a spus : Parinte, sa ma ingropati la tarmul marii si sa fie intr-o mânastire de maici si sa ascult in fiece seara, ca la Agafton (mânastire de maici lânga Botosani) cum cânta «lumina lina»“. Asadar, poetului ii erau familiare sfintele slujbe si iubea imnul „Lumina lina“, unul din cele mai frumoase din cadrul vecerniei ortodoxe. Cât priveste taina spovedeniei, chiar daca i-a fost sugerata sau initiativa i-a apartinut, cert este faptul ca s-a spovedit si s-a impartasit, sarutând mâna calugarului duhovnic, ca un bun crestin care se aproprie senin de moarte, considerând-o numai o trecere la alta stare. Clipele care preced cea mai mare minune – Invierea din morti a Domnului – stau sub pecetea tensiunii dintre intuneric si lumina, dintre frig si caldura, dintre moarte si viata, punând in opozitie nimicnicia umana cu maretia divina. Poezia „Invierea“, in care sunt prezentate antitezele, este ilustrativa in acest sens si o reproducem integral.


Invierea


Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,


Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;


Un singur glas ingâna cuvintele de miere,


Inchise in tartajul stravechii evanghelii.


 


C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,


Din carti cu file unse norodul il invata,


Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,


Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.


 


O muzica adânca si plina de blândete


Patrunde tânguioasa puternicile bolti:


„Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,


Inveninând pre insusi izvorul de viete,


 


Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,


S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,


In pâlcuri sunatoare de plânsete duioase


A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.


 


Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala


Si negrul intuneric se sperie de soapte…


Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…


Deodata-n negre ziduri lumina da navala.


 


Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…


Colo-n altar se uita si preoti, si popor,


Cum din mormânt rasare Cristos invingator,


Iar inimile toate s-unesc in armonie:


 


„Cântari si laude-naltam


Noi, Tie unuia,


Primindu-l cu psalme si ramuri,


Plecati-va neamuri,


Cântând Aleluia!


 


Cristos au inviat din morti,


Cu cetele sfinte,


Cu moartea pre moarte calcând-o,


Lumina ducând-o


Celor din morminte!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS