http://www.youtube.com/watch?v=U-s3fpTQpZs
Lângă somptuosul Palat „Jean Mihail“ (Muzeul de Artă), o clădire modestă, dar elegantă sălășluiește de mai bine de 140 de ani. În spatele unui gard verde, din fier forjat, se află Biserica Evanghelică Luterană, loc de închinăciune a comunității germane din Craiova. Mii de enoriași îi treceau pragul la momentul ridicării sale, în 1872. Astăzi, cei care deschid poarta grea pentru a păși pe potecuța ce duce la biserică se pot număra pe degetele de la două mâini.
Clopotul vechi al Bisericii Evanghelice Luterane bate din ce în ce mai rar. Au trecut vremurile în care enoriașii acestui lăcaș de cult băteau duminicile la porțile sale pentru a-și găsi liniștea sufletească. Băncile din lemn masiv din biserică nu mai sunt ocupate la refuz, așa cum se întâmpla odinioară. Nici preot luteran nu mai există în Craiova, slujbele fiind ținute de un preot al diasporei de la Sibiu.
„În prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai exact în 1839, comunitatea germană din Craiova era numeroasă. Și-au dorit o biserică, actuala locație, așa că au început demersurile pentru a-și construi una. Acest teren a fost cumpărat de la domnitorul Țării Românești, Grigore Alexandru Ghica, în 1839, și clădirea a început să fie construită între anii 1870 – 1872. Din comunitatea germană făceau parte nu numai evanghelicii, luteranii, catolicii, dar și cei de alte confesiuni. Erau mai bine de o mie de locuitori de origine germană care erau numai luterani. Alături de catolici și de cei de alte religii, numărul germanilor era de câteva mii. Biserica nu are un stil special. Este construită în stil eclectic. A fost ridicată de zidari nemți. Mai existau în rândul lor și dulgheri, constructori. Au construit-o cum au putut și cum s-au priceput. Aparține comunității germane“, ne destăinuie Cristinel Prodescu, profesor de istorie, cel care se ocupă astăzi de buna stare a locului.
Simplitate
Fermecați de detaliile exterioare ale clădirii, care cuceresc prin simplitate, pășim în interiorul lăcașului de cult. Aceeași modestie și aici. Băncile masive din lemn umplu camera. Pe peretele din fața lor, chiar lângă ușa care permite accesul în încăpere, o icoană reprezentându-l pe Iisus răstingnit pe cruce este încadrată într-o ramă imensă din același lemn masiv ca și băncile. În fața ei, pe o masă, sunt așezate biblii vechi, din aceleași timpuri ca și clădirea. Acela este altarul. În drepta lui, amvonul, construit tot din lemn masiv. Un singur tablou cu Martin Luther, primul reformator protestant, ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice Luterane, și o icoană pictată în ulei pe pânză sunt singurele obiecte care împodobesc acest lăcaș de cult. „Totul este de o simplitate aparte. Biserica a fost ridicată tocmai ca o contrapondere a bisericii catolice, care reprezintă opulență, lux, stil. Reforma religioasă luterană impusă de Martin Luther tocmai asta vrea să arate: simplitatea. Este o biserică a oamenilor simpli, a celor care merg acolo pentru a-l întâlni pe Dumnezeu. Nu are iconostase, nu are picturi, icoane deosebite, argintării. Cel mai mare dar pe care Martin Luther l-a lăsat poporului german, omenirii, posterității este tocmai traducerea din limba latină în limba germană a Bibliei și apoi toate celelalte popoare au urmat această cale, pentru că în secolul al XVI-lea nu mai vorbea nimeni latina. Era o mână restrânsă de învățați, de călugări și de nobili și atât. Se făcea slujbă la Roma, la Paris, la Lisabona sau la Munchen și se făcea în limba latină. Venea lumea la slujbă și nu înțelegea nimic“, ne lămurește Cristinel Prodescu.
Simplitate la exterior și la interior. În tot acest decor, în camera cu podea veche, loc de închinăciune unde mirosul de vechi se îmbină cu cel de lemn, atrage atenția o scară aurită din fier forjat. Ni se explică că acele scări conduc spre balconul unde se află orga, mândria bisericii. Este un instrument vechi care, deși datează din 1872, încă funcționează. Ar avea nevoie să fie acordat. Starea sa este bună. Curiozitatea ne îndeamnă să o vedem. O plăcuță de fier este bătută în lemn. Pe ea stă scris: „Gebruder Hug & Co. Leipzig“. Acolo a fost făcută și apoi adusă de comunitatea nemților din Craiova în biserica lor, pentru a-i acompania în timpul slujbei.
Povești puține
Poveștile legate de biserică sunt puține, ne explică profesorul de istorie Cristinel Prodescu. „Nemții munceau. Poveștile lor sunt legate de muncă, de profesie. Slujba era o singură dată pe săptămână, duminică dimineața. Se îmbrăcau frumos, se rugau și apoi purcedeau la treabă. Slujba nu ținea niciodată mai mult de o oră. Preotul spunea că nici nu este justificată prelungirea ei, căci tinerii se plictisesc, iar bătrânii adorm. Biserica însă a cunoscut suferința. Aparținând comunității germane, nu a avut multe de îndurat până la cel de-al Doilea Război Mondial. În timpul Primului Război Mondial, când biserica avea doar 40 de ani de existență, Craiova a fost ocupată, timp de un an și jumătate, de armata germană. Biserica are și un cimitir situat în strada Bucovăț, nr. 98, unde sunt îngropați eroii germani, soldații care au luptat împotriva românilor în timpul Primului Război Mondial, austrieci, maghiari, cehi, inclusiv români din Transilvania pentru că la vremea respectivă România lupta împotriva Imperiului austro-ungar, iar românii din Transilvania făceau parte din acel imperiu.
Biserica Evanghelică a avut foarte mult de suferit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În februarie 1945, nemții au fost deportați în Siberia pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. În actuala clădire s-a instalat comandamentul armatei sovietice de ocupație și în toate celelalte clădiri anexe, școala, grădinița, biblioteca au avut de suferit. Dar cel mai mult a pătimit în timpul comunismului, odată cu prigoana îndreptată împotriva cetățenilor români de origine germană. În anii ‘50 a revenit la destinația inițială de lăcaș de cult al comunității germane din Craiova, însă grădinița și școala germană au dispărut. În anii ‘80, regimul Ceaușescu pur și simplu i-a vândut pe sași, pe germani, nu numai din Craiova, ci din întreaga țară, permițându-le să emigreze în Republica Federală a Germaniei contra cost. Au plecat zeci de mii.
Alături este un bloc care a fost construit la cinci metri de biserică. În acel loc a existat o altă clădire, care a aparținut comunității germane și care a fost demolată. Profitând de urmările cutremurului din 1977, comuniștii au trecut clădirea și terenul în posesia statului și apoi au demolat-o pentru a construi un bloc“, spune Cristinel Prodescu.
În prezent, deși sunt înscriși 22 de enoriași, numărul celor care vin la slujbele ținute de preotul diasporei de la Sibiu este mai mic, căci mulți români de origine germană s-au stabilit în alte țări. Biserica Luterană înfruntă mândră timpul.
