17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUrzicuţa va fi monitorizată video

Urzicuţa va fi monitorizată video

Primarul comunei Urzicuţa, Florea Grigorescu, a anunţat că va monta camere video atât la intrarea în instituţiile publice, cât şi pe străzi. Decizia a fost luată cu scopul de a reduce infracţionalitatea şi impune costuri de 150.000 de lei, care vor fi suportate din bugetul consiliului local. „Este probat faptul că acolo unde sunt astfel de camere hoţii sunt identificaţi mai repede. În plus, dacă vor şti că sunt vegheaţi, mulţi vor renunţa la decizia de a mai recurge la astfel de metode. Vom pune camere video pe străzile vulnerabile în acest moment“, a spus edilul.

Joi se va încheia licitaţia pentru 2,5 miliarde de euro

Primăria Urzicuţa are în derulare şi o licitaţie pe investiţii de 2,5 milioane de euro din fonduri europene. Banii vor fi direcţionaţi pe amenajarea a şapte kilometri de drum şi construirea unei clădiri care va fi grădiniţă, dar şi after school pentru elevi. „Licitaţia este în derulare. Se va încheia joi, 4 aprilie. Oferta este diversificată. Sunt 20 de firme care participă. Nu ne aşteptam să avem atât de mulţi participanţi“, a spus primarul. Construirea unei noi clădiri pentru învăţământul preuniversitar este necesară, după cum spune edilul, întrucât imobilul în care funcţionează acum grădiniţa a fost retrocedat unor urmaşi ai familiei Stoenescu. Şi la şcoli se vor face investiţii. Pentru anul acesta, este trecută pe lista de priorităţi reabilitarea corpului B de la Şcoala „Barbu Ionescu“ din comună.

Canalizare prin vacuum

În ceea ce priveşte utilităţile pentru localnici, Primăria Urzicuţa are în proiect realizarea unui sistem de canalizare prin vacuum. „Este un sistem prin absorbţie şi nu prin cădere, cum sunt cele care se fac acum“, a precizat primarul comunei, Florea Georgescu. În prezent, la Urzicuţa funcţionează şi un sistem modern de încălzire, pe baza apei din pământ. Centrala este montată la şcoală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS