24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMoţăţei: Banii de canalizare, blocaţi de patru ani

Moţăţei: Banii de canalizare, blocaţi de patru ani

În comuna doljeană Moţăţei, procesul de creştere a confortului a fost blocat brusc de lipsa finanţărilor pe programele guvernamentale de investiţii. În acest caz, problema este introducerea canalizării. „Am terminat investiţiile pe introducerea apei curente, dar pe canalizare am primit nişte bani în urmă cu patru ani şi am luat doar materiale. Acum trebuie să primim finanţare şi pentru execuţie“, a precizat primarul comunei, Constantin Enea.

Licitaţie pentru primele grupuri sanitare la şcoli

Până la deblocarea fondurilor pentru canalizare, edilul-şef din Moţăţei şi-a propus să creeze condiţii mai bune în şcoli. Principala problemă este cea a grupurilor sanitare.
„Avem apă curentă în comună, iar acum trebuie să îmbunătăţim situaţia şcolilor, care nu au grupuri sanitare în interior. Vom începe cu Şcoala nr. 1 Moţăţei, unde grupurile sanitare actuale sunt pline. Voi face licitaţie pe SEAP şi, dacă nu vor mai fi contestaţii, în două-trei luni începem lucrările“, a precizat Constantin Enea. Proiectul lucrărilor prevede realizarea a cinci grupuri sanitare la parter şi a altor cinci la etajul unităţii şcolare, iar din calculele făcute de primărie a rezultat că investiţia ar costa 320.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS