Este interesant să vezi că există comune în care istoria şi-a lăsat o amprentă vizibilă. Case vechi, construite la ordinul regelui, pe modelul satului românesc, oameni înţelepţi, muncitori, care manifestă respect pentru tot ce au moştenit. Comuna Dioşti este localitatea cu cinci biserici şi trei şcoli. Investiţii ar fi multe de făcut, începând cu modernizarea şcolilor, refacerea drumurilor, însă este o localitate săracă, unde banii europeni ajung cu mare greutate.
Despre Dioşti, cu profesorul Gheorghe Gheorghe
La 40 km de Craiova şi la doar 12 km de Caracal, în Câmpia Romanaţilor, se află comuna doljeană Dioşti, alcătuită din trei sate: Ciocăneşti, Dioşti şi Radomir. Satul Dioşti este atestat documentar de aproximativ 500 de ani, iar povestea sa este una impresionantă. Am încercat să aflăm o parte din trecutul localităţii de la Gheorghe Gheorghe, care a fost dascăl timp de o jumătate de secol.
Multe au avut de îndurat dioştenii, mutaţi dintr-o vatră în alta din cauza nenorocirilor care s-au abătut asupra lor de-a lungul anilor. La 1600, în urma unei bătălii purtate de Mihai Viteazul cu turcii, sătenii şi-au părăsit casele din Dealul Nucilor şi s-au refugiat în pădure, în Salişte. Timp de două secole au muncit să-şi mute gospodăriile şi biserica. O vreme, biserica a rămas pe vechiul amplasament, în vale, motiv pentru care şi sătenii s-au împărţit: în joseni, lângă biserică, şi suseni. În timpul domniei lui Caragea Vodă, ţăranii au fugit din nou, de data aceasta de frica ciumei. S-au stabilit în Uliţa Morii, locul unde se află şi azi. „Pe 1 aprilie 1938, nenorocirea s-a abătut asupra satului. Focul a izbucnit în zona de apus şi s-a extins cu repeziciune. Totul a pornit de la o joacă de copii. Era o vijelie mare în acea zi, zburau maldări de coceni aprinşi, focul s-a întins cu repeziciune. Se crease o panică generală, oamenii fugeau părăsind vatra satului. Vestea nenorocirii care s-a abătut asupra comunei Dioşti a ajuns până la rege. Pe 6 aprilie, însuşi Carol al II-lea a venit, însoţit de prefectul de Romanaţi şi de prim-ministrul din acea vreme, să vadă cu ochii lui dezastrul. Aproape întreaga vatră a satului arsese. Nenorocirea a fost în timpul zilei, când cei mai mulţi erau la arat, acasă fiind doar copiii şi bătrânii. Proporţiile dezastrului l-au impresionat pe regele Carol al II-lea, care, văzând ruinele şi oamenii neajutoraţi, a decis reconstruirea satului. Fundaţia Regală a acordat imediat fondurile necesare reconstrucţiei. S-a hotărât ca noua aşezare, Uliţa Morii, o uliţă lungă de aproape un kilometru, să aibă numai gospodării cu arhitectură tradiţională românească. Au fost aduşi meşteri de pe tot cuprinsul judeţului Romanaţi pentru a construi, bucată cu bucată, 26 de gospodării, cu toate cele necesare: locuinţa (care, în funcţie de numărul odăilor, era de trei tipuri: cu trei, cinci şi şase camere), cu pridvor din lemn sculptat, cu beciul aşezat în faţa casei, cu un fel de foişor deasupra, prispă, grajdul pentru animale, pătulul, fântâna – la poartă, între două gospodării -, livada, grădina de zarzavat, cea de flori şi dependinţele“, a povestit profesorul.
Lucrările au fost supravegheate de către arhitecţii Focşa şi Gusti. La sfârşitul reconstrucţiei, a luat naştere o aşezare nouă, cu gospodării ordonate, centru civic, primărie, şcoală, biserică, grup socio-cultural, post de jandarmi. Uliţa Morii este, în prezent, unul dintre cele mai frumoase locuri cu specific tradiţional românesc din ţară. Câteva dintre gospodăriile sale, care au rămas intacte, au fost mutate la Muzeul Satului din Bucureşti. Uliţa Morii se află la intrarea în Dioşti, făcând legătura cu drumul naţional.
Bătrânii satului povestesc că regele ar fi dorit ca satul să îi poarte numele, însă un om al locului s-a aruncat la picioarele acestuia, rugându-l să păstreze numele de Dioşti, atât de marcat de istorie. „Moş Pantică s-a aruncat la picioarele regelui. Cu cămaşa plină de decoraţii, a şters încălţămintea Maiestăţii Sale şi l-a rugat să nu schimbe denumirea satului. Săpăturile arheologice efectuate pe locul vechilor amplasamente ale localităţii au scos la iveală urme preistorice, cât şi dovezi antice şi medievale despre existenţa acestei aşezări“. Pe lângă monografia scrisă de inginerul Mihai Bălăianu, comuna Dioşti are alte 13 volume de material monografic.
Gheorghe Gheorghe a fost învăţător, apoi profesor de limba română. A fost timp de nouă ani dascăl la o şcoală din Olt, după care alţi 40 de ani a fost dascăl la Şcoala Dioşti. Este pensionar, trăieşte într-o casă modestă şi scrie despre istoria locurilor în care a fost dascăl. Speră să publice lucrarea dacă va găsi o editură interesată.
Monografie de Cartea Recordurilor
Comuna Dioşti are o monografie impresionantă, care a intrat în Cartea Recordurilor datorită numărului mare de volume. Una din lucrările cele mai importante (care cuprinde hrisoave domneşti, Hotărâri ale Înaltului Divan, Divanului Craiovei, Judecătoriei Romanaţi, dosare ale Primăriei comunei Dioşti, hotărnicii de moşii, foi de zestre) aparţine inginerului Mihai Bălăianu, născut în comuna Dioşti, la 20 martie 1923. Marea pasiune a vieţii lui a fost istoria, în special cea a comunei natale. A colecţionat încă din clasele primare documente, dar şi piese arheologice: monede romane şi medievale, ceramică dacică şi romană etc. Documentele se referă la comuna Dioşti, dar şi la alte 178 de localităţi din Oltenia, cu care dioştenii au avut legături. Lucrarea „Dioştii, pagini de istorie“ se află în întregime în manuscris la Biblioteca Academiei Române.
Slujba din noaptea de Înviere va fi săvârşită în biserica proaspăt restaurată
Biserica din Dioşti are hramul Sfântului Dimitrie. A fost construită de Carol al II-lea, însă nu a fost terminată din cauza războiului. În perioada comunistă, biserica a servit drept magazie pentru depozitarea grâului, dar şi ca adăpost de oi. A fost sfinţită pentru prima dată în 1980, de IPS Mitropolitul Nestor Vornicescu. „Se spune că atunci când băteau clopotele se putea auzi numele lui Carol al II-lea… De peste 70 de ani, biserica a fost lăsată în paragină. Din 2009 am început restaurarea ei, iar la sfârşitul anului trecut au fost finalizate lucrările de pictură. Un fiu al satului ne-a oferit sprijin financiar însemnat pentru ca această biserică să fie în sfârşit restaurată. Apoi, am primit sprijin şi de la primărie, întreaga restaurare ajungând la peste două milioane de lei. Prima slujbă pe care o vom oficia în acest lăcaş de cult va fi de Paşte. Biserica are pridvor, cafas – loc special pentru cor, aşa cum vedeţi în marile catedrale. Imediat după Sfintele Sărbători Pascale vom resfinţi acest lăcaş“, a spus preotul Mircea Stancu.
Pictura interioară este de o frumuseţe rară, păstrează frescele vechi, iar altarul şi mobilierul sunt sculptate în lemn. Pe raza comunei Dioşti există cinci biserici.
Centre pentru copiii şi adulţii cu handicap
În comuna Dioşti, în urma unui parteneriat încheiat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, există două complexuri pentru copiii şi adulţii cu handicap. În perioada 1960-1970, în aceste centre erau cazaţi copiii care nu aveau familii. Imobilele au avut această destinaţie de când au fost create de Fundaţia Regală. Există, acum, Complexul de Servicii Specializate de tip rezidenţial copii Dioşti, compus din: Centrul de Plasament pentru Copilul cu Handicap „Sf. Ana“- cu o capacitate de nouă locuri, şi Centrul de Plasament „Ioana“, tot cu nouă locuri. Pe lângă acestea, funcţionează şi Complexul „Sf. Gheorghe“ Dioşti, compus din Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Tineri cu Handicap Dioşti „Un viitor deschis“- cu o capacitate de 45 de locuri şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Handicap „Sf. Gheorghe“ – cu o capacitate de nouă locuri.
Complexul pentru adulţi a fost reabilitat în anul 2008, printr-un proiect finanţat cu fonduri europene. Toate centrele menţionate funcţionează la capacitate maximă.
Elevi tot mai puţini la şcolile din Dioşti
Prima menţionare a unei şcoli în localitate datează din anul 1835, când existau 15 elevi la şcoala din Dioşti şi 12 elevi la şcoala din Radomir. Incendiul din 1938 a distrus şcoala din Dioşti, iar în perioada 1938-1940 a fost construit un nou imobil, mult mai spaţios, aşezat în centrul civic al satului.
305 elevi învaţă la cele trei structuri ale Şcolii Dioşti, care a obţinut avizul să se numească Şcoala „Carol al II-lea“ de la 1 septembrie 2013. De la an la an, elevi sunt din ce în ce mai puţini, deoarece tot mai multe familii părăsesc satul. Orele sunt deja predate la simultan. Începând de anul trecut, în urma unui ordin de ministru, până şi matematica şi româna au început să fie predate la simultan. „Având în vedere că este vorba de obiecte de examen, este foarte greu. Avem copii buni în şcoli, cadre didactice calificate, însă, având în vedere numărul tot mai mic de elevi, predarea la simultan este singura soluţie. Peste 60% dintre elevi, de exemplu, au reuşit să ia admiterea. Suntem parteneri cu Colegiul Naţional «Ştefan Velovan». Elevii noştri participă alături de cei din unitatea craioveană la concursuri de limba română şi limba engleză, unde de fiecare dată au obţinut premii sau menţiuni“, a povestit Valentin Marian Ţuţuleasa, directorul şcolii.
Luminiţa Coliţă este profesor titular de geografie. Face naveta în Dioşti de aproximativ trei ani. „Predau geografia la simultan, la clasele V-VIII. Este foarte greu, am fost nevoiţi să scoatem din lecţii din cauza timpului limitat pe care îl avem. În timp ce predau la clasa a VII-a, de exemplu, le dau de scris elevilor de a V-a, şi tot aşa… Când am ajuns profesor la această şcoală, aveam elevi mulţi, aveam serii paralele. Nu ştiu ce o să se întâmple în doi-trei ani, având în vedere depopularea localităţii“, a spus Luminiţa Coliţă.
Cablurile de internet au fost furate
Din 15 martie, elevii vor avea o sală de sport proaspăt amenajată, cu aparate noi. În urmă cu ceva timp, reprezentanţii şcolii au reuşit să cumpere camere de luat vederi, care au fost montate în toate unităţile şcolare, pentru siguranţa copiilor. Aparatura a fost achiziţionată din fonduri extrabugetare. Şcoala are pământ în arendă, 14 ha – 9 ha ale şcolii şi alte 5 ha primite în urma unei donaţii, de la inginerul Bălăianu.
Şi laboratorul de informatică este dotat corespunzător, dispunând de 11 calculatoare. Copiii nu pot naviga însă pe internet deoarece, în urmă cu câteva luni, cablurile de telefonie şi, implicit, internet au fost furate.
În ceea priveşte investiţiile ce trebuie efectuate în şcoli, mai sunt multe de făcut. Dacă în şcoala din satul Dioşti punctele sanitare se află în incinta unităţii de învăţământ, elevii din Radomir şi Ciocăneşti trebuie să meargă la toaleta din curtea şcolii. Şi centralele sunt pe lista de priorităţi, deoarece doar clasele sunt încălzite, cu sobe pe lemne.
Dacă munceşti, e ordin să meargă bine!
Am întâlnit în comuna Dioşti şi un fermier care, mai bine de 20 de ani, şi-a încropit o afacere de familie. Era educator suplinitor la Centrul pentru copiii cu handicap din comună, meserie din care nu câştiga mai mult de 500 de lei pe lună. A hotărât atunci împreună cu familia că este timpul să facă ceva din care să poată supravieţui. „M-am născut în Dioşti şi nu aş pleca pentru nimic în lume în altă parte. Locuri de muncă prea multe în comună nu există: câteva la primărie, alte câteva la complexul pentru copii şi persoane cu handicap, foarte puţine la şcoală… Atunci, am hotărât că este timpul să mă ocup de cele 15 ha de pământ pe care îl aveam împreună cu părinţii. Am luat alte 10 ha în arendă şi ne-am pus pe treabă!“, a povestit Adrian Dumitru. A început cu culturi mari, grâu, porumb, floarea-soarelui, iar apoi s-a extins cu solarii de căpşuni şi răsaduri pe care le produce singur. A reuşit să îşi cumpere utilaje, astăzi având deja două tractoare şi o combină. Munceşte nonstop, însă satisfacţiile sunt pe măsură. „Vorba mea este una simplă: dacă munceşti, ai din ce să trăieşti! Nu îmi permit să stau cu marfa pe piaţă, nu am timpul necesar pentru asta, de aceea prefer să vând tot ce produc la baza de recepţie sau la piaţa din Caracal. Singura problemă este că încearcă să ne fure la cântar, însă de acum îi cunosc, îmi cântăresc de câteva ori marfa înainte să plec să o vând şi mă confrunt cu ei…“, a adăugat fermierul.
Are trei copii, doi în vârstă de 19 ani şi unul student în anul II la Facultatea de Automatică. Îşi doreşte ca măcar unul din copii să îi rămână alături în sat, să continue afacerea începută de el.
„Şi noi, cei de la capăt de lume, merităm drumuri asfaltate“
Comuna are 3.170 de locuitori. Este o localitate cu oameni modeşti. 141 de persoane beneficiază de ajutor social, iar tendinţa este în continuă creştere. Alţi 800 au beneficiat de ajutoare alimentare, chiar în aceste zile urmând să fie repartizate ultimele pachete cu făină, orez, zahăr, mălai, paste. Reprezentanţii primăriei au menţionat că au primit peste 300 de dosare pentru ajutorul de încălzire. „Infrastructura este cea mai vulnerabilă. Am depus de-a lungul anilor o serie de proiecte pentru modernizarea străzilor şi drumurilor. Deşi au fost declarate eligibile, nu am primit finanţare. Consider că ar trebui regândit acest sistem, pentru că şi noi, cei de la capăt de lume, merităm drumuri asfaltate. Ar fi normal să se creeze anumite criterii pentru absorbţia acestor fonduri UE pentru ca nimeni să nu fie vitregit! Pentru 2013, avem deja banii necesari pentru repararea covorului asfaltic de un kilometru, care din 1997 nu a mai beneficiat de nici o investiţie. De asemenea, avem aprobat un proiect pentru îmbunătăţirea reţelei de drumuri de exploatare agricolă. Pe parcursul acestui an, sperăm să finalizăm investiţia pe cei opt kilometri de drumuri de exploatare. Dorim, de asemenea, să realizăm reparaţii capitale la Căminul Cultural din Radomir. Suntem norocoşi pentru că avem iluminat şi apă curentă în toate satele, canalizarea în comuna noastră, de exemplu, este din 1939… Din nefericire, avem o comunitate săracă, departe de reşedinţa de judeţ. Nu se întrevede nimic bun, iar populaţia este în continuă îmbătrânire. Cam 10% din locuitori au părăsit localitatea, plecând în străinătate“, a precizat Dumitru Iliescu, primarul comunei Dioşti.
