16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSondaj de opinie printre călători

Sondaj de opinie printre călători

Primăria municipiului Craiova a comandat firmei Incertrans Bucureşti un studiu privind fluxul de călători pe mijloacele de transport în comun din Bănie. „Studiul are ca scop principal identificarea unei reţele optime privind transportul public de persoane, cu programul şi frecvenţele de operare pentru fiecare linie“, se menţionează într-un comunicat de presă al municipalităţii.
Reprezentanţii firmei menţionate urmează să realizeze printre călătorii cu mijloacele de transport public un sondaj de opinie, ce se va derula în perioada 31 octombrie – 6 noiembrie 2011. Intervievarea călătorilor va avea loc nu doar în staţiile de autobuz sau tramvai, ci chiar şi în mijloacele de transport. Reprezentanţii primăriei îi roagă pe craioveni să răspundă la întrebările puse de realizatorii sondajului, care vor putea fi identificaţi prin intermediul unor ecusoane specifice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII