Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Comunitate

„Doamne-Doamne, ajută-l şi pe tati meu!“

Comunitate - Sorina STAICULESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Cea mai de preţ comoară a lui Dragoş este fetiţa lui de trei ani, Adriana; pentru ea vrea să trăiască

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Are doar 43 de ani, o fiică pe care o adoră şi multe speranţe. Chinuit de o boală gravă, fostul fotbalist al Craiovei, Dragoş Popescu, are nevoie de noi.

Întâi a fost o durere ascuţită în glezna dreaptă. S-a prelungit. Apoi a apărut edemul. Piciorul s-a făcut butuc. Nu era omul care să se sperie, mai ales cu o experienţă vastă de entorse şi scrânteli pe terenul de fotbal. Aşa că, după ce şi-a făcut în minte un bilanţ al ultimelor luni, asigurându-se că nu s-a lovit şi nici n-a căzut, s-a dus frumuşel la un laborator de analize medicale să vadă ce-o fi. Rezultatul i-a dat emoţii: creatinina prea mare, ureea crescută şi ea, hemoglobina mică. Era clar, ceva nu era în regulă. Următoarea oprire a fost la medic.

Un bacşiş şi-o vorbă bună

Clienţii intră şi ies. Şi toţi îl salută pe Dragoş Popescu, fostul portar craiovean. Unii îl cunosc din cartier, alţii, de pe terenul de fotbal. Nici unul nu este însă indiferent la suferinţa prin care trece prietenul lor. Şi trec pe la barul de cartier - o afacere amărâtă de familie, pentru că nici unul dintre membrii ei nu mai este salariat - nu neapărat să consume ceva, ci să mai lase un biet bacşiş lângă cafeaua de un leu şi sucul de doi cincizeci. Doar-doar, l-or ajuta pe Dragoş, fostul fotbalist.   
„Una mică, Dragoşe. Şi pune şi de-un ceai...“. „Vinee!“, zâmbeşte Dragoş şontâcăind de la masă la tejghea. Din când în când, face pe barmanul. Îşi mai umple timpul, deşi durerea nu-i dă pace o clipă.
„Ce faci, cum o mai duci? Mai bine?“, întreabă amicul, încercând să-şi ascundă grija din ochi. „Mai bine, mai bine“, zâmbeşte fotbalistul, în vreme ce cearcănele adânci i se lungesc sub ochi. „Bravo, mă, să te ajute Dumnezeu!“. Dragoş tace. Rugăciunea asta şi-o spune şi el. La fel şi toată familia lui. De zeci de ori pe zi, de când a început nenorocirea.

A scăpat de dializă. Dar...

Era în august 2006 când a primit diagnosticul: insuficienţă renală cronică, stadiul patru. După câteva zile de tratament - inutil, prescris la Craiova - Dragoş Popescu a plecat în Bucureşti. La Fundeni. Iar de atunci, de aproape patru ani, fostul fotbalist merge lunar la acelaşi medic, prof. dr. Mihai Voiculescu, să se trateze.
„IRC stadiul IV, glomerulonefrită cronică în tratament imunosupresor, HTA secundară renoparenchimatoasă, anemie secundară renală, dislipidemie mixtă secundară, steatoză hepatică grad II, coxartroză bilaterală, osteonecroză aseptică de cap femural drept stadiul III - operată, chisturi renale RS, osteoporoză“. Aşa scrie în foaia de ieşire de la ultima internare - începutul lui ianuarie. E grav, i-a spus medicul. Până acum l-a scăpat de dializă. Dar nu se ştie cât mai poate. Cel mai bine ar fi să facă un transplat.

Fotbalist fără noroc

S-a apucat de fotbal de mic. Îi plăcea la nebunie să joace mingea pe maidan, cu puştanii din vecini, să alerge, să fenteze, să înscrie. Dar cel mai bine se simţea stând în poartă. Nu era nimeni mai mândru decât Dragoş atunci când apăra poarta - construită din navete de pâine furate de la alimentară - şi toţi săreau pe el să-l îmbrăţişeze. Evident că şi-a dorit performanţa. Aşa încât s-a înscris la juniorii Universităţii, sub îndrumarea lui Gigi Mităchescu, fiind în aceeaşi generaţie cu Pavel Badea, Samir Zamfir, Nicolae Zamfir, Mogoşanu, Gică Popescu. A jucat apoi la Universitatea - Tinere Speranţe, apoi la Minerul Uricani, CFR Craiova şi Gaz Metan Craiova. Şi, până să se îmbolnăvească, a antrenat portarii la CFR.
Se uită în jur, la cele două cămăruţe ale barului, mobilate cu scaunele luate din casă, moştenite de la bunici, şi împodobite, ici-colo, cu beteala rămasă de la Crăciun. „Nu am fost la fel de norocos ca alţii“, zâmbeşte, „nu prea am câştigat bani. Am o pensie, soţia a făcut barul ăsta şi ne descurcăm cum putem. N-ar fi rău, dacă n-ar mai apărea şi bolile astea pe lume...“.

Comoara lui tata

Tăcere. Eu nu mai ştiu ce să întreb, Dragoş Popescu nu prea mai vrea să vorbească. Iar toţi prietenii din jur îi respectă dorinţa. Ţin prea mult la el şi parcă n-ar vrea să mai scormonească în durerea lui.
O zvârlugă apare de nicăieri. Un chiştoc de om, bine înfofolit şi cu obrajii bucălaţi şi îmbujoraţi, piticania se caţără pe genunchii lui Dragoş. „Fata mea“, spune, dintr-o dată înseninat, ridicând-o ca pe-un fulg şi aşezându-şi-o pe piept. „Adriana o cheamă, are trei ani. E comora lu' tata, prinţesa lui!“. O sărută cu blândeţe pe căpşorul blond, în vreme ce fetiţa îl cuprinde cu amândouă braţele de după gât, pupându-l zgomotos. „E fata mea. Am înfiat-o“, spune Dragoş într-un târziu. „Noi n-am putut avea copii, aşa că nu am stat pe gânduri şi am adoptat-o. Avea zece luni. Aflasem deja de boala mea când am luat-o, dar nu am dat înapoi. Cred că ea mă ţine în viaţă“.
Pe uşa ce dă în casă apare bunica. Îşi căuta nepoţica zburdalnică. „A, iar ai fugit la tati?! Of, of, că nu poţi sta departe de el!... Doamne, cât de mult îl iubeşte“, se opreşte o clipă bătrâna, în ochii obosiţi adunându-i-se lacrimi. „Ia spune, buni, cum zici tu în fiecare duminică, atunci când mergem la biserică?“ De alături, mogâldeaţa rozalie şopteşte, ţinându-se strâns de gâtul tatălui. „Doamne-Doamne, ajută-l şi pe tati meu să se facă bine!“. Şi se închină, rar şi corect, aşa cum a învăţat-o bunica.

Putem să-l ajutăm!
Dragoş Petrişor Popescu, fost fotbalist al Craiovei, are 43 de ani şi suferă de o afecţiune gravă a rinichilor. Pentru a putea trăi suficient de mult să-şi vadă fiica, Adriana, mare şi fericită, are nevoie de un transplant de rinichi, care trebuie efectuat în cel mai scurt timp. Din păcate, familia Popescu nu-şi poate permite să plătească intervenţia şi tot ceea ce mai implică aceasta. Costurile totale ar ajunge la aproximativ 30.000 de euro, bani pe care Dragoş nu îi are. Familia şi prietenii s-au gândit să iniţieze o campanie umanitară prin care să-l ajute pe Dragoş Popescu să fie din nou sănătos.
Cel care a luat iniţiativa acestei campanii este antrenorul echipei Chimia Craiova, Ilie Tilea, susţinut de preşedintele AJF, Nicu Neagoe. La jumătatea lunii februarie, va avea loc un turneu umanitar de fotbal, la care vor participa opt echipe.
Cei care vor să îl ajute pe Dragoş Popescu pot face donaţii în contul în lei deschis la BCR: RO25RNCB0495018095740001
sau pot contacta redacţia Gazeta de Sud la numerele: 0251/413100, 0251/413200.     



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 4 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de rodica:
    draga dragos sa nu te lasi sufleteste ca vei izbuti si sa sti ca dumnezeu ti-a trimis fetita, asa am patit si eu dupa un necaz mare ca am cancer la git ma scapet DUMNEZEU si medici ingeri lui doamne , doamne ma mai lovit o data si cind a vazut ca nu ma super pe el pentru toate necazurile atunci MI-A DAT O FETITA MICA LA 1AN SI 4LUNi am infiato si mi-a luminat viata ma scapat de multe necazuri cu vorba ei cu sufletul ei O SINGURA GRIJA SA AISA NU UITI SA LUPTI SA FII VIU PENTRU EA SANATATE
    2010-02-01, 14:05:22 (92.80.192.*)
  2. de SOS:
    SI TOTUSI ORICE EFECT ARE O CAUZA . ASISTENTA SANITARA LA STANDARDE EUROPENE - ASISTENTA SOCIALA SI VOLUNTARIATUL LA TOATE NIVELURILE LA NOI SINT APROAPE LA PAMINT . ATUNCI CE STANDARD DE VIATA SA AVEM...........LA PAMINT .
    2010-02-01, 14:37:04 (158.102.162.*)
  3. de Manea:
    Am un sfat pentru Dragos Popescu . Trebuie sa bea foarte multa apa, cat poate, pe zi, dar nu de la robinet ! Apa plata se gaseste din belsug in magazine, dar nu este pura! Trebuie sa citeasca eticheta iar daca este provenita din izvoare de campie, nu este buna ! Izvoarele de campie, contin foarte multe reziduri de la ingrasamintele chimite infiltrate in sol! Este buna apa de la izvoare de munte! In multe afectiuni, este bine sa bem multa apa ! Evident, sa se fereasca de consumul de alcool!
    2010-02-01, 15:34:43 (109.96.37.*)
  4. de cos 25:
    ce om cu suflet bun..a infiat un copil .. sa-i dea D-zeu sanatate si sa-l ajute sa scape de boala asta
    2010-02-01, 16:10:31 (79.117.216.*)
  5. de Nicu Dan Petrescu:
    DACA VA INTERESEAZA, SI SPER CA DA, IATA INFORMATII DESPRE CELEBRUL FORMULAR E112 DESPRE CARE NU AM FOST INSTIINTATI . Statul roman e complicele bolilor de care nu putem scapa in tara. Autoritatile tin in maini un formular, intitulat ironic E-112, adica o sansa care ar putea sa-i scape pe suferinzi. Formularul ar putea sa-i trimita urgent si ieftin la tratament in strainatate. Insa nu se intampla asa, pentru ca statul roman se poarta ca si cum formularul E-112 nici n-ar exista. Doar niste functionari stiu de ea. Si nu spun. Nici macar medicii nu stiu de salvatorul formular. Cei care au noroc afla de el de la straini. Asa a putut si Daniela Pascovici sa-si salveze copilul, care in Romania era deja mort. A aflat din Franta de formularul E-112 si statul n-a mai avut ce face. A scos banii. Plateste partial tratamentul pentru copil in strainatate. Daca nu ar fi avut acest formular, femeia ar fi trebuit sa plateasca 53.000 de euro pe luna. Informatia inseamna putere, se spune. In Romania, informatia inseamna viata, crede Mihaela Radulescu. Statis ticile arata ca in Romania sunt 350.000 de oameni bolnavi de cancer. 4.400 sunt copii, prea mici sa aiba buletin. Sunt 350.000 de romani care nu stiu ca au o sansa sa scape. Milioane de romani sufera de alte boli grave si ele, tratabile in strainatate cu bani de la stat. STATUL TINE ASCUNS UN FORMULAR CARE SALVEAZA VIETI http://vs04 .netstairs. ro/antena3tv/ webroot/website/ ?videoid= 8558 Sansa de a te trata in strainatate pe baza asigurarii medicale aproape gratis: top-secret! Atat ministerul Sanatatii, cat si Casele de Asigurari de Sanatate nu au mediatizat o informatie vitala pentru multi bolnavi din Romania: o prevedere europeana permite tratamentul la clinici din strainatate, pe baza asigurarii pe care o avem in tara. Nu mai este o noutate pentru nimeni ca sistemul sanitar romanesc nu dispune de aparatura performanta sau de diferite tratamente pentru bolnavi. Multi s-au trezit in fata unor medici care ridica din umeri si le spun ca singura lor sansa este X sau Y tara, care ar avea, atat aparatura necesara, cat si tratamentul necesar vindecarii. Multi dintre ei s-au vazut de cele mai multe ori in imposibilitatea de a mai avea o sansa la viata sau de a fi nevoiti sa scoata multi bani pentru a ajunge in clinicile din strainatate (asta in cazul norocosilor care si-au permis). Numai ca, din momentul in care si noi ne-am integrat in UE, a aparut si miraculosul formular E 112. Acesta acorda dreptul la tratament intr-un alt stat membru atunci cand nu exista servicii echivalente in tara de resedinta a pacientului. Formularul-minune exista la Casa de Asigurari de Sanatate si este pentru un bolnav, care, insotit de analize si o adresa de la medicul curant prin care se specifica ca tratamentul nu poate fi facut in Romania, beneficiaza de 70 la suta reducere la tratamente si operatii in strainatate (conform informatiilor obtinute din surse). Conditia de baza este sa fii asigurat. Prevederea e veche de zeci de ani in Uniune, iar Romania beneficiaza de ea din ianuarie, o data cu integrarea. De ce pana acum nu a vorbit niciun responsabil din Ministerul Sanatatii despre acest lucru? Poate ca multe vieti ar fi fost salvate daca macar o fraza ar fi fost rostita.
    2010-02-01, 19:20:00 (92.80.207.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 19°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: