Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Credeţi că taximetriştii vor parca regulamentar după acţiunea poliţiştilor comunitari?

DA
NU

Comentarii (14) »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


Trafic masurat independent prin SATI / BRAT

« Alte articole din categoria Comunitate

Ţigancă pentru o zi

Comunitate - Sorina STAICULESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Un experiment, mi s-a spus. Să mă îmbrac în ţigancă şi să hoinăresc prin Craiova. Să mă comport firesc. Şi să observ dacă oamenii, trecătorii, funcţionarii, vânzătorii se comportă diferit. Dacă, numai ţinând cont de hainele mele, mă vor discrimina. N-am crezut că jocul va avea şi reacţii. Dar...

Ştrampii verzi, groşi, în carouri, sunt călduroşi. Îi ridic bine în talie să nu pătrundă nici un fir de ger. Zâmbesc, urmând cu stricteţe îndrumările primite de la cunoscători: pun prima fustă. Galbenă, toată numai creţuri, cu flori roşii, albastre şi verzi. Îi leg şiretul în faţă şi o îmbrac pe cea de-a doua, de data asta, roşie. Deasupra încing şorţul, tot purpuriu. Lung exact cât fusta, cu două volane prinse în dantelă albă, îngustă, acesta completează partea de jos a costumului al cărui preţ urcă, de regulă, de la două, trei sute de lei în sus. Urmează flanelul, bluza largă, încreţită la gât şi mâneci, şi basmaua mare, cu ciucuri, legată la spate. Încalţ o pereche de pantofi vechi, bine decupaţi, în aşa fel încât să se vadă ciorapii groşi. Şi pun podoabele lucitoare: nişte clipsuri de tablă imitând aurul, două brăţări şi inele din acelaşi material, o haină de catifea, pe deasupra, cu auriu la revere, şi gata. Pornesc voioasă - dar, recunosc, şi cu multe emoţii - în misiunea inedită pentru mine până acum (şi sugerată de către reprezentanţii proiectului PHARE, SPER - Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă): ţigancă pentru o zi.

Sfatul ţigănesc  

Zis şi făcut. Întâi mă opresc în Faţa Luncii, la Vasile Velcu Năzdrăvan. Am nevoie de câteva poveţe preţioase, care să-mi facă jocul cât mai credibil, şi cine altul poate fi mai potrivit dacă nu liderul romilor craioveni?! „Păi, dacă vrei să fii ţigancă, ar trebui să fii mai bronzată, dragă!“, mă descurajează pe moment ţiganul. „Şi strânge bine basmaua pe cap, să nu vadă că ai părul scurt - ţigăncile nu să tund!“. De alături, de pe canapea, Timişoara - soaţa ţiganului  - zâmbeşte cu neîncredere. „N-o să te ia nimeni de ţâgancă, rumânco! Calcă şi tu mai apăsat, zâi şi tu ceva pe ţâgăneşte, să te creadă lumea!“. Împăciuitor, Năzdrăvan intervine în discuţie mai încrezător: „Măcar fii gălăgioasă: vorbeşte tare, gesticulează, zi de familie şi copii, jură-te şi sari cu gura, chiar şi pe româneşte! Numai aşa ai avea o şansă! Şi să nu faci urât că îţi zice cineva ţigancă! Romă sau ţigancă e tot aia! Nouă nu ne e ruşine să ne numim aşa“.
Plec, cu îndrumările bine băgate la cap, dar nu înainte de a face o poză de familie: în ordine, de la dreapta la stânga, chiar în mijlocul livingului, cu tabloul Mona Lisei deasupra, Timişoara, Năzdrăvan, Sorina Stăiculescu.
Urc în maşina fără sigla ziarului şi îl instruiesc şi pe colegul meu şofer. Cu tenul ceva mai măsliniu şi părul gelat, başca nişte expresii ţigăneşti rostite chiar cu accent, va putea să joace bine rolul de soţ-ţigan. Pentru a da o notă de amuzament jocului, ne botezăm: el, Sentiment, eu, Clemenţa. Şi pornim.

Politeţea exagerată

Prima oprire este la restaurant - unul proaspăt reamenajat, elegant, cu patiserie la intrare. Aşa cum se cade unui cap de familie, Sentiment păşeşte primul. Are alură de şmecher, mers apăsat şi mobilul la ureche. Din urmă vin eu, încercând să mă port corespunzător şi să nu mă împiedic în fuste. Nu ne opreşte nimeni, nici un chelner nu ne sare înainte să ne împiedice să intrăm. Şi totuşi, nu am cum să nu observ privirile deodată neliniştite, uşor încruntate, ba chiar o nervozitate în aerul mirosind a prăjituri.
Ne aşezăm la o masă. Studiem meniul, aşteptând totuşi o reacţie. Serviabil, chelnerul ne abordează politicos. Îi răspundem la fel, amânându-l. Tot nimic. Ne răzgândim şi ne ridicăm, dar ne oprim la sectorul de patiserie. După o analiză scurtă, alegem câteva produse. Amabilă, vânzătoarea ne serveşte impecabil. Ba chiar cu un plus de serviabilitate. Oare de ce?, mă întreb, mulţumind politicos şi grăbindu-mă să-mi ajung din urmă bărbatul.

Umilirea

Pe Calea Bucureşti, un cunoscut birou notarial. „Bună ziua!“, ia cuvântul Sentiment, în vreme ce eu stau alături, cuminte şi cu ochii lipiţi de costumul închis până la gât. „Vreau să cumpăr un teren. La Bucovăţ. Şi venirăm să ne ziceţi cât ne costă taxa“. Sub privirile româneşti ale celorlalţi clienţi şi, poate de aceea, surâzând superior la aşa afacere în vreme de criză, notarul ne dă lămuririle în doi peri. Şi fără să încerce măcar a-şi ascunde repulsia. Mă ia cu călduri. Încep să mă simt, deodată, ţigancă. Sentiment cere detalii, intervin şi eu, cu aceeaşi politeţe. Ni se răspunde în vârful limbii. Sec, parcă arătându-ne uşa. „O carte de vizită, un număr de contact aveţi? De la birou, nu neapărat al dumneavoastră“, îndrăznesc, zâmbind, deşi pe dinăuntru tremur nervos. Costumul nu face nici o cută în vreme ce degetele fine zgârie un colţ de hârtie. Salutăm şi ne îndreptăm spre ieşire, însoţiţi de ochii vizibil dezgustaţi ai clienţilor. Îmi vine să plâng, să ţip, să îi jignesc pe toţi pentru albeaţa pielii care le dă dreptul să ne umilească. Nu o fac, însă. Afară, desfac biletul. „500 mp“. Atât. Îl mototolesc în mână, înjurând printre dinţi. Ţigăneşte.

Evitarea şi scârba

Fustele mele eliberează strada. Trecătorii mă evită de la distanţă, îmi ocolesc privirea. Nu ca şi cum n-aş exista, ci tocmai pentru că exist. Încerc să par relaxată, senină, deşi ostilitatea este evidentă. În drum, mă opresc să iau nişte covrigi. Aleg o patiserie modestă, pe o străduţă centrală, cu mulţi studenţi şi trecători obişnuiţi la coadă. Mă aşez şi eu, ca oricare, numărându-mi banii în palmă. Când, surpriză! Femeia din faţă se înghesuie în cel dinaintea ei, puştiul din stânga - în perete, iar bărbatul venit în urma mea păstrează o distanţă aproape neruşinată. Ciudat, îmi zic, şi încerc să-mi miros subtil bluza, deşi ştiu perfect că hainele sunt curate, ba chiar, neputându-mă abţine, am folosit şi astăzi puţin din parfumul cu iasomie şi ambră pe care îl port la mine în mod obişnuit. Nimic suspect deci în ceea ce priveşte starea de curăţenie personală. Atunci?
Ajung la tejghea şi cer politicos doi covrigi. Doar o privire aruncată prin deschizătura termopanului şi, în doi timp şi trei mişcări, îmi sunt azvârliţi pe geam covrigii. Fără pungă, fără sfoară şi foarte fierbinţi.

Neîncrederea

Zic să încerc şi într-un loc mai simandicos - spre exemplu, un magazin elegant, cu ştaif, de pe A.I. Cuza. Poate aici personalul este mai educat, gândesc, stilat, uns cu toate alifiile. Intru, cu Sentiment înainte, aşa cum ar face orice ţigancă serioasă plecată la cumpărături - obligatoriu cu bărbatul. De o parte şi de alta, stau rânduite haine elegante, din materiale fine, aranjate în funcţie de cele patru-cinci culori disponibile. Printre ele, trei vânzătoare îşi fac în tăcere de lucru. Le urmăresc pe sub basma, în vreme ce atac un sector opus lui Sentiment. Una dintre dudui mă urmează de la distanţă, părând că aranjează hainele pe umeraşe, dar fără să mă scape din ochi. A doua stă chiar lângă Sentiment, întrebându-l amabil cu ce-l poate ajuta. Iar ultima stă la tejghea, în mijlocul încăperii, supraveghind toată mişcarea din magazin. Prelungesc cu câteva minute jocul. Oriunde m-aş opri, duduia îşi găseşte de lucru chiar în preajma mea. La fel şi „umbra“ lui Sentiment. Situaţia mă irită. Toţi poartă masca politeţii, dar e limpede ca lumina zilei că sunt cu ochii pe noi. Deşi nu puţim. Nu înjurăm, nu strigăm. Nu furăm. Doar purtăm nişte haine ţigăneşti... În cele din urmă, plecăm, cu acelaşi sentiment amar al umilinţei.

... şi agresarea

Clădirea vastă a Universităţii îmi dă idei. Ce-ar fi să încerc? În fond, Universitatea ar trebui să fie deschisă tuturor celor care doresc să înveţe. De ce nu şi unei ţigănci?... O iau pe intrarea din dreapta, cea principală fiind închisă. Merg în urma unor tinere superaranjate, superelegante, superblonde. Şi încerc să le imit: urc treptele cu siguranţă, înfruntând aproape zâmbind atmosfera uitată de ani buni. Brusc, sunt trezită din visarea la vremurile de demult: de undeva, din neant, cineva mă opreşte dur, proţăpindu-se în faţa mea mitocăneşte. Mă ia prin surprindere. Fără uniformă de pază, mic de statură, cu aproape patru clase oglindite în sclipirea ochilor, jumătatea de bărbat mă ia la rost agresiv, fără nici o introducere. „Un' te duci?“. „Bună ziua. Am nişte treabă înăuntru“. „Ce treabă?“. „Trebuie să merg la secretariatul ISE-ului“. „Pentru?“. „Pentru o adeverinţă, dacă nu vă supăraţi...“ Mitocanul mă măsoară din cap până-n tălpi, trage o flegmă alături şi decide, cu importanţă. „Hai, da' repede!“. Mă conformez şi, cu pas întins, intru în clădire. Vocea din spate mă asigură că nu merg singură: „La stânga, în capăt la dreapta, apoi a doua uşă pe dreapta“. Dau în culoarul principal. Îmi pun ambiţia şi mă prefac că o iau la dreapta, dar un braţ mă smuceşte fără milă. „Fă, nu ţi-am spus la stânga?“ şi mă întoarce dur în direcţia opusă. Tac, cerându-mi cu umilinţă scuze. Ajung. Încerc uşa secretariatului. „E încuiată. Nu mai e nimeni. Ce, credeai că intri când vrei tu?“, râde satisfăcut Patru Clase. Şi mai trage o flegmă. Mă uit la el, dorindu-mi să fiu ţigancă de-adevărat, măcar în momentul acela. Plec. Ajung la răscruce: în dreapta e ieşirea, în faţă se întinde Universitatea. Strângând din dinţi, mai fac o încercare - merg înainte, fără să mă opresc. Piticania e după mine, însă. Iar de data asta pare hotărât să-mi dea o lecţie. Mă smuceşte de braţ, mă împinge, mă trage după el, congestionat de furie şi cu înjurături scuipate în ceafă. „Domnule, staţi puţin, dar ce-am făcut, de ce mă bruscaţi?“. „Aduc paza, jegoaso, ieşi afară, ...mă-tii de ţigancă, cu copiii şi neamul tău, că te joc în picioare!“. Sunt târâtă spre uşă, împinsă pe scări. De jur-împrejur, toţi ochii sunt pe mine. Dezgustaţi, oripilaţi, îngroziţi. De fustele şi basmaua mea, de ceea ce reprezint doar prin hainele creţe. Caut în zadar - nici o privire compătimitoare, înţelegătoare. „Dar nu am făcut nimic, de ce vă purtaţi aşa?“, bâigui dezorientată, în vreme ce braţul mă strânge dureros, iar înjurăturile curg peste mine. Abia când ajung la prima treaptă, strânsoarea slăbeşte. „Gata, domnule, vă rog, lăsaţi-mă, scuzaţi-mă, plec. Bună ziua“. Şi cobor, cu lacrimile în gât. „Doamne, fă-mă ţigancă. Doar acum!“, mă rog, încercând cu disperare să nu plâng. Şi ies în stradă fără să mai văd nimic. Fără să mai aud, fără să mai simt. 


 
Aboneaza-te la newsletter si primesti zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia »

  • Currently 3.28/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.3 din 60 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
Mesajele care au autorul marcat cu roșu sunt scrise din redacția Gazeta de Sud.

  1. de zykw:
    asa ceva au facut si cei de la libertatea prin bucuresti acum 3 saptamani daca nu ma insel. nu e greu sa copiezi o idee:)
    2009-11-30, 00:16:52 (79.117.178.*)
  2. de obiectiv :
    cel mai prost demers jurnalistic ever.... Se stie ca in ultimul timp cei discriminati in acest oras sunt romanii nu tiganii ceea ce incercati voi e o mizerie fara margini si logica . Sper ca asta deghizata sa intre in pielea unui cetatean obisnuit care are contact cu o piranda autentica si atunci o a vada ea ce si cum . Ciudat faptu” ca voi aveti un asemena articol mai ales ca linge-ti dosu” lu base remarcat si pt abordarea ””tiganca imputita” adresata ca o jignire unei ziariste . El are voie?El nu discrimineaza???Am vazut ca stie si karate cu minori ...
    2009-11-30, 00:20:41 (92.80.226.*)
  3. de ..:
    toata tara e tiganizata. si foarte bine s-a comportat paznicul.asa s-ar comporta si o chiparoasa pusa pe furaciuni.daca n-ai aur pe tine se comporta normal.
    2009-11-30, 00:22:08 (79.117.206.*)
  4. de ....:
    tiganca imputita, era mai exact titlul..... ca asa ne invata tatelul nostru.
    2009-11-30, 00:23:09 (79.117.215.*)
  5. de XXX:
    EXCELENT scris articolul, Sorina! Jos palaria!
    2009-11-30, 00:24:04 (79.117.222.*)
  6. de Fake:
    Ultima faza e fake...clar, nu poate sa fie adevarat mai ales ca era si Sentiment cu tine! Nu se ia nimeni asa din senin de tine dacă vorbesti frumos si ai un comportament civilizat. Nu contează câte fuste porti sau cât de urat mirosi( aici nu bag mana in foc, poate doar sa îţi spună sa te speli ca in orice s-ar feri sa te atingă sau sa te ia de brat asa cum spui tu) nu se întâmpla asa ceva! de ce nu ati filmat sa vedem si noi filmu? De ce nu faci si invers sa te duci tu cu Sentiment al tau imbracati romaneste in fata luncii si sa jucatii barbut cu ei? sa incercati sa vorbiti frumos pe acolo, sa va plimbati pe acolo mana de mana tu cu o fusta scurta si sentiment cu o fata de tocilar sa vedem ce se întâmplă!
    2009-11-30, 00:24:16 (166.205.132.*)
  7. de adi:
    totul conteaza in fapte;sa faca ei fapte bune si sa vezi ce o sa_i respecte lumea;dar nu una buna ,ca sa ne dea incredere si dupa aia ne inseala,ci 10 ani fapte bune !
    2009-11-30, 00:37:38 (151.80.75.*)
  8. de Lili:
    Stai fara grija dorinta iti va fi indeplinita de rata demografica.
    2009-11-30, 00:38:13 (79.117.135.*)
  9. de florin:
    din franta va spun dezamagirea cum sa face la noi in romania dar peste hotarenu mai avem ce sa le zicem tacem si plecam cu fruntea jos ca se vede diferenta din romania mam multumit ca ati facut un ezemplu cu o doamna sa vedeti cum sa trateaza un tigan dar nu este bine ca suntem toti oameni asi vrea sa stie si presedinte tari noastre si altii presedinti altora tari ne jicneste pe fata si nu tin cont ca suntem si noi oameni ca si ei puneti pe iei in locul nostru ca tigani si sa vorbim noi de ei cum se simt va multumim
    2009-11-30, 00:56:12 (86.75.191.*)
  10. de rotweiller:
    .....merg cu 50/h pe calea bucuresti la volanul bmw -ului meu ( vreo 8 ani vechime,ce-i adevarat ) .....din spate , farurile date pe faza lunga aproape ca-mi sparg oglinda retrovizoare...claxo nul imi zdruncina creierii ...in secunda urmatoare , un " bah,****..... stiti voi ce , in stiti voi ce , de roman prost " imi ajunge la urechi , pe un accent de rulota de roma dintr-un x5 alb.....apoi....magi e: portoricanul o calca la blana si se pierde in trafic cu ai sai 150km/h.....eu...ram an cu aceeasi viteza si cu nedumerirea : oare de ce m-a injurat afumatu' din poveste ???? cat despre paznicul de la universitate , el macar , saracul , are 4 clase...dar cei mai "ionizati" la piele decat noi cate au ??? o zi buna ...!
    2009-11-30, 01:00:52 (93.122.192.*)
  11. de Marius:
    ce facatura.... cititi ce fac altii si pe urma faceti si voi la fel nementionand ca ideea nu v-a apartinut. pseudo-ziaristi ce sunteti.
    2009-11-30, 01:05:57 (79.117.222.*)
  12. de Dan V:
    Pentru toti cei care spun ca articolul e facatura sau copiat, va rog politicos sa cititi textul inainte de a spune o prostie. Astfel, ati fi observat urmatorul paragraf: "în misiunea inedită pentru mine până acum (şi sugerată de către reprezentanţii proiectului PHARE, SPER - Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă): ţigancă pentru o zi.". Multumesc.
    2009-11-30, 01:22:29 (194.102.125.*)
  13. de radu c:
    nu ar trebui sa va mire reactiile vanzatorilor din magazin in primul rand tigancile cu fustele alea mari si largi,in general, intra la furat! toata craiova poate confirma asta! nu o data au fost prinse niste tiganci furand din magazin ! intelegeti? adevarul dureros si trist a fost intradevar in atitudinea paznicului! ceea ce ar fi trebuit sa faci tu ca jurnalista sa fi chemat politia si sa fi explicat treaba asta! frumos ar fi fost sa fi intrat tu tiganca si el roman fara ca cineva sa stie ca suneti impreuna ! sa fi fost el martor la reactiile paznicului si sa`l opreasca prin cuvinte la locul lor sa`l faca sa se simta un gunoi asa cum te`a facut el pe tine sa te simti!
    2009-11-30, 01:36:44 (79.117.134.*)
  14. de alexxx:
    articolul nu e facatura....dar e inflorit foarte mult pentrui a umple randurile....d c exagerati???tiganii sunt tot tigani orice ai face....
    2009-11-30, 01:41:45 (79.117.144.*)
  15. de Cristina:
    Tigani sau romani..suntem toti oameni si ar trebuii sa ne comportam ca atare.Pacat..Asta este tara in kare traim..Foarte tare articolul!! Felicitari!!!
    2009-11-30, 01:48:47 (79.117.154.*)
  16. de Nicu:
    Hal de articol, hal de ziarist, HAL de ziar !
    2009-11-30, 01:49:39 (79.117.135.*)
  17. de Punctul G:
    Ma gandeam,Sorina,nene. ..ca si daca nu exista ceva fonduri PHARE pt tema asta,ar fi totusi omenaste sa o abordezi....Deghizea za-te,pt o zi in mama care are trei copii si al carei sot a parasit-o (a murit sau a fugit cu alta) si care dupa indelungi incercari de a gasi un loc de munca,nereusind a fost nevoita sa apeleze la prostitutie,pt a hrani pe cei mici...sau,poate ca este la fel de interesant sa te deghizezi in pensionara care sta in fata unei Farmacii,dar constata ca nu-i ajung banii pt a-si cumpara medicamentele ce ii asigura inca vreo cateva zile de viata iar la televizor vede reportaje cu tziganusi veseli ce se zbenguiesc prin Parcul Tineretului,construi t si cu banuti impozitati din pensia ei...Pe meleagurile pe unde traiesc eu acum sunt o gramada de personaje despre care ne vorbesti in articolul tau,care au conditii satisfacatoare de viata dar,...care continua sa cerseasca si sa faca porcarii,tarand prin mocirla cuvantul...roman.Dac a nu crezi,pune la banca banii incasati de la PHARE,pt articolul asta,ingroapa cu grija si banutii de aur primiti si...da o fuga pe afara,deghizandu-te la fel...sau poate ca...ti-ar sta mai bine deghizata in...mama disperata care pentru intretinerea copiilor trebuie sa se prostitueze...?!?! Mi-as dori sa vad articolul scris de tine dupa o astfel de experienta,numai ca...daca o sa inceapa sa-ti placa,probabil ca nu voi mai avea ocazia sa mai citesc nimic scris de tine.Mult succes,in continuare !
    2009-11-30, 02:18:21 (89.155.82.*)
  18. de R55:
    Din poza de mai sus nu aratati nici pe departe a tigani din Fata Luncii.Aratati mai degraba a tigani lubenitari de la Dabuleni
    2009-11-30, 02:32:05 (79.147.85.*)
  19. de Gheorghe, roman 101%:
    Unde este Geoana votat in Romania? Ati vazut?? La tara, la sat, unde se zice ca " e multi si prosti" si la noi in Oltenia, unde la fel, se zice ca "e multi si prosti". Din pacate nu ma numar printre cei care voteaza cu ciuma rosie Geoana. Faceti si voi la fel.
    2009-11-30, 02:34:53 (86.123.40.*)
  20. de Dan RO-tariu:
    Eu spun ce am vazut ... mai multe tiganci care-si bagau marfa sub fuste ... in 1990, in 1995 (cred), in 2006. Apoi in 2007 in blocul unde stateam doua familii de tigani s-au batut in notariatul de pe scara mea si cand am iesit sa vad ce se intampal unul dintre tigani arma pistolul ca sa-l astepte pe cel cu care se taiase in notariat sa-l gaureasca. Am vazut un tigan cum a lovit un taxi din spate, nepastrand distanta si apoi tot el facea tiganie si ar fi continuat tigania daca nu m-ar fi vazut ca-i filmam dupa ce am strigat la ei. Nu mai spun cate incidente am vazut in trafic cu tigani. Eu ca si comunist nu am ceva impotriva lor, eu as dori sa le pot da serviciu si scoala si locuinta ca oricarui alt cetatean roman, insa ... ei trebuie sa acceada la invatamant ca sa se educe caci altfel sa nu mire de tratament, pentru ca un needucat roman in strainatate tot asa ne face de ras asa cum exemplele de mai sus pe care le-am vazut fac de ras pe tigani. Chiar si indemnul „Măcar fii gălăgioasă: vorbeşte tare, gesticulează, zi de familie şi copii, jură-te şi sari cu gura, chiar şi pe româneşte! Numai aşa ai avea o şansă!" e un indemn prost, extrem de neinspirat. Eu cred ca ar mai trebui sa faca aceasi experienta fara sa calce apasat, extrem de politicoasa (ca sa compenseze badaranaia altora care au mai intrat in magazin) si sigur ca va fi altfel tratata. Daca notarul de pe Cl. Bucuresti a avut bataie in biroul sau a tiganilor ... sigur nu mai are nevoie de clienti care sa-l faca sa-si piarda restul clientilor. Am intalnit si un tigan caruia dupa doua zile mi-am facut curaj sa-l intreb daca e tigan ... era ... insa atat de respectuos si normal s-a purtat tiganul incat pot spune ca nu exista diferenta intre un roman si tigan. Fusese maistru militar si apoi mi-a povestit cat de mult doreste sa-si rupa fiul de familie si sa nu decada fiul.
    2009-11-30, 02:38:18 (79.117.222.*)
  21. de pliktisitul:
    Parca era o scoala pentru jurnalisti nu oricine sa ne capieze cu sferturi de adevar , du-te un pic la litere si pe urma treci pe la jurnalistica si poate ai sa inveti ca o problema etnica are cel putin 2 aspecte. articolul este slab si fara cap sau coada, iar daca intradevar vrei si celalalta parte a povestii ia muta-te mataluta intre ei , apropo isi inchiriaza casele gratis cat sunt plecati din tara. Te scoti, ma rog asta pana te trezesti cu nu stiu ce rude la fel de colorate peste tine in casa cu diverse chestii ascutite la 3 noaptea iar politia va da din umeri binenteles. Pana atunci invata sa gatesti sau sa repari ceva, ma rog fa si tu ceva constructiv, si nazistii tot cu juamtati de adevar au facut lagarele.
    2009-11-30, 02:43:31 (93.122.135.*)
  22. de Oana:
    Nu e nici o facatura! Asa se traieste in Romania! Nu conteaza ca sti tigan sau roman.....daca nu esti bine imbracat si nu ai telefoane ultima fita esti ultimul fraier si nemeni nu te baga in seama! Nu se gandeste nimeni ca mai presus de haine de firma telefoane ultima generatie si bani suntem toti oameni si in fata **** suntem toti egali! Nu mai stie nimeni sa fie OM in Romania! Nu toti tiganii sunt la fel asa cum nu toti romanii sunt la fel! Toti meritam o sansa! Toti suntem oamenii indiferent de culoarea pielii si de cultura noastra!
    2009-11-30, 03:09:35 (212.183.140.*)
  23. de Ionut:
    Din poza arati destul de voinica, cel putin 1,70 si dezvoltată. Eşti îmbrăcată destul de scump zic eu si arati chiar costisitoare adică nu ca tiganii aia săraci care caută prin gunoaie si miros urat, arati ca si cum ai avea bani. După felul cum l-ai descris pe paznicul ăla îmi este greu sa cred ca asa s-au întâmplat lucrurile...adică un om pirpiriu, o jumatate de om a cărui leafa pe o luna nu făcea nici cât o fusta de a ta sa fie asa de agresiv cu tine cu toate ca ai vorbit frumos cu el. Este inflorata povestea mai mult decât fustele pe care le ai purtat! Nu asa se petrec lucrurile cu adevărat! Asta nu este discriminare, este teama de a nu fi furat, batut, injurat...din cauza asta erai ocolita! normal ca oamenii sunt precauti, ce ai vrea sa facă dacă ştiu cum se comporta tiganii? Este exact cum te-a sfătuit ăla când ai fost in fata luncii înainte sa pleci in misiune...trebuie sa vorbesti tare, sa injuri sa scuipi adică sa fi tigan!
    2009-11-30, 03:13:36 (166.205.132.*)
  24. de ion antirrom:
    de ce nu le vedeti pe toate clare, asa cum sunt de fapt? e normal sa fie tratati asa pentru felul in care se comporta zi de zi. cunosc tigani perfect integratti, dar despre ceilalti, despre jegosii aia cu fuste largi, aur la gat si jeg sub unghii imi e scarba sa vorbesc. vad ca mai degraba va integreaza ei pe voi fraierilor. e normal sa fie dati la o parte, sunt o plaga a societatii. cred ca ar fii timpul sa vorbim de o integrare reala a ciorilor intre romani, nu de o tiganizare completa a noastra!
    2009-11-30, 03:14:27 (88.23.249.*)
  25. de DACA IL INTALNESC PE PAZNIC II DAU O BERE..:
    PROPUN SA FIE ANGAJAT LA PRIMARIE....MA GANDESC CA VA AVEA GRIJA SI DE SOLOMON.ORICUM...SPE R SA PIARA TOTI TZIGANII...
    2009-11-30, 03:20:37 (99.235.47.*)
  26. de eu:
    ba,da ala din poza e DANUT LUPU? bravo 6.bravo 11.
    2009-11-30, 03:33:42 (81.25.184.*)
  27. de ..:
    incercati sa imitati un european,pun pariu ca n-o sa va iasa ever.:)
    2009-11-30, 03:37:34 (79.117.206.*)
  28. de trotineta Fraud:
    intii va "elibereaza" de prejudecati! apoi va vor induce sentimentul de rusine! cind va veti pierde identitatea nationala va vor cere bani! iar popogolii de mai sus le fac jocurile! chiar daca la inceputul articolului incercam sa cred ca este o idee nascuta din dorinta de a atrage cititori si flerul imi spunea "Nu ma, nu e asa!", pe parcurs m-am convins! Iar cel de la 1 m-a facut sa zimbesc: e la nivel national! in procesul de brostire participa oameni dintre noi: massmedia, vecini mai slabi de inger, umanisti, etc. Pacat ! Pacat ca nu le "vedeti"! Atunci eu n-ar mai trebui sa suport toti ratatii care cred ca si-au implinit viata daca molfaie la pampersii mei ! Atunci eu as deveni inutil !
    2009-11-30, 03:52:04 (92.117.28.*)
  29. de trotineta Fraud:
    nu remarcasem finalul grandios: „Doamne, fă-mă ţigancă."!!! Esti o rusine a poporului roman fa Sorina! Acum mai vrei sa fii si respectata?!! Fa doamna ! Ce face lumea pentru bani ?!!!
    2009-11-30, 04:20:27 (188.46.200.*)
  30. de Ion:
    Sunt putine cazurile in care postez si ma refer la comentatori. Dar, acum, sunt nevoit sa precizez. Domnul Rotariu are dreptate cand citeaza din articol indemnurile lui Bulibasa. Aceasta suna a provocare. Este exact ca atunci cand se provoaca un delict. Dar, atunci cei care o fac, sunt acoperiti de lege. In cazul de fata, nu stiu daca, urmand sfaturile Bulibasei, Sorina nu incalca legea. Domnul Rotariu ar putea spune acest lucru ca e de meserie. Ce ati zice daca un tagan s-ar imbraca in roman si s-ar duce cu banii in buzunarul de la spate pe la ei sa vada daca este furat. Sau sa se provoace o neintelegere, cum stiu ei sa faca, in colectivitatea lor. Ar mai iesi zdravan de acolo?Nu. In consecinta, eu nu sunt de acord nici cu deghizarile, si nici cu provocarile. Din nicio parte. Trebuie vazute lucrurile pe fata. Si fara cheltuieli de la PHARE. Exista rasism, de ce exista, si cum poate fi combatut. Toata lumea trebuie sa respecte LEGEA. Fara deosebire de sex, varsta, religie, etnie, etc.... Sunt tari cu rezultate bune in acest sens. Atat de bune incat cei discriminati au ajuns sa abuzeze de acest lucru. Sub masca faptului ca ar fi discriminati incearca sa scape nepedepsiti de LEGE. Atentie deci si la efectele perverse ale acestui fenomen greu de stapanit. Asa cum se incearca, prin acest articol, nu sunt sanse sa fie rezolvat. Nici macar atenuat. Dimpotriva.
    2009-11-30, 04:48:46 (216.194.21.*)
  31. de canadianul:
    sunteti penibili. va vindeti sufletul pentru bani.
    2009-11-30, 05:26:14 (76.65.138.*)
  32. de jejejej:
    haide sa va spune ceva la voi toti care va dati cu parere aici! eu sunt romanca sotul meu e tigan si nu mi-e rusine s-o spun ! dar cat ar fi e manierat cat ar fi de educat societatea nu ii da dreptul sa traiasca ca un roman ! si asta e pacat pt toti cei bcare se uita cu superioritate la el nu au nici macar jumatate din studiile lui !
    2009-11-30, 05:44:07 (79.117.148.*)
  33. de cara:
    cred ca de asta Romania nu are prea multe sperante....caci noi in loc sa muncim, sa fim civilizati, sa ridicam punga altuia de jos....voi de fapt aveti timp s va ganditi, ala e tigan ala e roman si de aia..puneti voi burta pe carte sau bratul la lucru si lasati barfele astea ca toti suntem la fel...acum mi se pare ca Romania nu are sanse...totul e o barfa, criticam pe altii...dar n avem bunul simt sa ne corectam pe noi insine ca sa dam exemplu...aveti timp de barfe si deaia...hai in canada sa vedeti ca nu e exista tocmeala!!! nici la furat nici la surasul vanzatoarei de la coltul strazii..........lum ea munceste!!!!!!!!!!!! !!!!1
    2009-11-30, 06:22:56 (66.185.55.*)
  34. de pt 33:
    daca te-ai maritat cu un tzigan jegos...hai sictir...ti-as retrage cetatenia..oricum tigan cu studii?hai sa fim seriosi..unde ..la rahova...sau la balta alba?
    2009-11-30, 06:59:21 (99.235.47.*)
  35. de trotineta Fraud :
    jejejeje hai sa-ti spun eu ceva: in momentul in care (ti)ai amintit ca este "tigan" ai devenit rasista! In momentul in care nu iti "este rusine sa o spui", ai prejudecati ! Om - oama ? Prishepi rotundo? Framintarile inter -orice fel - Ii scutesc de multa bataie de cap! Prishepeti? Prishepi mass medio cum Le faci jocurile ?
    2009-11-30, 06:59:54 (92.117.154.*)
  36. de jianu:
    romani , invatati-va copii sa se fereasca de tigani !!!!! tiganii nu sint discriminati la noi in tara , pentru ca romanii sint niste oameni foarte buni !!! uitati-va in alte tari sa vedeti cum sint tratati boratii !!! de ce ? pentru ca astia nu sint oameni !!!! e normal ca lumea sa-i urasca si sa-si doreasca sa nu fi existat vreodata aceasta rasa care aduce numai nenorociri peste tot in lume !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    2009-11-30, 07:04:46 (79.117.152.*)
  37. de Radical:
    Dl. Dan Voinea, repulsia, dispretul, neancrederea in tigani nu este datorata rasei. Numai tampitii se fac ca nu inteleg si dau alta conotatie atitudinii oamenilor fata de tigani. Repulsia are caracter ancestral pentru ca din mosi stramosi tiganii au fost necinstiti, hoti, pungasi, criminali, in procent mai mare decat romanii, italienii, turcii. Daca 2 % dintre romani sunt hoti, 50 % dintre tigani sunt la fel. Bunica mea sta pe strada Bucovat. Pe strada s-au mutat multi tigani. Am uitat ce inseamna sa ai pom fructifer in curte ... i-am taiat ca sa nu mai existe motiv ca tiganii sa ii sara gardul. Am uitat ce inseamna sa ai gaina in curte. Chiar daca sta in Craiova, in zona aia existau oameni care aveau gaini, dar sareau tiganii, in special in ajun de Paste , Craciun si furau tot. Au furat o data si un purcel de vreo 50 de kile. Am facut gard de 3,5 metrii. Tot il sar tiganii, chit ca acum nu mai au ce fura. De ce a fost nevoie sa bag atatia bani in gard ? De ce nu ma apara legea si trebuie sa ma apar singur ? Bunica mea sta singura acolo, chit ca eu ma duc in fiecare zi. N-are gaini, dar are 3 caini. Unor vecini le-au otravit cainii , iar peste doua zile au intrat si au furat. NU-mi spuneti mie cum sunt tiganii si nu imi spuneti ca daca imi intra in magazin, eu trebuie sa ii investesc cu increderea mea. Stiu ca luati bani pentru genul asta de articole, dar ar trebui VOI ASTIA care va dati impartiali si care interveniti in mass media personala, ar trebui sa le spuneti celor de la UE, ca au case de milioane de ero , palate chiar, facute cu bani pe care nu ii pot justifica. Stiti ce puscarie se face intr-o tara UE pentru evaziune fiscala ? Cat pentru crima ! Stie UE ? Dar faceti-va interesul in beneficiul tarii romanesti, mai exact al Daciei (ne)Muritoare si promovati ideea fa;sa de discriminare in schimbul banilor pe care ii consider mita, in cazul asta. Nu rasa e de vina ci reprezentantii ei. Sunteti niste cabotini si nu cred dl. DAN VOINEA, ca dvs nu intelegeti fenomenul, doar va prefaceti. Daca vreti va dau casa bunicii mele cu contract de comodat (fara bani, adica) si daca reusiti sa stati 3 ani acolo fara sa va albeasca parul , v-o fac cadou. Este o oferta pe care va rog s-o luati in calcul. Daca vreti, va dau numele meu , dar va trebui sa locuiti acolo 3 ani si sa ascultati manele prin termopanele inchise, sa vedeti strada plina de puradei obraznici care conduc masini neanmatriculate. Politia n-are treaba, pt ca si ei au tainul lor de luat de acolo. Ma amendeaza ca pieton daca trec ep rosu, dar pe bulevard nu ii vede cum trec cu masini cu numere false cu peste 100 la ora pe rosu. Pentru ei nu exista lege, nu exista reguli. Daca ii bati obrazul unui tigan, nu intelege ce inseamna. Rusinea se imprima de mic, nu se invata. Daca n-o simti, nimic nu simti. Dvs. simtiti ? Daca da, atunci e in regula. Lasati-o ca macane cu discriminarea.
    2009-11-30, 07:18:32 (79.117.209.*)
  38. de 000:
    mar bucura ca tigani sa se faca ca romani
    2009-11-30, 07:23:15 (79.117.134.*)
  39. de Pt.. Dl. Rotariu:
    Lasa, ma', voteaza to cu Baselu, sa mai faca in continuare numai tampenii, de parca n=ar fi facut destule. Ai uitat cum s-a votat in parlament in unanimitate majorarea salariilor profesorilor cu 50%, si nu li s-a dat nimic? Si, mai mult, acum li se cere sa isi ia concediu fara plata?! Ba, in alta tara, ar fi cazut demult un asa hal de presedinte, vai de capul lui de nenorocit! Orcine altcineva, numai Basescu nu!
    2009-11-30, 07:29:35 (12.46.32.*)
  40. de ion antonescu:
    cine merge la bug cu mine...imi trebuiesc sa man niste cirezi de tzaigani...sa pun plumbii pe ei...
    2009-11-30, 07:32:10 (99.235.47.*)
  41. de Radical:
    Dl. DAN VOINEA de ce nu faceti si alt gen de investigatie ? V-am mai dat o data mura in gura. Mergeti la agentia imobiliara CARMEN. Au incercat sa vand o casa pe strada Bucovat a unei profesoare care este vecina cu dl. tigan Astronom. Cand a venit cu clientii Astronom(ul) a iesit cu sabia la potentialii clienti si i-au pus pe fuga. Au venit mascatii , au taiat o amenda si casa a ramas nevanduta, pt ca nimeni nu mai are curaj. Stiti ca Astronom a terminat Dreptul pe locurile speciale pt tigani ? Daca va ajunge judecator, cum va judeca el cazurile de atac cu sabie, bata, cutit, pisol. Ca pe un caz normal, cotidian, iar cel agresat va fi pedepsit pt faptul ca nu s-a aparat. *** Dl. Voinea, sa va mai dau exemplu un caz, ca nu prea intelegeti fenomenul : pe strada bunicii mele era o casa de tigani. Cand eram mic ma jucam prin fata portii si am vazut un tablou prin usa deschisa. Pe randul de sus bunica si bunicul (daca mai traiesc, sunt de-o seama cu bunica mea), pe randul 2 copiii lor ; 10 bucati (daca traiesc sunt de-o seama cu parintii mei) , pe randul 3 n-am mai numarat, can-am avut rabdare, dar sa zicem 7 bucati de fiecare ... asta inseamna 70 de-o seama cu mine. 5 dintre ei s-au mutat deja pe strada dpa metoda (aici cumparam numai noi, e strada noastra) . Au cel putin 5 copii de fiecare. Asta inseamna 350. Urmasi din bunicii mei sunt 4, dintre care unul e in strainatate. Care este raportul ? 3 / 350 !!! Am curaj sa locuiesc in zona si sa-i dau fetitei mele 10 lei sa mearga in oras sa isi cumpere prajituri ? Cred ca nu ! Va trebui sa treaca prin filtrul de 350 de ... tigani. Credeti ca vor deveni doctori, ingineri, frezori, tinichigii ? Nu cred. Cred ca vor deveni infracori. Va trebui sa plec de pe strada copilariei mele, care era candva lacas de cultura. Oamenii se stiau de la BIserica Madona pana la lunca. Gardul avea naxim 1,60 m si nu exista cheie la poarta ... nici la casa. Dara asta pare ceva de domeniul SF, nu ? Si stiti de ce ? Pt ca dvs. condamnati ceva ce nu exista : DISCRIMINAREA ! In loc sa condamnati fiecare caz antisocial particular in parte , si facnd asta sa va dati seama ca este vorba despre un fenomen tiganesc, nu despre discriminare romaneasca. *** N-am mai scris de mult atat de mult, dar azi m-ati suparat. MA astept si la cenzuradl. Voinea.
    2009-11-30, 07:36:18 (79.117.209.*)
  42. de andreea:
    De la o jurnalista din salaj, pt una de la dolj: felicitari pt scriitura!
    2009-11-30, 07:44:55 (77.81.145.*)
  43. de GRASU.CRAIOVA@GMAIL.COM:
    PAREREA MEA : romanii nu mai au rabdarea necesara sa faca distinctie intre un tigan jegos care pute si un tigan civilizat .ala jegosul face cum spunea nazdravan [ Măcar fii gălăgioasă: vorbeşte tare, gesticulează, zi de familie şi copii, jură-te şi sari cu gura, chiar şi pe româneşte! ],iar ala civilizatul desi intra primul in incapere incearca sa nu atraga atentia asupra lui.AM trait 10 ani avand vecini tigani caldarari si pot spune ca discriminare exista si intre categoriile lor [ ursari,caldarari,lin gurari,rudari...].cu lmea aia care-si castiga existenta din furturi dispretuiesc pe cei care muncesc.CAT DESPRE AUTOAREA INSCENARII ACEASTA A INCERCAT VARIANTA TIGANULUI JEGOS.
    2009-11-30, 07:53:20 (86.126.42.*)
  44. de Emanuel:
    Da cine va credeti mah, corespondenti ai "Sun"? Numai alora le-ar fi putut trece prin cap asa ceva... Nu e vorba aici de repulsie, ci despre ce anume a generat-o, si sunt extrem de multe argumente: de la replici de genul "mergi bah frumos pe strada" urmate de un gest ce indica o oarecare tendinta de violenta si pana la "ce te uiti mah la mine" fara ca acest lucru sa se intample de fapt. Ce, v-a pus tiganu' sa luati apararea rasei? Cred ca este cel mai prost demers jurnalistic ever, cu atat mai mult cu cat vorbim despre un cotidian din Craiova... Sa va fie rusine, parerea mea...
    2009-11-30, 07:59:44 (92.85.231.*)
  45. de trotineta Fraud :
    fa, daca te duci la Roma sau la Milano sa cersesti sa mor io daca nu te cred ca tiganii ie discriminati! Si daca te intorci teafara iti plateste je cheltuielile... mincati-as gura ochioaso! Ia du-te la nevasta-mea sa-ti ghiceasca trecutul! Te suparasi ca-ti vorbii asa?! Diiscriimiinaaree! Daca maimutoii aia vroiau "discriminare" te trimiteau in Piazza Duomo nu la Universitatea Craiova! Mooaam ce discriminare le mai dadeai!
    2009-11-30, 08:10:13 (92.117.212.*)
  46. de xavi:
    Duduita ce ar fii sa te deghizezi in taximetrist si sa mergi in lunca?Sau sa te deghizezi in batran si sa mergi in piete?Mai scoate-ti si voi capul in lume si o sa vedeti cine sunt marginalizati....cin e sunt cei care li se pare un abuz ca un controlol RATC are tupeu sa i ceara bilet...i6i dai seama marginalizare sa pui un tigan sa cumpere bilet...o sa vezi cumse comporta in societate...cum vorbesc in public...si de ce fac toate astea?Pentru ca cei ca tine in loc sa gaseasca solutii sa-i civilizeze pe tigani...voi o da-ti inainte cu abuzurile si drepturile tiganilor...Cand o sa intelegeti ca pentru a avea acele drepturi trebuie sa ai si obligatii...
    2009-11-30, 08:13:51 (79.117.186.*)
  47. de Constantin:
    Cam patetice oftaturile jurnalistei. Mai intai ar fi trebuit sa-si puna intrebarea de ce rumanii au aceasta atitudine fata de tagani. Romanii sunt de vina? Sau viceversa. Hai sa fim seriosi. Cine sunt manglitorii din piata? Ce lucreaza cei cu telefoanele de pe strada Lahovary? De unde au atata aur tigancile? Sa-i vedeti cand intra in magazinul de carnuri de la Blocul turn de pe Calea Bucurestiului (la Terra). De ce nu merg la scoala? Si multe altele. Slabuta si tendentioasa facatura ziaristei. Raul trebuie cautat in alta parte. Cred ca este de natura genetica. O spune un tip cu experienta care a trait in comunitati de acest fel prin nordul Africii. Doar 5% sunt in randul lumii. Mai bine te-ai fi purtat cu politete excesiva decat normal, ca tiganca, si atunci puteai sa tragi conclizii.
    2009-11-30, 08:14:00 (92.80.206.*)
  48. de eu:
    din astfel de experimente ies conflicte intre minoritati. mai bine stati in banca voastra
    2009-11-30, 08:21:11 (81.18.67.*)
  49. de NJ:
    Eu sunt cel care am intampinat-o pe asa zisa "tiganca" la Universitate. Nu am injurat-o, ci din contra i-am spus frumos sa iasa afara daca nu are niciun business in Universitate. Sa va fie rusine cu aceste magarii pe care le scrieti numai pt simplu fapt ca aveti nevoie ca lumea sa va "citeasca" balivernele scrise.
    2009-11-30, 08:26:37 (192.245.246.*)
  50. de ion:
    mai bine stati in banca voastra, terminati cu aceste experimente
    2009-11-30, 08:27:36 (81.180.113.*)
  51. de Alin:
    Si asa ai mediatizam pe tigani(romi) pe la tv.(mai exact filme la protv) daca astea au succes in romania atunci toti ne tragem din neam de tigani(romi). acum mai nou la presa in concluzie Romania este si va fii tara tiganilor. Cu parere de rau o spun asta este tara in care traiesc!!!.. Sper ca copii mei sa-si faca un viitor oriunde dar nu in Romania.
    2009-11-30, 08:27:46 (79.117.186.*)
  52. de anghel:
    Fa, te cunosteai dintr-o mie ca nu esti de-a noastra! Am scris corect?
    2009-11-30, 08:31:18 (89.120.82.*)
  53. de eu:
    Îmi este scarba de articolul vostru. Oare cei din Gazeta de Sud sunt țigani??? Or vrea sa ne prosteasca și mai mult....
    2009-11-30, 08:34:44 (79.117.209.*)
  54. de argentina:
    stiti vorba aia?"tiganul tot tigan ramane ,chiar si n ziua de Paste.
    2009-11-30, 08:36:29 (12.41.204.*)
  55. de suflet:
    Fratilor:nu ii mai plangeti pe tzigani,plangeti-va pe voi ca vom deveni minoritari in 10-20 ani.Daca traia inca 3 luni Antonescu acum ii aveam ca excursionisti.Ar trebui sa ne unim si sa pornim razboi contra pieilor galbene.Nici cu orbul nu sunt de acord,nu trebuie sa ii jignesti,trebuie sa ii nimicesti. As ocroti pe cei cu facultate,am cunoscut tigani cu facultate si sunt mandru de ei,sunt 2 doctori eminenti.In rest sunt ghiauri,pui de naparci.Pe ei ,pe ei ,pe mama lor.
    2009-11-30, 08:37:37 (82.77.168.*)
  56. de deleanu:
    Stupid dupa parerea mea. Inteleg ca noi romanii n-am fi toleranti cu etnicii carora li s-a dus buhul prin Europa, ba si prin lumea intreaga! Acum cateva saptamani doua tiganci au patruns intr-un apartament de pe Calea Bucuresti si mintenas pirandele au subtilizat doua obiecte. "Norocul" lor, ca au fost prinse si deposedate imediat. In aceasta idee, pentru a intregi tabloul concluziilor pe aceasta tema ( de mare interes), va recomand ca in episodul urmator sa plecati la ciordit.
    2009-11-30, 08:42:41 (79.117.128.*)
  57. de Un nou experiment:
    Sa se deghizeze si in maidanez.
    2009-11-30, 09:00:39 (89.120.253.*)
  58. de fuck u!:
    vai de mama voastra de ****ari pardon gazetari!! iubitori de ciori!! poi stie toata lumea ca romani sunt discriminati nu indieni!!nu mai citesc ziarul asta in viata vietilor mele!!!
    2009-11-30, 09:04:38 (86.126.63.*)
  59. de Viceversa:
    Marea problema e ca nu se poate si invers, tiganul sa se deghizeze in cetatean roman resposabil.
    2009-11-30, 09:10:57 (89.120.253.*)
  60. de enigma:
    Duduie, ia fii tu "romanca" si du-te prin cartierele tiganilor, cu o masina luxoasa, lasa-ti si vreo poseta " parcata " impreuna cu masina, la vedere, pe o strada de-a lor, tu du-te si stai in alta masina - dacie, ca exemplu - si apuca-te si pozeaza/filmeaza; incearca treaba asta pe doua-trei strazi si vezi ce rezulta in urma "experimentului" si pe urma vezi daca vrei sa mai fi tiganca............. ..................
    2009-11-30, 09:12:28 (93.122.135.*)
  61. de Radical:
    Excelenta interventie la dl. xavi - nr.47. Daca va pasa de oameni, deghizati-va in batranica cu poseta si mergeti in Lunca, sa vedeti atunci discriminare *** GDS, n-am vazut in redactia dvs nici o tiganca vanturandu-si fusta pe acolo. De ce nu angajati ? Faceti discriminare ? 2-3 tiganci va trebuie acolo si ati pus-o. O sa va dispara si tonomatul de cafe si tastaturile, de incepti sa scrieti "la" plaivas. Va pleaca si angajatii daca angajati tiganci. Unde isi lasa posetele, gentile, banutii castigati cu truda, sa nu zic cu pixu', care o sa dispara *** Oricum parerea mea este ca hotul striga hotii. Angajati tigani la redactia GDS, ca sunt destui care termina o facultate la locurile speciale.
    2009-11-30, 09:14:17 (79.117.209.*)
  62. de OM DE RAND:
    NU AM NIMIC CU TIGANII, SUNT VIETUITOARE CARE AU LOCUL LOR PE PAMANT..... DAR PARCA AU PREA MULTE LOCURI.... SE CRED DISCRIMINATI!!!! DAR NOI ROMANII CUM SUNTEM, CAND DAM SALARIILE PE CHIRIIE, IAR EI SUNT "CAZURI SOCIALE" SI LI SE DAU APARTAMENTE CA SA ISI BATA JOC DE ELE, SA TERORIZEZE VECINII CU MANELELE LOR JEGOASE. CUM NE SIMTIM NOI ROMANII CAND NI SE FURA PORTOFELELE DIN BUZUNARE, CAND COPII NOSTRI SUNT BATUTI SI LI SE IAU BANII DE CATRE TIGANI, PERSONAJE PE NUME ROKY, PICA, SICUTA, ANGLIA, CARTOF.... EI AU NUMAI DREPTURI IN TARA ASTA, NU AU OBLIGATIII... LE VERIFICA CINEVA DINTRE INSTITUTIILE STATULUI BANII CU CARE CUMPARA MASINILE ( SAU POATE LE FURA!) ... CIRCULA PRIN ORAS CU MASINILE DE ANGLIA SAU ITALIA SAU FRANTA ITI LOVESC MASINA SI FUG IN CARTIERUL NEGRU...... CINE E MAI DISCRIMINAT?????? NORMAL CA LA MAGAZIN SA SE FACA MARCAJ, FIINDCA LA VANZATOARE LE E FRICA SA NU LI SE FURE MARFA... O MAI STITI PE "DOAMNA" CARE A FURAT UN MONITOR LCD DE 19" SI L-A BAGAT SUB FUSTE INCERCAND SA PLECE CU EL DIN PIC?? SI CA ASTA SUNT ZECI DE EXEMPLE ZILNIC NUMAI IN CRAIOVA....... STIE CINEVA CARE SUNT OBLIGATIILE TIGANILOR? FACETI UN ARTICOL SI DESPRE ASTA......
    2009-11-30, 09:22:26 (79.117.167.*)
  63. de cata:
    Cum zice si Xavi sau Radical: domnilor ziaristi de la GDS de ce nu va duceti in Lunca? Sa vedeti acolo tratament si discriminari... Ce vreti sa demonstrati cu acest articol? Ca tiganii sunt dicriminati? Realitatea este invers, domnilor jurnalisti!!!!
    2009-11-30, 09:32:13 (194.102.244.*)
  64. de eu:
    hai romania ca inca nu ne-am facut destul de ras. toata mass media ne face de ras, se mananca intre ei care sa fie mai tare. rusine ba terminatilor
    2009-11-30, 09:33:16 (81.18.67.*)
  65. de gabi:
    ai cautat discriminare si vedeai asta in orice se intampla. hai sa fim seriosi, notarii ne trateaza pe toti cu scarba. am vazut totusi la cabinetele de langa judecatorie ca e plin de tigani si nu se comporta nimeni ciudat. in sediul gds ai incercat sa intri fara sa te legitimezi spunand ca vrei o adeverinta? oare acolo orice om nu e tradat la fel daca incearca sa treaca de portar cu un text generalist?
    2009-11-30, 09:39:04 (92.80.212.*)
  66. de trotineta Fraud :
    Radicale spune-le unde sa mearga sa citeasca contoarele si daca decurge totul ca la "romani" propun sa ne recunoastem rasisti si sa le creem "locuri speciale" la noi in case sa nu mai fie "discriminati"! Ma, voi nu vedeti ca ne-am aprins deja?! Le facem jocul deja! Daca vor "discriminare" filmeaza musulmanii in hAmerica! AIA e discriminare! Sau israelienii in Palestina! Sau ROMANII in Europa! Elvetienii vor sa faca referendum pt a interzice minaretele! Si isi fac campanie serios, nu gluma! Aici, destinatia este "romanul" nu "tiganul"! In Decembrie intra in vigoare Constitutia EU iar presedintele URSE va ureaza "Sa traiti bine! Heeheee!". Incetati sa mai jucati dupa cum va cinta Ei !
    2009-11-30, 09:50:41 (188.46.151.*)
  67. de archangel of justice:
    Sorino, daca ti-e mila de ei, du-te si educa-i; invata-i sa traiasca cu frica de Dumnezeu si rusine fata de oameni.... Cred ca ti-o iei urat de tot, pentru ca astia sunt legati cu dreaku, nu le au cu Dumnezeu. Viata lor e o continua bataie de joc fata de Dumnezeu, care inca le mai rabda prefacatoria, mizeriile si toate celelalte rele. Li s-a dat nas de Consiliul Europei Tartorul cel mare si au fost incurajati prin tot felul de prevederi care intra in contradictie cu LEGEA divina, sa comita cele mai murdare fapte: trafic cu carne vie, inselare la proportii de masa (vezi SOV/FNI, Stoica/Caritas), distrugerea imobilelelor, pradarea oamenilor, crearea de scandaluri propagarea de cultura malefica....
    2009-11-30, 09:51:24 (188.25.90.*)
  68. de mirci:
    GAZETA DE **** . cel mai prost ziar din lume .
    2009-11-30, 09:59:39 (93.112.219.*)
  69. de ptr.60:
    Buna remarca si pertinenta. Felicitari!!!
    2009-11-30, 10:00:52 (79.117.129.*)
  70. de danezul:
    Mai fetito,Sorina,dute fa sa-ti dea cu ghiocul vrajitoarea de pe canal sa vezi daca ai sanse pe viitor sa scrii si tu un articol mai acatarii.Esti penibila in postura de gazetar.Vorba oamenilor de mai sus,intr-un om normal nu ai putut sa te deghizezi si apoi sa te duci prin cartierele lor ca sa vezi ce ti s-ar fi intamplat.Aveai parte numai de surprize,care mai de care.Hai incearca si varianta asta si apoi surprinde-ne cu un articol.Poate mai cresti in ochii cititorilor!
    2009-11-30, 10:13:49 (89.120.82.*)
  71. de Evil:
    Pt Oana de la 23 : pe semne ca tu esti proasta,fetito! Eu nu am haine de firma si nici telefoane sau masina de lux si totusi,oriunde ma duc sunt respectat (intr-o oarecare masura,depinde ). Dar stii ca e o vorba despre respect: "nu dai,nu ai". Asa ca marea majoritate de jigodii cu piele colorata trebuie mai intai sa-si castige respectul.
    2009-11-30, 10:16:47 (86.126.70.*)
  72. de adrian voinea:
    Ma inspaimanta lipsa tolerantei si nu a tolerantei fata de tigani ci fata de o opinie. E un reportaj, nu e declararea misiunii ziarului! GdS e un ziar cu multe zvacniri antitiganesti dar nimeni nu a protestat cand s-a scris ca tiganiul x a furat sau a omorat fara ca etnia sa aiba semnificatie in derularea evenimentelor. Se protesteaza acum, cand, ca urmare a participarii la un seminar, Sorina si-a descris propria experienta pe care putem sau nu sa o impartasim.
    2009-11-30, 10:29:39 (193.230.152.*)
  73. de pitik:
    nu suntem rasisti dar ei ne fac sa fim,cat am vb frumos cu ei sau te comporti frumos tot esti injurat sau incep sa te blesteme si din roman sau romanca spurcata nu te scot.si da ne ferim de ei ,rar se intampla sa gasesti tigan sa se comporte frumos tot isi da arama pe fata si tot ei se cred mai superiori decat noi ia sa stai 30 min printe ei sa vezi cum esti tratata atunci sa vezi discriminare atunci...trezestete ziaristo incearca sa faci articole despre copii care ii fura si ii trimit la cersit dupa ce ii mutileaza nu articole despre descriminari ptr ca nu sunt ne comportam cu ei asa cum merita
    2009-11-30, 10:30:35 (151.50.146.*)
  74. de anonim:
    Ma intreb si te intreb pe tine care ai pierdut timpul sa demonstrez nu stiu ce ,fiind romanca nu ti sa intimplat niciodata sa fi tratata in felul descris de tine la primarie ,la financiar la CAS ,intr-un restaurant sau in oricare alt loc public? Ti se pare ca traiesti intr-o societate in care totul functioneaza bine?Eu ma indoiesc si as avea prea multe de spus fiind romanca . Problema tiganilor e asa cum au spus multi ,e antica si depinde numai de ei daca vor sa fie vazuti bine trebuie sa renunte la anumite obiceiuri. Si atunci cind unul din ei fac lucruri urite in los sa se adune toti la scandal ar fi mai bine sa-l ia la palme pe respectivul.
    2009-11-30, 10:32:32 (79.11.43.*)
  75. de danezul:
    Dl.Adrian,opinia cititorilor,cred ca este o refulare a experientelor pe care le-au avut majoritatea in situatii in .care au fost implicati si ,,conlocuitorii,,Inc rancenarea acestora deriva din experientele lor nefaste:ba au fost injurati,talhariti,i mbranciti,batuti ba chiar si umiliti.Am asistat personal la o asemenea faza in care nu am putut sa ma implic deoarece eram minoritar.Opinia cititorului de la nr.60 spune totul.
    2009-11-30, 10:51:29 (89.120.82.*)
  76. de pascu:
    De ce va mirati doamna reporter ca exista discriminare? Occidentalii au un spirit tolerant care le-a intrat in gene dar au devenit si ei intoleranti, oare de ce si cine-i de vina? Categoric, exista tigani de mare calitate umana, eu cunosc destui, dupa cum exista romani de joasa speta, de asemenea cunosc destui. Dar, per total, comportamentul majoritatii conteaza si stampileaza individul. Sunt prea multi tigani cu comportament inacceptabil, antisocial, refractari, pe care, societatea de la care pretind toleranta nu poate sa nu-i respinga. Iar cu forta nu-i poti integra. Poate peste 100 de ani.
    2009-11-30, 10:53:43 (93.112.60.*)
  77. de nemoland:
    Articolasul de sus exhiba un jurnalism de un amatorism jenant: o propaganda ieftina a ideii de corectitudine politica vis-a-vis de tigani. Termenul de rrom este creat in laboratorul lui Soros pentru a crea voit confuzii cu romanii si pentru a acredita ideea ca asta ar fi patria lor. Rezultatul il vedeti: romanii sunt balacariti in afara de catre europeni ca ar fi ,,niste tigani" iar aici cel mai bine o duc tiganii si homosexualii. Oamenii cinstiti si normali (inclusiv din etnia tiganilor) sunt marginalizati prin asa-zise programe educative ca Phare ejusdem farinae, in fapt institutii ANTI-ROMANESTI . Jurnalistii au inceput sa devina niste ,,dame" platite sa scrie cum vor stapanii...pardon, sefii.
    2009-11-30, 10:54:12 (92.80.206.*)
  78. de antrenor_de_brigada:
    este marfa articolul in plus baiatul de la universitate piticania este prietenul meu,reactia se datoreaza cersetorilor si a oamenilor care intra mereu in in unversitate. stati si voi in locul lui si credeti-ma ca se va schimba radical parerea credeam ca se verifica vigilenta sunteti niste oameni care vreti doar sa gasiti tot felul de articoleasa ca lasati in pace oameni care incearca sa isi faca meseria.........omul are ordinele sale stricte voi va permiteti sa faceti aceste lucruri,nu il mai criticati stati o zi in locul lui ........deci in concluzie omul incercand sa isi faca meseria voi iati creat probleme cu acest articol fiind dat afara de la locul de munca.VA MULTUMESC CA IATI FACUT ACEST BINE LASANDUL SOMER............... .........O ZI BUNA
    2009-11-30, 11:11:34 (193.231.40.*)
  79. de Daniela:
    As vrea sa stiu si eu citi din tigani platesc taxe la statul ro.si de unde au avut atitia bani pt.a -si construi vile si cumpara masini de lux.Cum justifica modul lor de a trai in lux(ma refer la o parte din ei) si bineinteles ca sint si o mica parte care sint mai ambitiosi care sint oameni ca multi dintre noi romanii pt.ca pina la urma nici noi nu sintem toti buni, altfel in tara asta lucrurile ar merge mai bine daca nu am fi condusi de o alta specie de tigani si hoti
    2009-11-30, 11:13:47 (79.11.43.*)
  80. de criss:
    moarte ciorilor ca prea se cred centrul pamantului
    2009-11-30, 11:17:16 (213.97.199.*)
  81. de antrenor_de_brigada:
    UITATIVA ce poate face lumea............... ......ziaristii cu statutul lor distrug lumea.............es te marfa
    2009-11-30, 11:18:52 (193.231.40.*)
  82. de proasta:
    sokant! am incercat sa fiu tare, dar cind am ajuns la chestia cu urmarirea prin magazin, am cedat, da, am plins, nu se poate asa ceva, sa nu ti se acorde prezumtia de nevinovatie doar pt ca esti tigan. in ce tara traim!
    2009-11-30, 11:19:47 (136.8.152.*)
  83. de Vasile:
    Autoarea poate sa dea o sansa copiilor ei sa isi vada visul cu ochii. Ia fata un tigan si copiii tai se vor apropia pe jumatate de visul tau, iar nepotii tai vor fi aidoma visului tau, poti corecta aceasta eroare a naturii in doar doua generatii. Calca apasat si injura cat mai gros ca sa dai o educatie solida puradeilor!
    2009-11-30, 11:21:59 (93.122.135.*)
  84. de balance:
    Cine te-a pus sa faci reclama asta tiganilor ? In primul rand, vrei sa le faci un elogiu tiganilor, acestor minunate fiinte, educate si rafinate ? Ce te-a invatat prima data TIGANUL AL MARE ? Sa injuri, sa vorbesti tare si sa gesticulezi. Tu apreciezi un astfel de om ?Te miri ca statea lumea la departare de tine la coada la covrigi ? Pai ce ai vrea tu, sa ii mirosim pe tot tiganii astia, doar doar o fi vreunul spalat si o mirosi a iasomie ? Stai tu in rest langa tigani sa vezi cum put duduie. Apoi, esti iritata ca la magazin stateau "umbrele" dupa voi sa va pazeasca sa nu furati? Iarasi, ma repet, or exista cativa tigani civilizati, dar majoritatea cum sunt ? Iti spun eu, ca vad ca esti pe alta lume: fura de oriunde ca in codru. Acum ti-e clar de ce stateau numai dupa voi sa va pazeasca ? Si te miri ca analfabetul ala de paznic te-a bruscat ? Tiganii cum bruscheaza lumea pe strada de ti-e frica sa treci pe langa ei ? Ala a zis ca se coboara la nivelul tau, ca sa il intelegi mai bine ce are de spus !!
    2009-11-30, 11:22:44 (194.102.135.*)
  85. de antrenor_de_brigada:
    ca bine a zis omul sa le faca lagare de concentrare si sa le mai faca un vapor de hartie sa le dea drumul pe mare
    2009-11-30, 11:26:28 (193.231.40.*)
  86. de balance:
    Plus fata de ce am scris mai sus : Tiganii merg printre romani fara nici o frica si vin imbracati cum vor, nespalati samd. Dar noi avem curaj sa mergem la ei in lunca sa zicem ? Si nu in lunca in parc, ci acolo la dreapta...prietenii stiu de ce ;) . Si mai ales sa mai ai si ceva de aur de tine, esti ca iepurasul cu tinta pe spate.
    2009-11-30, 11:40:39 (194.102.135.*)
  87. de antrenor_de_brigada:
    adaptarea lor in lumea noastra nu exista.....romanul intre tigani sta ,tiganul intre romani este ca matza intre caini
    2009-11-30, 11:46:21 (193.231.40.*)
  88. de balance:
    Propun GDS urmatorul articol : Fata asta, care este atat de oripilata de comportamentul romanilor fata de tigani, sa ,mearga o zi si in TIGANIE, imbracata frumos, romaneste cu bijuterii de aur pe ea, neaparat mari sa se vada ! Asteptam reactii si urmatorul articol pe aceasta tema ! Apoi poate sa faca o tura si prin strehaia, sa vada cum i se zbarleste parul pe ea ;)
    2009-11-30, 11:46:29 (194.102.135.*)
  89. de Dan RO-tariu:
    #40, imi cer scuze daca macar dintr-un comentariu de al meu s-a inteles ca votez cu unul sau cu altul dintre candidati. eu am spus ca nu spun inainte de vot cu cine votez, asadar ... va rog nu ma aratati ca as fi de o parte sau de alta a baricadei. In adevar nu exista nici o baricada pentru ca ori cu Basescu ori cu Geoana numai camarila partidelor lor va trai mai bine pe spinarea noastra si nicidecum poporul ... pentru ca asa e in capitalism iar ambele partide pe care le au candidatii in spate au instaurat capitalismul care i-a imbogatiti peste poate, peste intewlegerea si saracia roamnului obisnuit, si ambele partide si candidatii in sine apara capitalismul ca sa -si apare averile obtinute pe spinarea noastra. Dar cel de la #40 minte in ceea ce ma priveste tocmai din U.S. of JAF-merica ... in ce scop?
    2009-11-30, 11:52:09 (79.117.222.*)
  90. de carmen:
    articolul este bun dar, este regula generala pt toti oamenii care nu sunt bine imbracati si luati de nu stiu ce. ca tigani, ca romani, ca alte rase...nu se mai termina si never.
    2009-11-30, 11:52:35 (91.180.160.*)
  91. de OOO:
    ARTICOLUL PROVOACA O GREATA IN PLUS . CARE INTEGRARE A LOR , ATI VAZUT REZULTATUL - DISPRET TOTAL . SA NU CONFUNDAM CIVILIZATIA CU REZERVATIA . DE CE NU MERG IN INDIA DE UNDE AU VENIT , ACOLO SINT CA ACASA . ASTEAPTA SA SE ALBEASCA LA NOI . CARE INTOLERANTA......... .PAI DE CIND II TOT TOLEREAZA ROMANII............. ..EHEEE , SI REZULTATUL CARE E................... ................
    2009-11-30, 11:56:01 (158.102.162.*)
  92. de marius popescu:
    din pacate nu incercati sa denigrati pe romani, pt ca ei se comporta asa precaut in relatiile cu romii datorita comportamentului agresiv si mizerabil al acestora. nu noi urlam pe strada, nu noi mergem nespalati , nu noi agresam si furam la tot pasul sau ne comportam cum ne taie capul. mai bine ati incerca impreuna cu asociatia respectiva sa ii civilizati pe rromi si atunci romani nu ar mai avea nimic cu ei. credeti ca noua ne place cand mergem sa ne plimbam sa oriunde avem treaba sa mai avem o grija in plus si sa fim atenti la acesti etnici. nu! va asigur eu ca marea majoritate a populatiei Romaniei ar prefera ca acestia ( rromii) sa fie o entitate cu bun simt . nu niste nemernici in proportie de 95 % dintre ei. cei 5% dintre ei care sunt educati nu fac niic pentru , doar asteapta de la noi sau doar comenteaza ca noi ii discriminam pe semenii lor. sa incerece ei sa ii es=duce , nu este obligatia noastra sa ii educam. pe noi cine ne educa? nu ne educa familiile noastre ? ce ziceti?
    2009-11-30, 12:06:56 (79.117.142.*)
  93. de mine:
    pai cand sunt prinsi la furat sau va inseala la alba neagra-sa-i trimiteti la phare...mama lor de tigani imputiti.ne-au facut de ras peste tot in lume de ti-e frica sa spui ca esti din romania ca te asociaza toti cu o tara de tigani.Sa-i ia aia de la phare si sa-i pupe-n****si sa mai respiram si noi fara ei.ca vorba aia:ce se naste din pisica tot soareci mananca..
    2009-11-30, 12:08:52 (91.22.73.*)
  94. de Claudia:
    Domnisoara asa-zisa jurnalista, dumneavoastra ce faceti aici??? "Fără uniformă de pază, mic de statură, CU APROAPE PATRU CLASE oglindite în sclipirea ochilor, JUMATATEA DE BARBAT mă ia la rost agresiv, fără nici o introducere." Cate gorisiti in functie de aspect si de ocupatie? Atunci de ce va mirati atunci cand altcineva care, dupa spusele dvs va este inferior dpdv profesional si intelectual, va "categoriseste" si el in functie de ASPECT SI OCUPATIE???? Nu vi se pare corect? Eu zic sa va mai ganditi... Iar sentimentele care v-au incercat, chipurile, in magazin si in biroul notarial, sa fim seriosi, astea-s SF-uri. Ati inflorit frumos, ce sa zic. Mai incercati, cel putin pe mine nu m-ati convins...Tiganilor nu le pasa ca sunt discriminati, EI CONTEAZA PE ASTA. Nu e nimic rau in a fi tigan, dar nu poti fi tigan dar sa si traiesti mai in randul lumii in acelasi timp? Iti pastrezi hainele, credintele si obiceiurile bune si te lepezi de cele rele (cum ar fi furatul si vandutul copiilor). In definitiv, nu e mare lucru. Multi chiar au renuntat, dar nu vor sa arata lucrul acesta. De ce? pentru ca se stie ca tiganii sunt temuti, iar ei nu vor sa piarda acest aspect al identitatii lor. Asadar, si-o merita. Oricum nu au de gand sa se lase de furat, inselat si alte avantje pe care ti le ofera statutul de tigan, cum ar fi nesimtirea absoluta, lipsa oricarei responsabilitati si tupeul nemasurat. Asta inseamna LIBERTATE, iar la libertate, sa fim seriosi, CINE AR RENUNTA. Mersi, pa!
    2009-11-30, 12:15:31 (89.122.1.*)
  95. de Andra:
    Cele relatate in articol, referitor la dorinta de a intra in Universitate nu sunt reale. De ce spun asta. Intâmplator eu coboram, in timp ce tânara dorea sa intre in cladire; agentul de paza, care avea uniformă, nu a lăsat-o sa intre, dar nu i-a adresat nici un cuvânt urât; i-a explicat ca nu are voie sa intre, fără s-o jicneasca cu nici un cuvânt. Din acest articol nu se stie cine exagereaza; jurnalista sau tânara care incerca sa intre. După părerea mea, trebuia, în primul rând, trebuia să-i solicite carnetul de student, pentru legimimare (asa se proceda altadata), si apoi s-o lase sa intre (dar spun asta făra să ştiu regulamentul celor care asigură paza), dar sa o supravegheze, mai atent, daca era necesar. Spune ca a incercat usa secretariatului unei facultati, fiind incuiata, ceea ce nu este adevarat, deoarece dansa nici nu a trecut de a doua usa de intrare, care sa-i permita sa o ia la stanga sau la dreapta. De asemenea, pot sa spun ca daca ar fi ajuns la usa acelui secretariat, observa ca intre acele ore era inchis pentru ca nu se lucreaza cu publicul. Consider ca in afara de faptul ca nu a lasat-o sa intre in cladire, nu este nimic adevarat.
    2009-11-30, 12:23:12 (79.117.163.*)
  96. de paznic la universitate:
    felicit paznicul de la universitate pentru modul in care si-a exercitat meseria. iar desteapta asta de reporterita ar trebui sa mearga cu 2 pasi mai in spate pentru a intelege. e usor sa constati si sa te oripilezi ca romanii ii desconsidera pe tingani. dar e la fel de simplu sa vezi ca romanii sunt speriati de tigani.. cand mergi pe langa un astfel de etnic ai sanse sa: 1) iti mute nasul din loc cu mirosul de nespalat; 2) sa ramai far diverse obicte in inventar; si multe altele. in conditiile astea, cred ca nu mai e chiar asa de nefireasca reactia romanului la contactul cu un tigan. tu nu ai idee prin ce o fi trecut omul ala de la universitate de a ajuns sa reactioneze asa la vederea fustelor tale, deci nu mai judeca asa usor. iar nervii pe care ti i-ai facut, au fost facuti de decizia ta de a testa sentimentele oltenilor fata de aceasta etnie
    2009-11-30, 12:23:28 (89.122.235.*)
  97. de VICTOR:
    Nu culoarea pielii ne indica MIZEIA UMANA . Tiganismul manifestat prin comportament trebuie combatut prin educatie, igiena ,cultura. Stim cu totii ca exista multi" tigani "infiltrati in spitale ,politie, justitie ,ma refer la spagarii nesimtiti. Demersul dvs este laudabil dar total insuficient.
    2009-11-30, 12:25:38 (81.35.140.*)
  98. de cititor de gds:
    Prea multe comentarii pentru un articol care nu spune nimic. Inca o data Sorina ne-a lamurit ca nu e jurnalista, ci doar o f buna naratoare(mai bine s-ar apuca de scris carti pt copii)... E normal ca cei doi domni Voinea sa-i tina partea, deh orice cioara isi lauda puiu!!! Mai lipsesc cometariile d-lui Tudor!!! Il asteptam si pe el sa-si laude colega si mai ales demersul ei jurnalistic!!!
    2009-11-30, 12:29:53 (89.122.1.*)
  99. de balance:
    GDS trebuie sa spalati rusinea asta de articol cu un alt articol care sa arate adevarul. Nu are nici cea mai mica legatura cu realitatea ! Noi romanii suntem dezavantajati de acesti tigani, noi muncim si platim taxe si impozite si ei parazitii societatii au vile si terenuri si masini scumpe. Noi ajungem pensionari amarati si noi nu vom avea bani sa ne luam medicamente din pensie. Noi tinem strans de posete si de plase pe strada de frica sa nu ne lase coloratii fara ele, noi platim bilete la autobuz, in timp ce ei urca fara nici o rusine, noi ne spalam si respectam astfel oamenii care trec sau stau langa noi, ei prefera sa duhneasca si sa ii tina pe toti la distanta. Noi mergem numai in locuri unde sunt romani, pt ca in rest iti este teama sa calci, insa ei sunt peste tot, in magazine,noi platim hainele care ne plac si pentru care strangem bani sa ni le cumparam, ei pur si simplu le fura.Noi conducem masini ieftine in timp ce ei se falesc in BMW-uri, audi si mercedesuri, noi ne trimitem copii la scoala sa invete dar ei ii trimit la furat, noi mergem zi de zi la serviciu, noi platim chirii si rate la apartamente,insa la ei rasar vilele ca ciupercile. De unde au bani ? De ce nu verificati si aspectul acesta al societatii?
    2009-11-30, 12:39:46 (194.102.135.*)
  100. de xavi:
    Domnule Voinea ar trebui sa va inspaimante cum romanii sunt marginalizati si abuzati in Italia sau Spania datorita tiganilor...ar trebui sa va inspeimente gandul ca copilul dvs nu este in siguranta la scoala sau pe strada..ar trebui sa va inspaimante gandul ca fata dvs plecata in club cu amici seara poate fi acostata de tigani care stim cum se comporta...ar trebui sa va inspeimante gandul ca in puscariile din Romania 80% sunt tigani...ar trebui sa va inspaimente reputatia pe care orasul asta o are datorita clanurilor de tigani...pistolari sau recuperatori...ar trebui sa va inspaimante siguranta mea ca cetatean al acestei urbe...ca platitior de taxe si impozite...in comparatie cu tigani care nu stiu ce sunt alea...cati tigani ati vazut dl Voinea la rand la plata impozitelor?Nu reactia normala a unor oameni care au ajuns sa merga cu frica pa strada din cauza unor ca dvs care in loc sa vada adevaratele probleme fac diferite experimente doar pentru a arata niste situati normale...de ce crezi dl Voinea ca sa ajuns aici?De ce crezi ca romani nu au incredere in tigani?Domnule Voinea deschideti ochii cu toti si sa vedeti in ce lume traiti...o sa ramaneti surprinsi sa vedeti cine sunt victimele...
    2009-11-30, 12:43:42 (79.117.151.*)
  101. de XYZ:
    PTR. 97 -- ,, BUN SIMT LA EI ,, POATE CIND O FACE PARU MERE SI RACHITA MICSUNELE . OARE CARE ALTA MINORITATE DE LA NOI ARE UN TUPEU ATIT DE MIZERABIL CA AL LOR , CARE.....
    2009-11-30, 12:44:30 (158.102.162.*)
  102. de Mihai:
    Sorina, ar trebui sa faci un experiment, sa vii in Bucuresti sa vezi cum sunt "discriminati" tiganii. Ameninta pe toata lumea, injura, bat batrani si copii, iar politistul iti da tie amenda daca intervii. Pentru tulburarea linistii publice. Ei sufera din cauza celor multi, majoritari in comunitatea lor, care sunt sub-animale, nu sub-oameni. Daca nu vor sa se planga, sa-i elimine, sa-i dea pe mana justitiei. Dar nu e asa, ei se mandresc cu hotii, batausii, violatorii... O sa vina si vremea noastra!
    2009-11-30, 13:01:11 (85.204.226.*)
  103. de român intre ţigani:
    Dar ia să joci matale dragă ziaristă şi varianta inversă: adică să te îmbraci co o româncă-doamnă elegantă, să de dai cu parfumul preferat de iasomie, să-ţi iei o poşetă lăsată mai mult deschisă şi să pui deasupra în poşetă, un portmoneu mare dar gol, iar apoi să mergi prin cartierele ţigăneşti. Şi să vezi matale, de cât RESPECT de vei bucura, din partea ţiganilor ...
    2009-11-30, 13:21:42 (188.24.166.*)
  104. de fotocopie:
    fiti domnilor originale... nu mai copiati alte jurnale...penibil
    2009-11-30, 13:37:47 (79.117.214.*)
  105. de viki:
    107 comentarii,bravo Sorina ai dovedit ca intradevar societatea romaneasca ii ajuta pe tigani sa devina ceea ce doresc romanii destepti si cei care au postat negativ.O dovada de discriminare reala,mostenita de secole din tata-n fiu ex:copile nu iesi in drum ca te ia tiganul si te baga-n sac,fata! sa nu aud, ca umbli cu vreo fata de tigani sau sa vorbesti cu vre-un tigan, ca sa nu mai vii acasa,ce cauti ba tigane aici(ba tigane)iata cateva ex pe care eu,le stiu de 45 de ani.Azi,eu,personal pot spune unu-i roman;ce vrei ba romane,bani imprumut sau ceva de lucru in curte?!dar n-o fac pta ca-mi aduc aminte de mine,si,trebuie pastrat respectul omului fata de om.
    2009-11-30, 13:44:43 (91.86.112.*)
  106. de CIO:
    oare de ce nu-i suporta nimeni?de ce nimeni nu are incredere in ei?de ce toata lumea incearca sai evite???oare de ce????SIMPLU:TIGANUL E TIGAN SIN ZIUA DE PASTI! moarte ciorilor
    2009-11-30, 14:01:25 (79.117.155.*)
  107. de tangur:
    Vaiii....ce discriminare....hai sa le mai dam nishte banii...hai sa mai interzicem romaanilor sa le mai zica ceva....Daca sunt asha de discriminati si poporul asta se poarta asha urat cu ei DE CE NU PLEACA TOTI DIN TZARA ASTA? Cand ei tzipa, urla, fac scandal, fura...etc..noi NU SUNTEM DISCRIMINATZAI? Nu ni se tulbura linishtea? Cand ei intra la furat peste noi in procetente cu doua cifre nu avem voie sa ii discrimina in nici un fel? NU SUNTEM RASISTI ca daca am fi nu le-am vinde paine, apa, sare....etc si i-am fugari cu topoarele. Deocamdata suntem atenti la buzunarele noastre si incercam sa pastram distantza. Pacat ca sunt printre ei si oameni calumea, care au de suferit de pe urma imaginii proaste pe care o are etnia lor. Dar asha cum ne-au invatzat prietenii de peste ocean....le putem considera vitime colaterale.
    2009-11-30, 14:35:27 (92.80.235.*)
  108. de roman :
    ne e greata de articol skimba ti numele in motorina
    2009-11-30, 14:41:10 (79.117.168.*)
  109. de trotineta Fraud:
    Claudia 97 ai fost magistrala! Jos palaria madam! :) Imi scapase in furie! Grrrrrrrr !
    2009-11-30, 14:55:27 (92.117.136.*)
  110. de Sorina Staiculescu:
    Bună ziua. Ma scuzati ca va intrerup tirada anti-tigănească, dar ma vad obligata sa comentez putin la ce ati postat aici. O voi face punctual, in functie de ordinea in care v-ati impartasit impresiile. Se reia de cateva ori comentariul de la nr.1 - potrivit căruia as fi copiat ideea. Precizez aici încă o data - asa cum am facut-o si in material - ca ideea nu imi apartine. In luna spetembrie am participat la un seminar organizat de proiectul PHARE, SPER - Stop Prejudecatilor impotriva Etniei Rome. Daca va amintiti, in acea perioada au apărut în GdS cateva materiale in care am notat impresiile in urma vizitarii mai multor comunitati de romi - inclusiv a celei din Fata Luncii (in care chiar mi-am jucat rolul de romanca, cum au sugerat cativa comentatori de astazi, dar fara, culmea, sa patesc ceva). Nu am fost partinitoare atunci - cum nu am fost nici in timpul experimentului de acum - ci obiectiva. Reprezentantii SPER au propus pentru finalizarea acestei etape a proiectului o proba de foc: aceea in care un/o jurnalist/a sa se deghizeze in rom/a. Aşa cum bine ati remarcat, nu am fost singura ziarista care a acceptat ideea, motiv pentru care experimentul a aparut si in alte publicatii - nu am citit articolele, dar presupun ca sunt oarecum diferite :) Evident ca am stiut de la bun inceput ce reactii voi isca. Insa m-a atras ineditul experimentului, a fost o provocare si am vrut sa o traiesc. Şi am vrut să vad cum ar putea judeca oamenii doar tinand cont de aparente. In alta ordine de idei, sunt acuzata ca am fost platita pentru redactarea acestui reportaj. Si daca nu eu, ziarul. Pentru toti care au aceste convingeri, insist sa se ceara opinia si organizatorilor acestei campanii: www.sper.org.ro sau www.sper.org.ro/blog . Asta daca nu este suficienta declaratia mea sincera: nu am fost niciodata platita sa scriu ceva. Ziarul nu a avut nici o legatura cu aceasta campanie SPER. Invitatia a venit pe adresa redactiei si am fost intrebata daca sunt interesata cumva. Am zis da. Se comenteaza aprins incidentul de la Universitate. Fac intai o precizare: colegul meu - cu nume de imprumut Sentiment - nu a mers de data aceasta cu mine. Am vrut sa vad daca, nefiind insotita, oamenii vor fi mai agresivi. Si m-am convins. Totul s-a petrecut exact asa cum am scris - desi una dintre cititoare incearca sa convinga de contrariu. Infirm cele spuse de ea - banuiesc ca nu a fost acolo de la inceput. Daca au fost intr-adevar martori - si sigur erau pe aproape cateva studente dragute si elegante, ba parca si un tanar inalt, din cate imi amintesc, i-as ruga sa posteze aici, sa povesteasca exact ce s-a intamplat. Ce atitudine am avut eu, cum am fost tratata de paznic etc.
    2009-11-30, 15:05:31 (193.230.152.*)
  111. de MaTr3o:
    singurul ziar decent din oltenia s-a dus pe apele sambetei. frumos de prost acest articol.
    2009-11-30, 15:07:40 (86.126.21.*)
  112. de Sorina Staiculescu:
    continuare: Nu raspund jignirilor pe care unii dintre concetatenii nostri au simtit nevoia sa le regurgiteze public pe acest forum. Nu merita. Ii multumesc in schimb lui Radical pentru observatiile pertinente - scrise în mod civilizat - si vreau sa-i marturisesc ca am trait si eu experiente neplacute cu tiganii. Nu mai devreme de asta-vara am fost nevoita sa chem politia pentru ca vecinii mei de etnie roma au considerat ca este normal sa se adune cu totii sub ferestrele mele, sa manance, sa bea, sa asculte manele si sa faca scandal. Nu m-am facut inteleasa cu vorba buna, asa ca am apelat la fortele de ordine... Si nu a fost singurul incident. Si eu am fost furata, injurata de tigani. Dar sunt oare romanii mai buni? Sau, ma rog, o parte dintre ei? Cred ca gradul de civilizatie cantareste mult mai mult decat etnia... Nu le iau apararea, dar nici nu ii condamn. Am scris aici despre o experienta pe care am trait-o eu. Fara sa fiu platita, fara sa mi se comande, fara sa-mi fie frica, dar nici sa-i iau in brate pe tigani. Pentru cine a inteles, multumesc.
    2009-11-30, 15:07:54 (193.230.152.*)
  113. de euuu:
    Asta e articol comandat de tiganul de Solomon, V-am spus ca vrea sa transforme orasul asta intr-un oras al tiganilor. TIGANII PRIMESC CEEA CE MERITA!! SI TOTUL ESTE CONSECINTA COMPORTAMENTULUI LOR
    2009-11-30, 15:10:07 (86.126.60.*)
  114. de trotineta Fraud:
    daca vroiai intr-adevar sa fii atit de "obiectiva" si "impartiala" pe cit pretinzi, te duceai noaptea la doua in Fata Luncii in mini si cind te intorceai..... dimineata ne dadeai cu tifla: "Vedeti ba rasistilor ca aveti prejudecati?!!" Continui sa cred ca esti o rusine pentru romani! Reciteste te rog 28, 66, 77 ! Ai aparut sa ne trombonesti ca nu esti clovnul Alora dar ai uitat sa dai jos nasul rosu! Comunisto! :)))))))
    2009-11-30, 15:27:35 (188.46.74.*)
  115. de pt. zaristă:
    Da, nu sunt nici românii mai buni în toate aspectele decât ţiganii, dar ţiganii sunt dezgustători şi nici acum nu ştiu, de ce nu pot ei să se schimbe ... Şi noi suntem răi, dar dacă totuşi aş fi întrebat pe cine aş vrea să am vecini, între români răi sau ţigani buni, aş alege totuşi pe românii răi ... iar oamenii care au comentat, au făcut şi legătura între articol şi alegerile de duminică deoarece se ştie că, ţiganii sunt o masă de alegători manipulabilă şi de neglijat ...
    2009-11-30, 15:33:03 (188.24.166.*)
  116. de sudistu':
    Multi tigani au un comportament agresiv, galagios, ostentativ, provocator...Nimic nou...Totusi, trebuie remarcati si acei tigani care s-au desprins de apucaturile proaste, care duc o viata echilibrata...La scoala, in armata, la serviciu am avut/am colegi tigani care isi vad de treaba, iar acest lucru trebuie remarcat…Ce ne facem insa cu romanii care ii imita pe tigani, care ridica la rang de virtute faptele reprobabile? …De vreo 2 ani locuiesc si muncesc intr-o zona muntoasa a Romaniei, in afara Olteniei si observ ce apucaturi au multi dintre craiovenii/oltenii mei veniti la „relaxare” in zona…Intr-un loc unde linistea si curatenia sunt legi nescrise, unde multe case stau neincuiate, unde animalele pasc libere/nepazite, unde fiecare isi vede de treaba lui, vine craioveanul/olteanul si da manelele la maxim, bea peste masura si vocifereaza, adreseaza cuvinte jignitoare localnicelor, lasa gunoi, etc…Asa cum noua greu ne vine sa credem ca sunt tigani la locul lor, tot asa colegilor mei de serviciu greu le vine sa creada ca exista craioveni/olteni civilizati, desi noi, oltenii de aici, le-am "demontat" teoriile preconcepute…
    2009-11-30, 16:17:06 (86.34.178.*)
  117. de cineva:
    cucoana mailasa Romii in pace tu niciodata nu o sa ai masini ca ei si tot se au ei . Daca esti prost crescuta inseamna ca esti TIGANCA .Cred ca din lipsa de articole te-ai gandit i-a ca e frumos afara si sa ma imbrac ca o tiganca si sa ma plimb .Cred ca romanii sunt cei dezavantajati ii tineti toti in brate pe acesti trantori . ESTI O MARE PROASTA degeaba ai facut o facultate .
    2009-11-30, 16:47:30 (79.117.140.*)
  118. de o (buna) fosta colega:
    Sorina, de ce nu ne spui tu noua mai bine cum ai trecut prin facultate precum gasca prin apa? De ce nu ne spui cum straluceai prin absenteism, bifand insa condica de prezenta la MediClub, alaturi de trupa ta de curvete? De ce nu ne spui cum va aranjati examenele ?(Oprescu iti spune ceva?). Dar daca astfel de ziaristi are GDS...se descalifica singuri.
    2009-11-30, 16:47:43 (92.80.211.*)
  119. de FEDAYN:
    Majoritatea celor care au scris mai sus par rasisti, pretind ca-i urasc si-i considera pe tigani ca facand parte dintr-o rasa inferioara. Dar are vreunul curajul sa-i infunte??? Nu, doar pe net au curajul unde oricum ei, tiganii, nu citesc. De ce fac tiganii legea in oras uneori?? Pt ca sunt curajosi si uniti. Voi, romanii care scrieti mai sus, nu sunteti nici curajosi si nici uniti. Sunteti niste lasi. Voi de ce o trimiteti pe Sorina sa faca reportaj in Fata Luncii in fusta scurta?? Voi aveti curaj sa va duceti sa-i injurati pe tigani stand fata-n fata cu ei??? Nu aveti,,,,aveti curaj doar sa-i injurati aici, din spatele calculatoarelor. Hehe, sunteti lasi...Luati exemplu de la ultrasii de pe stadioane, care sunt uniti in cuget si in simtiri cand infrunta fortele de ordine cu mainile goale, riscand chiar puscaria, pt idealuri aparent banale (nu pt bani sau alte foloase ci doar pt o satisfactie non-materiala). Hehee...lasilor, sunteti niste lasi toti care injurati doar aici pe net tiganii. Soareci de tastatura sunteti.
    2009-11-30, 16:53:32 (79.117.220.*)
  120. de FEDAYN:
    Radical (nr 123) , ei adesea ne domina prin unitate. Daca pe strada doi tigani lovesc un roman, niciodata nu vor sarii alti romani sa-l ajute, de frica. Dar daca doi romani lovesc un tigan, cu siguranta alti tigani vor sari in apararea lui. Nu sunt primitiv, dar de la frica de tigani pleaca totul. Si judecatorilor le e teama in cazul unor tigani interlopi sa ia decizia justa, pt ca tiganii ii ameninta familia, copiii etc. Asadar, desi doar 8% din populatia judetului Dolj este de etnie rroma, enoi ne temem de ei, desi reprezentam 92% si NU ei de noi. De aici pleaca totul, repet. Le permitem multe si nu facem nimic
    2009-11-30, 17:19:30 (79.117.220.*)
  121. de romanii sunt tigani sadea:
    care e muzica preferata a romanilot? MANELELE! deci e o tara de tigani.e un indiciu suficient pt cine nu e retardat sau tigan.
    2009-11-30, 17:26:38 (79.117.208.*)
  122. de CONTRA OBIECTIV:
    FELICITARI PT ARTICOL ...E ABSOLUT MINUNAT...TIMPITUL CU PSEUDONIMUL OBIECTIV SIGUR E DE LA CONCURENTZA. SUNT CNVINSA K SE DA CU CAPUL DE PERETI K NU A AVUT EL IDEEA...MAI BINE S-AR FI NUMIT PATETICUL, ASA CUM E FITUICA LA CARE SCRIE...MA REFER LA EDITIA AIA
    2009-11-30, 17:32:41 (92.80.233.*)
  123. de Alex:
    Pai ce te miri draga jurnalista ca stau vanzatoarele cu ochii pe tine? Cand vin tiganii in magazine si fura? De unde sa stiu eu ca tu nu bagi pe sub fuste? D`ar`ar patima in voi astia de venerati tiganii. Nu trebuie tratati toti la fel si in cazul de fatza poate ajungi la vorba aia cu .. "Aparentele inseala" . Cum sa nu ma pun cu spatele la perete cand stau la coada , daca astia de se imbraca zilnic ca tine pun mana sa fure portofelu de la spate? Nu mai faceti campanii d`astea de anti discriminare ca nu ajungeti nicaieri. Nici romanii nu sunt oameni buni , nici italienii nici spaniolii , nici tiganii. Asta e .. ne e scarba de ei cum le e si la italieni scarba cand aud de romani. Mai lasati`ne cu textele astea. Stiu , recunosc , sunt tigani de nota 20 , mult mai "oameni" decat multi oameni si va garantez ca aia nu sunt exclusi de societate.
    2009-11-30, 17:38:49 (79.117.157.*)
  124. de antrenor_de_brigada:
    fedaym nu mai fi asa de sigur pe ceea ce spui eu sunt roman si locuiesc in cartier de tigani...........asa ca laso vere moartqa ca nu tine
    2009-11-30, 17:48:08 (193.231.40.*)
  125. de VITEAZU:
    GDS , LICHELE ATI FOST , LICHELE ATI RAMAS , MERGETI IN PARCUL FACUT DE SOLOMON SI VEDETI , DEZASTRU FACUT DE URSARI DIN LUNCA. PE BANII CRAIOVENIILOR.
    2009-11-30, 17:55:39 (79.117.137.*)
  126. de Radical:
    Feydan, scuze pentru apreciere, m-ai convins prin faptul ca n-ai sarit la gatul meu. Nu imi e frica, imi e rusine. Sa mor daca te mint. Imi e rusine sa ma dau in spectacol. Mai trece unu'-altu' si ma vede. Ma mai cunoaste lumea. CE zice ? Uite si la a'lu' ce am trait sa vad, ca se bate cu tiganii ! Intelegi ? Rusine. Daca as stii ca nu exista deloc legi ar fi altceva, dar nu imi vine sa ma apuc sa ma balacaresc si sa ma tavalesc prin praf cu tiganii sau cu orice alt derbedeu. Imi vad de treaba mea, in ideea ca e cineva care sa isi faca treaba lui (politie, justitie). Ca daca le-o fac eu, imi fur rusinea de "a ma face de rusine ", mi fur amenda, imi fur azbunari mafiote. Dar nu imi e frica de razbunati mafiote, numai ca nu am timp de ele. Eu lucrez, muncesc pentru societate. ca sa pot sa ma apar de asa ceva trebuie sa imi iau liber, sa stau la panda, sa mai iau "neste" preteni care dau bine cu dreapta, dar unde ajungem ? In fine, cred ca e destula vorbarie pt subienctul asta *** GDS, incercati sa cumparati casa de pe Bucovat 61 (parca) . Este ca un sandwich intre doua case de tigani . Esti halit daca cumperi. As vrea sa vad un singur roman care ar avea curaj sa cumpere, chiar daca n-ar fi fugarit de luptatorii ninja. Deci sa cumperi si sa locuiesti acolo. Cred ca mi-ar fi frica sa sting lumina si sa atipesc. O fi din cauza prejudecatilor ? Cred ca nu GDS ! As vrea sa il vad pe unu' de la UE care aproba fonduri Phare sau ce-or fi, locuind acolo . Sa ii vezi cum stau la poarta cand vine pensia pentru faptul ca au fost deportati. Ei iau milioane, iar bunica mea ia pensie de urmas de veteran de razboi 30 lei !!!! Pentru faptul ca bunicul meu a luptat pentru Romania. Daca stia el pentru ce lupta, isi baga picioarele. Eu unul mi le voi baga in asemenea situatie, iar copiii mei nu vor creste in aceasta tara plina de prejudecati, cum va place voua sa spuneti. Voi investi timp si bani pentru educatia lor si nu voi permite nici unui analfabet sa interactioneze cu copiii mei si ii voi creste in spiritul asta ; netolerant cu impostorii, traficantii, pungasii, politicienii corupti, judecatorii asisderea. Ii voi invata sa priveasca cu dispret orice om care se incadreaza in acele categorii sociale, pentru ca acel om este de joasa speta, deci categorie inferioara ... indiferent de rasa.
    2009-11-30, 18:09:26 (79.117.179.*)
  127. de pt matrics..:
    ai auzit: Saltillo-Remember Me? :)
    2009-11-30, 18:16:51 (79.117.208.*)
  128. de marius:
    Nu pot sa nu intervin si sa-mi spun parerea aici . Scurt sa nu va plictisesc. Mergeti intr-o tara ca Franta, Italia, Belgia, Olanda , din astea care ar trebui sa fie vizitate de orice roman ca doar suntem in UE si spuneti-le ca sunteti romani, nu tigani. De ce? pai va spun eu cand am fost in Franta cu prietena mea si eu m-am asezat in autobuz langa un francez si prietena mea pe un alt scaun langa o doamna. Noi vorbeam romaneste logic. La un moment dat persoana de langa mine ma intreaba de unde suntem in franceza bineinteles. Ii spun : Romania, fara nici-o retinere. Se schimba la fata , isi ridica borseta si geaca care era intre noi si se muta pe alt scaun si sopteste "T I G A N I " in franceza bineinteles. A S T A D I S C R I M I N A R E !!!!!!!!!!!!!!!! Imi vine sa va arunc acum cateva cuvinte pe care le gandesc . Cum puteti scrie ca ii discriminam pe tigani in craiova sau romania cand noi suntem discriminati in toata lumea din cauza lor. DIN ACEASTA CAUZA EXISTA REPULSIA!!!!!!!!!! Ma simt la fel de discriminat asa cum se simt ei (de cate ori ies din tara). DIN CAUZA LOR!!!!!!!!! Acest articol este prost conceput pentru ca ar trebui sa ii incurajam pe tigani sa se civilizeze prin cultura si educatie si nu sa ii compatimim. Mai imbracati-va o data in tigani si mergeti la un muzeu si cereti informatii despre o pictura sau un exponat si nu dialogati cu paznicul de la intrare asteptand sa va deschida usa si sa va intinda covorul in fata!!!
    2009-11-30, 18:19:12 (79.117.140.*)
  129. de to`arashul Matrics:
    acum! pare dragut dar nu iese din alea 3 acorduri! le repeta sa umple si el un cintec! prishepi? :)
    2009-11-30, 18:30:07 (84.57.154.*)
  130. de doi:
    Denumirea de RROM este incorecta. Folositi vechea denumire de TIGAN. Notiunea de tigan a fost folosita din mosi-stramosi, ce-i atat de greu?
    2009-11-30, 19:03:09 (92.80.225.*)
  131. de Mirosul Discriminatoriu:
    Azi am fost la Politie, la buletine, peste drum de posta. Exact sub avizierul cu documente necesare erau asezati vreo 10 conlocuitori. Mai intorceam capul, mai trageam o gura de aer, ca nu puteam respira. Sorino, daca vroiai sa pari adevarata, trebuia sa-ti dai si cu o sticla de aroma Gitanes pe tine ! Nu-i vorba ca si multi romani de-ai nostri ....
    2009-11-30, 19:11:42 (79.117.211.*)
  132. de RRomanul patriHHotz:
    Asa cum spun si altii un articol similar am vazut si in presa centrala. Este absurd sa judeci oamenii dupa originea etnica. Lasand-i la o parte pe tigani trebuie sa ne gandim la repulsia pe care vest-europenii o au fata de romani in general, stiu, din cauza tiganilor dar si din cauza unor romani. La fel, in interiorul tarii, ardelenii se simt rasa superioara fata de olteni si moldoveni, desi unii dintre ei sunt de o nesimtire uluitoare. Toti avem in noi un dram de nesimtire si numai niste legi dure intr-un stat in care nimeni nu este mai presus de lege pot sa tina bunul simt pe linia de putere. Discriminarea, fie ea negativa sau pozitiva (locuri speciale in facultati pentru tigani) este o tampenie. Oamenii trebuie sa fie egali in fata legii si sa aiba sanse egale intr-o societate indiferent de etnie. Tiganii sunt marginalizati de romani pe buna dreptate dar nu e nici vina tiganilor si nici a romanilor ci e vina sistemului. Radical a dat un exemplu cu tiganul care a iesit cu sabia sa sperie cumparatorii unei case. Daca tiganul cu pricina ar fi inchis 5 ani la prima abatere, inca 10 ani la a doua si pe viata la a treia sigur nu ati mai vedea astfel de manifestari. Daca romanii de la conducerea tarii care au facut jaf ar fi inchisi pe viata si ar avea averile confiscate cei care le-ar urma s-ar concentra la siguranta cetateanului si nu la cum sa fure. Sigur tiganii se vor potoli si repulsia romanilor se va diminua. Stiu un caz de demnitar care dadea peste tot din cleanta nemultumit nevoie mare (atunci cand nu era demnitar) de anumite probleme. Dupa ce s-a saltat la ciolan problemele lui au devenit altele, diferite de ale oamenilor de rand asa ca a uitat de promisiunile facute inainte. Pe demnitari nu ii deranjeaza nesimtirea nici a tiganilor si nici a romanilor pentru ca ei sunt cei care o cultiva. Acest articol nu ataca aici cauza problemei ci descrie a consecinta a ei. Iar unele mesaje nu sunt decat jelitul celor care stau cu scafarlia sub drobul de sare dar nu indraznesc sa faca ceva. Partidul Radical are solutii la aceste probleme. ******In primul meu an in America am ramas odata in drum cu harbul de masina pe care o aveam. Nu m-a ajutat nici un alb desi trecusera multi pe langa mine; in schimb m-a ajutat un negru. Am lucrat odata intr-un loc in care numai cei din conducere erau albi; restul vreo 500 erau negri (este adevarat ca in majoritatea erau femei dar erau si destui barbati). Nu am avut nici o problema cu niciunul. Intr-o dimineata cand veneam la servici am vazut o namila de blond spargand geamurile la masinile din parcare. Cand m-a vazut tipul a luat-o incet printre cladiri. Am anuntat pe cei din conducere care au chemat politia. Un politist negru (era intr-o zona locuita de negri) m-a intrebat: era un negru, nu-i asa? Am spus adevarul. L-au prins in vreo 15 minute pe baza descrierii facute de mine. Asta nu inseamna ca nu sunt si negri rai dar tot asa sunt si albi rai. Oamenii nu trebuie judecati la gramada ci individual. Nici noua ca romani nu ne convine sa fim desconsiderati de alte natii. Dupa cum vedeti Obama a ajuns presedintele unei tari ai caror cetateni nu concepeau asa ceva cu 20 de ani in urma. Cei care l-au votat au fost fascinati de discursul si inteligenta lui si au ignorat culoarea pielii. Cand legile din Romania vor fi ca cele din America si cauza problemei prezentata de articol va fi diminuata atunci poate vom vedea un presedinte tigan.
    2009-11-30, 19:15:28 (68.31.94.*)
  133. de pt matrics..fara numar pana-i place:):
    si totusi e ceva..incearca-le toate melodiile cam fiecare au cate ceva.inainte cica erau sunday munich daca am inteles bine si gasii o melodie sunday munich-dizzy,pun si niste versuri :) : Don't care if you're wrong Just as long as you feel better and you Assume that you're so wise Believe you're so smart Imagine you're clever You must be dizzy from the world revolving
    2009-11-30, 19:18:24 (79.117.208.*)
  134. de to`arashul Matrics:
    la nivelul lor si vacile mele li se par inteligente! cit mai impingi prostia asta cu "Obama votat"?!!! CFR-ul l-a votat! :) Partidul Alianta Socialista este raspunsul la nelinistile sociale! Partidul Alianta Socialista va poate scapa de scursorile societatii!
    2009-11-30, 19:21:56 (84.57.154.*)
  135. de Ionel:
    "Nu furăm. Doar purtăm nişte haine ţigăneşti... " Da, dar cei care poarta haine tiganesti, fura mai mereu! Asa ca las-o balta! Respect toti tiganii care nu fura, nu dau in cap, nu sunt proxeneti si nu se ocupa cu alte chestii asemanatoare! 2-3, cati or fi ei!
    2009-11-30, 19:30:56 (92.80.3.*)
  136. de RRomanul patriHHotz:
    Toarshe Matrix, cunoastem ca PAS este aspirator de scursori. Asa a fost si taticul lui, numitul PCR.
    2009-11-30, 19:31:07 (68.31.94.*)
  137. de to`arashul Matrics:
    pai e un "rau mai mic" decit Radical-ul tau ca nu promoveaza capitalismul si inselatoria lui suprema: BANCILE ! sic! 138 incearca un Marillion si lasa trucajele astea ieftine ca ti se urca la cap! :)
    2009-11-30, 19:35:57 (84.57.154.*)
  138. de jessu:
    Reprezentanţii proiectului PHARE, SPER - Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă.......ar putea sa convinga tiganii sa se imbrace si sa se comporte ca romanii ca poate o sa le placa si o sa ramana asa.Da' mi-e ca o sa trebuiasca sa mai si munceasca ,sa nu mai fure(ca altfel nu-mi explic cum de au toti bani si nu munceste niciunul)......sa indure ei o astfel de discriminare? :)
    2009-11-30, 19:41:16 (82.79.211.*)
  139. de RRomanul patriHHotz:
    Partidul Radical va veni si cu legi clare in ceea ce priveste sistemul bancar ca de exemplu: 25. Regularizarea sistemului bancar. PRR va emite legi care vor stopa abuzurile bancilor asupra cetatenilor. Toate clauzele din contract trebuie explicate clar clientului care va trebui sa-si puna semnatura sau cel putin initialele la fiecare dintre ele. Daca banca va incerca mai tarziu sa se foloseasca de o clauza care n-a fost initializata/semnata de client asta va fi considerata frauda contra cetateanului si banca va fi sanctionata.
    2009-11-30, 19:48:06 (68.31.94.*)
  140. de to`arashul Matrics:
    bai pacaleala de 1 aprilie sa veniti la mine cind o sa desfiintati bancile! pina atunci ele vor mai fabrica bani in scriptele lor! las-o ca macane! treaba cu "abuzurile bancilor" e pentru handicapati! BANCILE FALSIFICA BANI!!! doar Partidul Alianta Socialista ne poate scapa de acesti falsificatori de bani care trag economiile si guvernele in jos! Sper!...
    2009-11-30, 19:53:49 (84.57.154.*)
  141. de mars?????:
    O INTREBARE PT DOAMNA ZIARISTA: OARE TERMENUL "PITICANIE" (ALUZIE LA STATURA UNUI OM) NU ESTE CONSIDERAT DISCRIMINARE? Oricu m am dedus din text ca pe tot parcursul plimbarii, acolo unde nu ai fost jignita sau "discriminata" nu era bine. Impresia me este ca de fapt cautai pricina.
    2009-11-30, 19:57:12 (79.117.141.*)
  142. de colonelu:
    dar in romani cinstiti nu vor oamenii deloc sa se mai imbrace mai?au ajuns asa important cum se simt tiganii nespalati si cu un iq de cimpanzeu.tot romanii discrimineaza...cd cehii ii linseaza..?romanii sfidati,furati,injur ati la ei acasa de nomazii oportunisti.?ia sa munceasca si sa nu mai miroase a nespalati carnea pe ei...sa vedeti daca se mai feresc oamenii de ei!si sa poarte haine ,ce o tot dau in fata cu traditia,au si mare traditie ei,romanii ar trebui pe semne sa se imbrace in ie si in izmene si in opinci din piele de porc si sa umble asa pe strada zi de zi..ca este traditia lor...hai sictir tzigani nespalati...la tzintirim cu voi!
    2009-11-30, 20:14:54 (99.235.47.*)
  143. de to`arashul Matrics:
    patrihotzule traduci tu te rog la copiii astia ? "“A bank is not the holder in due course upon merely crediting the depositors account.” Bankers Trust v. Nagler, 229 NYS 2d 142, 143. .", “checks, drafts, money orders, and bank notes are not lawful money of the United States” State v. Neilon, 73 Pac 324, 43 Ore 168. Rata care da lapte ! :)))))))))
    2009-11-30, 20:39:17 (188.46.141.*)
  144. de Dan RO-tariu:
    Solutia in problema bancilor: o singura banca de stat cum este CEC-ul de peste 140 de ani care sa imprumute cu 3,15% , fara alte costuri pe credit imobiliar. Si in rest sa vina si bancile alea daca mai rezista pe piata ... care vor dori ... :))
    2009-11-30, 20:54:28 (79.117.222.*)
  145. de to`arashul Matrics:
    chiar crezi ca are curajul sa traduca?!! :))) Tare sint curios sa vad cum da mita la intors iar! The Jury found there was no lawful consideration and I agree Only God can create something of value out of nothing. Montgomery Bank vs. Jerome Daly. “It has been settled beyond controversy that a national bank, under federal Law being limited in its powers and capacity, cannot lend its credit by guaranteeing the debts of another. All such contracts entered into by its officers are ultra vires”. Howard & Foster Co. v. Citizens Nat’l Bank of Union, 133 SC 202, 130 SE 759(1926). In the federal courts, it is well established that a national bank has not power to lend its credit to another by becoming surety, indorser, or guarantor for him.”’ Farmers and Miners Bank v. Bluefield Nat ‘l Bank, 11 F 2d 83, 271 U.S. 669. “A national bank has no power to lend its credit to any person or corporation . . . Bowen v. Needles Nat. Bank, 94 F 925 36 CCA 553, certiorari denied in 20 S.Ct 1024, 176 US 682, 44 LED 637." Booo patrihotzule! :))))
    2009-11-30, 20:59:13 (188.46.141.*)
  146. de Dan RO-tariu:
    Ei as! Scursoarea aspirata de partiul fantoma ca de fapt nu "iecsista" partidul ala , mai macane si el si nu pot sa nu rad de el cand ne tot incerca vigilenta (cum i-a incercat vigilenta ala care spargea masinile in zona pe care o pazea) cu partidul fantoma care o sa-l faca praf. Maimutaresc si ei doua legi americane care li se pare ca "e" rupte din stele si au si facut un sistem legislativ. Asa e ... daca specialistii din domeniul auto (paznici in parcare) se apuca de radicalisme. :))
    2009-11-30, 21:03:58 (79.117.222.*)
  147. de Dan RO-tariu:
    Am avut rabdare si am sapat nitel si mi-a dat fara zecimala ... proiectul asta pentru publicitate a primit Valoarea estimata fara TVA: 1,000,000 EUR conform caietului de sarcini numai pentru PUBLICITATE de la adresa http://www.publicita tepublica.ro/publici tate.php?tip=detalii &anunt=1341.... Ma intreb daca e corect ca banii stransi de impozitele platite de proletariat sa ajunga atat de usor in buzunarele moguluilor de presa?
    2009-11-30, 21:18:35 (79.117.222.*)
  148. de rrom:
    prin TIGAN se intelege tot ce poate fi mai urat si hidos,putem da exemple de fapte bune ale celor colorati? ah!ANTONE SCU,WHERE ARE YOU?
    2009-11-30, 21:22:35 (80.184.72.*)
  149. de Zamolxis666:
    Oare tonul de subiectivism al reportajului, este unul care caracterizeaza un reporter? Nu incercati dagii mei concetateni de la ziar sa spuneti ca noi, muritorii si platitorii de rand, discriminam hotii, violatorii, proxenetii, traficantii de droguri, arme, noi, astia care avem mai putin drepturi in tara noastra decat are orice alta nationalitate, in special tiganii. Nu sunt rasist, dar cred ca astazi o sa sughitati si voi , dar si tiganii din fata luncii. Amin!
    2009-11-30, 21:29:08 (79.117.143.*)
  150. de costel:
    Maimuta cand nu are ce face se scarpena in c.. daca nu ai altceva de facut copiaza!!!! si mai si judeci pe altii!!!!!!!!!
    2009-11-30, 21:31:23 (86.122.156.*)
  151. de to`arashul Matrics:
    du-te cu Sorina in Fata Luncii ca aduni mai mult! Naiv cum sint..... de, OM -ma asteptam sa-si ceara scuze si sa stearga postul! am crezut ca s-au lasat brostiti de jmekerii aia de la Phare dar se pare ca au stiut bine ce fac... atit timp cit vin cu "edificari" si tupeu de neam prost: "Ma scuzati ca va intrerup tirada anti-tigănească," ! Tipii astia se cred semi-zei doar pentru ca ei publica mai sus decit noi! Am inteles pina la un punct "greselile" massmediei si aici, in special ale gds: e o afacere si discutma "bani"! chiar daca unele subiecte sint mai sensibile decit celelalte! am inteles... sau am crezut ca inteleg si insistenta cu care ne servesc "tiganiade", "viteza ucide", "feminismele" tembeliste! "Deh, sa umple si ei pagina! Daca asta e la moda!... " - mi-am zis! Dar in momentul in care vin sa ne tromboneasca despre "bunele lor intentii" cind au fost destule comentarii.... ASTA E REACTIA DOMNILOR - multe "curente" lansate de Maestrii Papusari le-am inteles citind comentariile.... vazind reactiile! "Doar Dzeu si autorul stiu ce a vrut sa spuna acesta din urma" CMU + hop si eu ! Trebuia sa va simtiti vinovati de instigare la ura rasiala: ASTA A FACUT ARTICOLUL VOSTRU..... si "experimentul" !!! ASTA ATI FACUT! Nu-i nevoie sa mai veniti sa ne aratati sutana sa vedem cit sinteti de binevoitori! Inteleg sa te vinzi in capitalism.... incerc sa uit in fiecare zi ca ne prostituam cu totii dar putina conduita morala.... Bleah! Ati depasit limitele umane! Va puteti considera capitalisti desavirsiti! De acum incolo o sa incerc sa-mi bag bine in cap asta! As vrea sa inchei maret cu un "Dumnezeu va va pedepsi!" da` ma tine o vina! noapte ... din aia!
    2009-11-30, 21:36:51 (188.46.30.*)
  152. de silviu:
    minte aveti cap ce va mai trebuie oare cand so inventa un comando pt. tigani
    2009-11-30, 22:13:28 (92.83.3.*)
  153. de gogu:
    Iti doresc sau mai bine zis imi doresc sa te pot vedea intr-o zi de vara, singura plimbandu-te printr-o zona cu tigani, acele mahalale sordide in care te simti parca aruncat in trecutul urat al Europei sau in prezentul Orientului. O femeie, si nu doar o femeie ce nimereste in astfel de zone, isi va dori sa nu fi cunoscut niciodata un astfel de episod. Incearca sa fii profesoara "DE ETNIE ROMANA" intr-o scoala preponderent rroma, incearca sa traiesti inconjurata de iubitii tai comunitari in cartierele periferice, mai rau incearca sa traiesti central cu un vecin la etajul superior tigan, care asculta muzica, orice ar asculta el, nu plateste intretinerea, nu are pic de buna cuviinta, si pe deasupra te snopeste in bataie daca ii atragi atentia ca nu a respectat normele de convietuire in comun. Si apoi vino sa ne vorbesti de culoarea pielii noastre. Sunt tigani care nu umbla nespalati, care stiu sa se adreseze si fara accentul de mahala, despre care tu crezi ca ii caracterizeaza, dar pe cere ii vei vedea la randul lor privind cu dezaprobare la coetnici. Daca tu crezi ca linistea majoritatii trebuie tulburata de cativa indivizi ce refuza sa se integreze iti doresc din tot sufletul sa ti-o tulbure doar tie! Intr-o lume in care purtam nume precum Ion, Andrei, Ioana, Andreea este problema ta daca vrei sa le dai copiilor tai nume precum Clementa, Procuror sau 666, dar nu ne cere noua sa nu ne manifestam dupa cum s-ar manifesta toata Europa auzind aceste nume. Si pana la urma poate imi raspunzi de ce noi suntem blamati daca in tarile cu traditie democratica din Europa rromii sunt marginalizati, mai mult, nu sunt acceptati. In locul tau, in semn de protest fata de semeniii mei, m-as "muta" cu ei. Uitasem, esti rumanca si n-ai ce cauta acolo. Cine discrimineaza?
    2009-11-30, 22:15:48 (82.77.66.*)
  154. de JE:
    Sorina Staiculescu trebuia sa nu infloreasca reportajul asa si trebuia sa relateze ce s-a intamplat cu adevarat la universitate si sa nu faca referiri la anumite persoane caci poate acele persoane gandesc de zece ori m-ai bine decat ea.
    2009-11-30, 22:43:44 (79.117.213.*)
  155. de anti tigani,anti jeguri....:
    domnisorica asta care se vrea mare jurnalista se pare ca nu are un minim de bun simnt si sa publice care este realitatea acestor comportamente......o amenii nu sunt scarbiti de felul cum se imbraca tiganii neaparat si de felul in care s-au comportat timp de 20 de ani in tara asta,precum niste veritabile animale,ori daca toata natia lor este asa 99 la suta din ei cum sa ai o alta viziune asupra lor,tiganii nu or sa se integreze niciodata in aceasta societate pt ca ei nu vor, nu noi........nu vor stii niciodata sa fie oameni in adevaratul sens al cuvantului......deci nu merita privirile noastre de admiratie sau intelegere....mai mult in loc sa ii schimbam noi pe ei au reusit sa ne schimbe mai mult ei pe noi si sa devenim o natie de manelisti si badarani....este foarte periculos sa mai fim ingaduitori cu aceste fapturi perverse si mizere pt ca vom sfarsi intr-o mare mizerie si haos.....romani fiti uniti si terminati odata cu aceste jeguri numite oameni.....amin!
    2009-11-30, 23:17:48 (79.117.210.*)
  156. de HAOLEO:
    Gogule (nr,159) le zisasi bine mancatias (traitar familia, sannebunesc de nu etc...). Structurat, la obiect, civilizat, ferm. Subscriu la cele scrise de tine; permite-mi te rog sa-ti raspund la intrebare ("de suntem noi blamati..."): pentru ca asa TREBUIE (se cere) !!! Sau mai bine zis ni se cere de catre niste indivizi care n-au experienta unei vieti in interactiune constanta cu astfel de indivizi, de cele mai multe ori malefica... Nu i-am adus noi pe ei la noi, nici cu forta nici altfel - s-a nimerit sa ajunga pe aici. Eu zic ca normal ar fi sa ne respecte valorile! Ce fac ei in casa lor ii priveste. Dar pe strada trebuie sa ne respecte. Tiganii cu bun simt au fost sunt si vor fi respectati intotdeauna pentru ca romanii nu sunt rasisti asa cum ar vrea unii sa aparem (de ce oare?)... Eu insumi am cunoscut tigani (el -palarie, ea-fuste) ai caror copii imi spuneau "saru'mana" pe strada si in ale caror case (saracacioase aproape de extrem dar curate!!!) m-am simtit foarte bine! Nu spun ca trebuia sa-si lase un puradel la poarta ca sa nu-mi ramana din masina doar mirosul de benzina arsa...
    2009-11-30, 23:29:16 (207.236.123.*)
  157. de ptr. 152 Rotariu :
    ai vrea tu sa fii paznic platit ca ala. tu esti doar un sobolan care asteapta sa pice ceva de pe masa si sa se stinga lumina.
    2009-12-01, 00:00:31 (173.107.158.*)
  158. de Anonim:
    Domnisoara/Doamna, ia deghizeaza-te dumneata in mamica, impingand la un carucior, cu una bucata copil inauntru, dupa-amiaza, orele 17-18, in Parcul Tineretului (parc facut pe banii mei, ai tai si ai celorlalti craioveni), sa vezi acolo ce-ti aud urechile! Si asta si de la pusti de 10-12 ani, si de la parintii lor. Si asta e un exemplu prea mic pentru un oras prea plin de tigani. Romi,pardon , tot scarba aia mi-o provoaca. Verde-n fata.
    2009-12-01, 00:02:26 (82.77.65.*)
  159. de b1u3:
    1.notarii sunt cei mai nesimtiti oameni de pe fata pamantului(exceptie fac romii):D.sa nu te mire comportamentul,orice om de rand ar fi fost,comportamentul ar fi fost exact acelasi. 2.la restaurat e si normal,cei cu care intri in contact sunt angajati,nu aveau cum sa strambe. 3.faza cu covrigii...cred ca nu ai mai mancat covrigi de ceva timp...eu nu am vazut in viata mea femeie la tejghea(patiserie)am abila. 4.comportame ntul precaut din magazin..absolut firesc.daca ai fost vreodata in magazine in afara tarii(italia,spania, etc)si ai vorbit romana,CLAR,vei observa acelasi comportament. 5.faz a cu universitatea,ma abtin sa comentez,daca este adevarat comportamentul individului,este de condamnat,insa o tiganca cu fusta colorata in universitate cu treaba,cam greu de crezut. In concluzie articolul este cel mult amuzant,discriminare exista si aceea este discriminarea poporului roman chiar si in tara lui,pentru ca inafara nu mai vorbesc(oare din ce cauza?)
    2009-12-01, 00:02:42 (79.117.145.*)
  160. de haolicaaaaa...fata!:
    norocosule, baftosule, noroc ai noroc iti pica si dusmanii ti-l manaca. Hai trecut pi lang' un gard si-ai calcat intr-un c***t; decat il calcai mai bine-l macai ca mai multa bafta-aveai! Ce saci fa Sorino, zasai bine? Daca iti dau meilu' meu faci si despre mine un articol? Ca daca nu-l faci m simt discriminata. Hai sictir! Tu azi nici sa nu scoti botu' din casa afara! Sa iesi si sa sarbatoresti cand o fi ziua "discriminatilor" tai, fa, vandut-o! Te-a scos nevoia de protagonism pe strazile urbei... Cat de spalati la creier trebuie sa fiti incat sa cereti unei lumi intregi sa se adapteze la un grup si nu grupului sa se adapteze lumii mari. Daca o tineau la ochi vanzatoarele pe "tiganca" inseamna ca un motiv era, si nu avea nimic de-a face cu discriminarea ci cu cinstea sau ... cu necinstea celor carora le inalti tu osanale. Faptul ca au existat precedente au dus la asemenea reactii gen "paza buna trece primejdia rea". Doamne, fa Tu asa incat sa se indeplineasca ruga Sorinei! Per sempre!
    2009-12-01, 03:14:14 (79.50.7.*)
  161. de Haolicaaa!!!:
    Fa Julieto! Da' lu' Parpanghelu lu matale nu-i bagara rumanii niciun ghiold la gioale? Fu pampalau sau... statu cuminte pe creaca lui? Puteai sa faci ca el ca erai mai stimata...
    2009-12-01, 04:05:21 (79.50.7.*)
  162. de SOS:
    FUFA DEGHIZATA CIT MATERIAL AI PRIMIT PENTRU ,, CELEBRUL ,, ROL . EU NU MAI INTELEG SE SCRIE , SE VORBESTE NUMAI DE EI.......CE D-ZEU NE-AU COLONIZAT . CURIND LIMBA OFICIALA VA FI ,, RROMANES ,, PROFITIND DE INTRAREA TARII IN UE AU SARIT TOTI ,, INDIENII ,, LA GITUL ROMANILOR ....DREPTURILE MINORITATILOR GARANTATE DE UE SI UITE ACUM SAU SUIT IN CAP SI CALCA PE NOI PUR SI SIMPLU , OARE PINA CIND...............
    2009-12-01, 11:30:02 (158.102.162.*)
  163. de Ionut:
    Interesant experiemntul. Cred insa c-ar fi trebuit insotit de poze + filmuletz... :) Felicitari!
    2009-12-01, 13:21:54 (86.126.2.*)
  164. de grohhh:
    suspect de dezinteresata Sorinutza..in acest experiment..ti-ai gasit ce sa aperi....un popor constituit din 85% infractori,hoti,borf asi.,traficanti de copii,spargatori,vio latori,.lenesi...ai vazut tu tzigan sa plateasca taxe???...fac o turma de puradei si traiesc din ajutorul social(mare greseala cu acordarea alocatiei pt copii la cei care nu au muncit si au cotizat ani la randul)...daca va aduceti aminte scoafa aia de Porcica Neculai de la PNL a fost cu ideea..scopul acestei natii este sa se inmulteasca.,sa fure ,sa distruga tot ceea ce ating..cultura lor e jalnica tot felul de exemplare :Minune,Vijelie,Sala m..te ingrozesti cind iti dai seama de amprenta pe care o lasa asupra copiilor nostrii......ei sunt un popor migrator..sper sa plece de pe acest teritoriu..dar nu o vor face decit ca lacustele.atunci cind vor fi ras totul..UE a inceput deja o campanie de "repatriere" a tziganilor nu avem decit sa incercam in viitor sa extindem podul aerian spre Delhi,Mumbai..nu ai nici o sansa sa incerci sa civilizezi pe cineva care NU VREA acest lucru...sansa au avut ani de-a randul dar nu au vrut......in curind datorita tulburarilor sociale care vor avea loc o sa fie si diverse miscari de extrema dreapta....care o sa le "explice" si cat de mult sunt iubiti de romani....
    2009-12-03, 00:17:30 (86.122.159.*)
  165. de SOS:
    ROMANII LA UN PAS DE A FI COLONIZATI DE ,, INDIENI ,, OARE................ ......
    2009-12-04, 11:43:13 (158.102.162.*)
  166. de maria:
    In general asa este orice tigan este un posibil suspect, pentru ca in general fiecare roman are cate o mica istorie personala in care un tigan i-a facut ceva...Sau un alt roman care arata a tigan... Dar am observat stand in statia de autobus din cartirul meu de la marginea Aradului ca exista si tigani vecini cu romani care stau la povesti relaxati cu oamenii pe care-i cunosc din cartier. Acestia au demonstart in timp ca sunt oameni ca si toti ceilati, si-au construit o alta imagine si multa incredere.
    2009-12-04, 17:41:55 (92.86.254.*)
  167. de OOO:
    PTR.100 - CARE ,, EDUCATIE ,, .........POATE TRAIESTI LA NEW DLLHI - INDIA .
    2009-12-04, 19:20:13 (158.102.162.*)
  168. de requiem:
    2009-12-04, 20:20:23 (93.68.48.*)

Timpul de 30 zile în care puteați adăuga comentarii la articol a expirat.



Jiunimea Blog

Diverse:

Vremea:
Acum: 29°C.
La noapte: 17°C.
Mâine: 31°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.2471 lei
USD: Tendinta 3.2679 lei






Film:

Azi la Cinema:
Ce-o fi, o fi...    (Statele Unite ale Americii-Franţa, 2009, comedie romantică, color, 92 minute) Vineri (30 Iulie) &
Modern /
Shrek pentru totdeauna 3D    (Statele Unite ale Americii, 2010, film de animaţie, color, 93 minute) Cumpără acest film în for
Patria /


Victor Sosea Design Blog Dragos Gavrila Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia

Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova


Sumarul ediţiei: