17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024

Amenajări moderne

Cum îţi imaginezi locuinţa ideală? Ştii cum ai vrea să arate? O familie de bucureşteni şi-a imaginat-o, a cumpărat-o, apoi, împreună cu arhitecta Cristina Şerban, a  amenajat-o.

Tânărul cuplu a achiziţionat, în vara anului 2007, un apartament cu patru camere situat într-un ansamblu rezidenţial. Fiind clienţi mai vechi ai arhitectei Cristina Şerban, cei doi soţi au apelat la ajutorul acesteia încă din momentul contractării locuinţei, aflată atunci în faza de construcţie. Amenajarea apartamentului de 150 mp a fost finalizată în primăvara anului trecut.
Cristina trebuia să prevadă proiectul final astfel încât să se poată efectua modificări la nivelul compartimentărilor sau instalaţiilor electrice încă din faza de construcţie. Bineînţeles că acest lucru elimina lucrări şi investiţii ulterioare, necesare pentru adaptarea apartamentului standard la cerinţele particulare ale beneficiarilor.
Comunicarea dintre arhitectă şi proprietari a fost excelentă, deciziile în legătură cu alegerea pieselor de mobilier şi a accesoriilor fiind luate împreună. Cei doi soţi s-au implicat direct în achiziţionarea cabinei de duş cu hidromasaj şi a aparaturii electronice şi electrocasnice.
Din finisajele iniţiale s-au păstrat pereţii albi, parchetul, uşile de culoare deschisă, precum şi ceramica albă şi gri.

Mobilier pe comandă

Încă din etapa de şantier, gazdele noastre i-au menţionat Cristinei că doresc o amenajare modernă, în care să predomine materialele naturale şi culorile neutre, opţiuni agreate şi de arhitectă. Aceasta le-a proiectat mobilierul şi le-a oferit sugestii preţioase cu privire la materiale şi poziţionare. Elementele modulare, disponibile în gamele producătorului german hülsta, se găsesc în România prin hülsta studio. Lemnul natural foarte fin prelucrat, lacurile ecologice, precum şi posibilitatea de a fi personalizat au fost criteriile de bază ale acestei opţiuni. Canapeaua din gama Ego şi recliner-ul din living au fost luate de la Rolf Benz, prin Hi-Life.
Covoarele marca kymo, cumpărate tot prin hülsta studio, creează un aspect unitar, integrându-se perfect în stilul adoptat. Perdelele sunt de la ArchiTime, lămpile de la Orion, iar decoraţiunile ASA Selection, de la hülsta studio.
Delimitarea bucătăriei de living s-a făcut cu ajutorul unui perete transparent, din sticlă (această separare fizică intră în funcţiune doar în timpul gătitului). Sticla a fost personalizată cu o „siluetă“ a oraşului San Francisco, fotografiată chiar de către proprietar şi prelucrată grafic de arhitectă.

Spaţii funcţionale calde şi deschise

Dată fiind componenţa actuală a familiei – proprietarii au un singur copil -, unul dintre cele trei dormitoare, respectiv cel mai apropiat şi în relaţia cea mai directă cu holul de acces şi zona de zi, a fost transformat în birou. Scaunul Ergomo este vedeta încăperii. În amenajarea biroului s-a urmărit crearea unui spaţiu funcţional, cu mobilier care să permită depozitarea cât mai multor lucruri. Finisajele propun aceleaşi culori şi texturi, pentru a fi în ton cu restul locuinţei.
În dormitorul matrimonial s-a dorit obţinerea unei atmosfere calde şi deschise, lucru care s-a realizat prin folosirea unor accesorii în nuanţa stejarului nisip pe fundalul alb al pereţilor, completat de o nuanţă fină de „silent lavander“ a unui covor extrem de mătăsos de la kymo.
Iniţial s-a dorit ca pe unul dintre pereţi să fie pus un model discret de tapet, dar pentru că acesta nu a fost livrat la timp, cu excepţia biroului, cei doi soţi au decis să renunţe la el şi să definitiveze montajul mobilierului şi al celorlalte accesorii pentru a se muta în noul cămin.
Dormitorul matrimonial dispune de dressing şi baie proprii. Gazdele noastre au renunţat la cada clasică, pe care au înlocuit-o cu o cabină de duş de la Jacuzzi. Mai mult chiar, au mărturisit că este preferata lor, deoarece îi revigorează şi relaxează înainte şi după o zi de muncă solicitantă.

Elena VÎRLAN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII