Prin locul aparte pe care îl ocupă în casă, mansarda va fi tot timpul spaţiul preferat de întreaga familie. Deopotrivă modern şi tradiţional, spaţiul acesta va avea, indiferent de atitudinea adoptată în designul lui, un aer mai intim şi mai cald decât orice alt loc din casa dumneavoastră.
Când vorbim de mansardă, vorbim de economie de spaţiu, de util, de funcţional, dar şi de căldură, de intim şi decorativ. Bucuria şi confortul acestui spaţiu vizează decorarea şi mobilarea lui. Fiind o investiţie pe termen lung, odată cu întreaga casă, mansarda trebuie gândită în termeni ca durabilitate şi rezistenţă, siguranţă şi confort.
Podul locuibil
Vorbind despre ferestrele de mansardă, trebuie să menţionăm caracteristicile care fac locuibil acest spaţiu: înălţimea maximă şi minimă şi, eventual, suprafaţa rezultată. Încăperile aflate imediat sub acoperişul în şarpantă au tavanul oblic şi, probabil, neregulat, iar înălţimea în zona lor centrală trebuie să fie de minimum 2,30 m. Dimensiunile în plan şi panta acoperişului trebuie să permită acoperirea colţurilor inaccesibile de la baza acoperişului, fără ca suprafaţa utilă a încăperii să devină prea mică. Înălţimea minimă ar trebui să fie de 1,80 m, însă poate fi şi mai mică, dacă acceptaţi accesibilitatea dificilă şi senzaţia creată, uneori neplăcută.
Geometria acoperişului în şarpantă
Numărul versanţilor poate fi la alegerea dumneavoastră. Un acoperiş în mai mulţi versanţi va fi, cu siguranţă, mai pitoresc, generând apariţia acelor elemente caracteristice care dau mult farmec construcţiei: coamele, dolia, streaşina, paziile. Panta şarpantei se va alege dintr-un tip caracteristic zonei geografice şi condiţiilor climaterice şi, prin geometria structurii, va permite mărirea sau diminuarea spaţiului locuibil sau util.
Structura acoperişului
Un acoperiş în pantă este invariabil format din două elemente principale: structura (de obicei, din lemn, deşi poate fi şi din metal sau beton armat) şi învelitoarea, adăugându-se elementele auxiliare. Mai departe se disting două tipuri de structură: cea pe scaune (sau şarpanta dulgherească) şi cea cu ferme, pentru deschideri mai mari. Pana de coamă şi cosoroabele sunt elemente orizontale ale structurii, din lemn ecarisat, cu dimensiuni între 10-12 cm şi 15-25 cm. Căpriorii, care creează planurile oblice, sunt elemente din lemn ecarisat cu secţiunea între 6-8 cm şi 8-10 cm, pe care se aşază de obicei două rânduri de astereală din scânduri, perpendiculare una pe alta. Urmează straturile izolatoare şi învelitoarea. Termoizolaţia se montează între căpriori, care, la interior, pot fi lăsaţi aparenţi sau pot fi acoperiţi cu un placaj de scânduri sau ghips-carton.
Izolaţia termică
În ultimii ani, cerinţele privind termoizolaţiile sunt în continuă creştere, fapt datorat unor ordonanţe privind protecţia mediului şi economisirea energiei: pentru mediul înconjurător şi pentru om, pe termen scurt sau lung, o termoizolaţie optimă rentează din multe puncte de vedere: reduce costurile încălzirii, măreşte confortul locuinţei, economiseşte energie şi reduce emisiile de substanţe nocive. Termoizolaţia montată între căpriori este în continuare cel mai eficient procedeu, formând un înveliş continuu şi fără punţi termice pe întreaga suprafaţă a acoperişului. Materialul recomandat este vata minerală (care asigură în plus o izolare fonică eficientă şi siguranţă la incendiu), montată între căpriori şi, eventual, suplimentată cu al doilea strat, mai subţire, care va acoperi, perpendicular pe primul, căpriorii la interior.
Importanţa stratului de aer ventilat
În situaţiile în care afară temperatura ajunge la -10 grade Celsius, iar înăuntru este în jur de 20 de grade, în interiorul stratului termoizolant va exista o zonă cu temperatura de 0 grade Celsius. Din cauza acestei diferenţe mari de temperatură apare riscul condensului şi, cum vaporii de apă migrează din interior spre exterior, există şanse mari să condenseze chiar în interiorul termoizolaţiei şi să o compromită. Pentru a reduce acest risc, între termoizolaţie şi hidroizolaţie se prevede un strat de aer ventilat, la care se poate renunţa numai în cazul în care folia suplimentară a hidroizolaţiei este permeabilă faţă de vaporii de apă. Implicaţiile sunt legate de termoizolaţie: grosimea optimă pentru vata minerală va fi aleasă în funcţie de dimensiunile căpriorilor, astfel încât după montarea ei să rămână acest strat de 2-4 cm.
Hidroizolaţia
Imediat sub învelitoare, montat pe astereală, se află stratul hidroizolant, ca al doiea plan de scurgere a apei. Această învelitoare suplimentară serveşte ca strat de protecţie împotriva umidităţii, a intemperiilor, împiedicând pătrunderea în termoizolaţie sau mai departe a ploii torenţiale, a zăpezii viscolite sau a apei rezultate din topirea acesteia. În cazul unor deteriorări ale învelitorii, acest strat va fi cel care va proteja clădirea. Aceste membrane hidrofuge sunt folii bituminoase cu performanţe deosebite în ceea ce priveşte stabilitatea la căldură şi comportarea la temperaturi foarte joase.
Alegerea învelitorii
De la ţiglele metalice sau de beton până la tradiţionalele ţigle de ceramică arsă, fiecare material are avantajele şi dezavantajele lui. De exemplu, cele de ceramică sunt printre cele mai rezistente, însă sunt relativ grele; cele metalice sunt uşoare şi rezistente, dar culoarea lor se degradează repede; şindrilele de fibră de sticlă imită foarte bine imaginea pitorească a şindrilei, sunt economice şi foarte uşor de montat, dar nu vă puteţi baza decât pe o garanţie de 20 de ani. Ideea principală este aceea că învelitoarea nu înseamnă numai aspect, iar o alegere bună va avea în vedere mai mulţi factori. Condiţiile climaterice sunt foarte importante prin oscilaţiile de temperatură, cantitatea precipitaţiilor, regimul şi intensitatea vântului şi condiţiile deosebite ale zonei, precum umiditatea sau salinitatea aerului.
Condiţiile tehnice rezultă din raportul dintre structura clădirii, cea a acoperişului şi greutatea specifică a învelitorii alese.
Climatizarea mansardei
Specială prin expunerea la capriciile vremii şi amplificată de poziţia pe care o ocupă, mansarda ridică mai multe probleme în ceea ce priveşte climatizarea ei decât orice altă încăpere a casei. Varianta cea mai ieftină şi cel mai des întâlnită este cea a folosirii unui singur aparat de condiţionare cu sistem split, despre care se crede că va răci aerul fără probleme din cele câteva încăperi mici. Însă, realitatea este că, atunci când aerul rece umple camerele închise, începe să „curgă“ din mansardă spre nivelurile inferioare. În cazul în care casa scării nu este închisă, aerul rece va încerca să ajungă chiar la cel mai inferior nivel, încălzindu-se pe parcurs, ceea ce se traduce simplu printr-o risipă de energie şi bani. Soluţia corectă este cea a instalării unui număr mai mare de aparate, cu putere de răcire adecvată, care să permită utilizarea lui fără să se creeze curenţi de aer cu viteză mare.
Fereastra de mansardă
Calitatea spaţiului creat la mansardă depinde în mare măsură de poziţionarea şi dimensionarea ferestrelor. Puteţi alege dimensiunile ferestrelor în funcţie de distanţa dintre căpriori, înălţimea parapetului obişnuit de fereastră (0,90 – 1,10 m) şi cota superioară, obligatoriu peste 1,80 m faţă de cota de călcare. Această înălţime va depinde direct de panta acoperişului: dacă este mai mică, fereastra va fi mai înaltă. Ferestrele de mansardă au avantajul de a primi mult mai multă lumină decât cele poziţionate într-un plan vertical, ridicându-se în schimb problema etanşeităţii. Esenţială pentru fixarea ei în acoperiş şi nelipsită la nici un producător este rama de etanşare, realizată din materiale rezistente la coroziune şi la condiţii meteorologice nefavorabile. Ar mai fi de spus că, în cazul unei încăperi locuite, pentru a primi suficientă lumină naturală, dimensiunea suprafeţei vitrate trebuie să fie de minimum 1/10 din suprafaţa utilă a camerei. La mansardă, din cauza distanţei mici dintre căpriori (elemente structurale care nu pot fi în nici un caz întrerupte), soluţia este cea a mai multor ferestre poziţionate între căpriori succesivi.
Bianca SANDA (CASA MEA)
