Lăcrămioara - de la legendă la medicină

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme, doi copii de rege: un băiat şi o fată. La naştere, cei doi copii primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumuseţe, înţelepciune, cuminţenie. Cei doi copii îşi petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se în grădinile castelului, care erau pline de flori.
Din păcate, atunci când copiii au împlinit zece ani o boală nemiloasă a cuprins ţinutul în care locuiau şi întregul lor regat a fost cuprins de jale. Printre cei atinşi de boala aceasta nemiloasă s-a numărat şi fata regelui, care până la urmă a murit.
Băiatul regelui care ţinea foarte mult la sora lui, de care era nedespărţit, a început să plângă şi nu s-a mai putut opri. Atunci, lacrimile sale s-au transformat în nişte flori albe, micuţe, care s-au aşternut peste toate văile şi grădinile unde se jucau până atunci cei doi copii. Prinţul a fugit de la castel şi s-a ascuns în lume, pentru a nu fi văzut de ceilalţi că îşi plânge sora. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de lăcrămioare.

Limbajul şi numele lăcrămioarei

Dăruirea unei lăcrămioare unei femei sugerează dragoste ascunsă, neîmpărtăşită. Cel care face cadou iubitei un buchet de lăcrămioare nutreşte pentru aceasta o dragoste pură, incomplet materializată. Femeia care iubeşte lăcrămioarele este timidă, gingaşă şi tinde să îşi idealizeze iubitul. Numele Lăcrămioara sugerează de obicei o persoană timidă, mai degrabă introvertită. O persoană cu numele Lăcrămioara va fi deosebit de diplomată şi va încerca mereu să ţină cont de sentimentele celor din jurul ei.

Descriere şi utilitate

Lăcrămioara sau mărgăritarul (Convallaria majalis) este o plantă ierbacee, perenă, având în pământ un rizom alungit din care pornesc numeroase rădăcini. Pe acest rizom se găsesc muguri, din care primăvara ies două - trei frunze lungi de aproximativ 8 - 17 cm şi late de circa 3,5 - 7 cm, ovale, cu marginea întreagă, cu nervuri paralele şi cu baza îngustată într-un peţiol lung. În lunile aprilie - mai, în mijlocul acestor frunze creşte o tulpină pe care apar florile plăcut mirositoare. Corola este albă, terminată cu şase dinţi. Fructul este o bacă, la început de culoare verde, apoi roşie. Creşte prin pădurile de stejar, în lunci, în locuri umbroase. Se cultivă în grădini ca plantă ornamentală.
De la lăcrămioare se culeg frunzele înainte de înflorire şi până la coacerea fructelor.
Frunzele se usucă cât mai repede, deoarece se îngălbenesc uşor. Uscarea se face numai pe cale artificială, la temperatura de 60 -105 grade C. Această temperatură asigură conservarea principiilor active în totalitate. Din 5,5 - 6,5 kg de frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Intră în compoziţia unor medicamente indicate în boli de inimă. Nu se vor folosi frunzele fără avizul medicului, deoarece sunt otrăvitoare. Intern se foloseşte pentru afecţiuni cardiace, migrene de natură nervoasă.
Fiind o plantă otrăvitoare, se recomandă spălarea pe mâini şi faţă după terminarea lucrului cu ea.